- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui.
Psalmi 145:17
Marea luptă dintre bine şi rău a început în cer, răsărind din dragostea care prosperă doar în condiţii de libertate. La sfârşitul ei, universul va fi fost martor al manifestării acestei iubiri la o aşa intensitate, încât nicio altă răzvrătire nu va mai putea să apară vreodată. Fiecare demonstraţie a puterii creatoare este o expresie a iubirii lui Dumnezeu şi mai ales a hotărârii Lui de a crea fiinţe inteligente, cu posibilitatea de a-I spune „Nu”!
Întrucât dragostea necondiţionată este temelia adevăratei fericiri, Dumnezeu Se aşteaptă ca toate fiinţele inteligente create să Îi răspundă cu dragoste. Lui nu-I place să fie iubit sau ascultat din obligaţie. Dragostea adevărată înseamnă loialitate şi preţuire.
Dar Lucifer, încununarea întregii creaţiuni a lui Dumnezeu, a pervertit libertatea aceasta şi dragostea profundă. El a început să cultive setea după înălţare de sine. El Îl invidia pe unul dintre Cei trei care formează Dumnezeirea, pe Acela căruia astăzi Îi spunem Isus. Ceilalţi îngeri şi Tatăl Însuşi l-au rugat pe Lucifer să renunţe la gândurile acestea, dar el n-a vrut. Cu mintea lui sclipitoare, a făcut un plan prin care să-şi atragă loialitatea îngerilor, insinuând că Dumnezeu este nedrept şi făgăduind eliberare de sub „interdicţiile” guvernării Sale. Dumnezeu a ştiut că era necesar ca Lucifer să aibă timp să-şi pună planurile în aplicare. Dacă îl elimina imediat din univers, îngerii ar fi putut să creadă că Lucifer avea dreptate când Îl acuza pe Dumnezeu că este un tiran însetat de putere.
„Dumnezeu putea folosi numai acele mijloace care erau în armonie cu adevărul şi neprihănirea. Satana însă putea folosi ceea ce Dumnezeu nu putea – minciuna şi linguşirea. […] Deci era necesar să se demonstreze înaintea locuitorilor cerului şi ai tuturor lumilor din univers că guvernarea lui Dumnezeu este dreaptă, iar Legea Sa este desăvârşită. Satana a făcut să se înţeleagă că nici el nu căuta altceva, decât să promoveze binele universului. Trebuia ca adevăratul caracter al uzurpatorului şi scopul său real să fie înţelese de toţi. Trebuia să i se dea timp să se manifeste prin lucrările lui rele, stricate.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 42)
Dumnezeu preţuieşte dragostea şi ascultarea noastră numai dacă I le oferim de bunăvoie. El nu ne va forţa niciodată să ascultăm de El.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.
Isaia 1:18
Dumnezeu a adus la existenţă prin cuvântul Său toate lucrurile create din univers: fiecare galaxie, fiecare stea şi planetă. Dar, în centrul planului Său pentru planeta Pământ, se afla crearea omului – bărbat şi femeie −, amândoi reflectând chipul Său. Natura lor era în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, mintea lor era capabilă să înţeleagă lucrurile dumnezeieşti, sentimentele erau curate, iar dorinţele şi pasiunile lor se aflau sub stăpânirea raţiunii.
Dumnezeu a sărbătorit căsătoria lui Adam cu Eva, căsătoria şi Sabatul fiind cele două daruri oferite omenirii în Eden, care dăinuie până astăzi. Primul cuplu a primit drept cămin Grădina Edenului, care era plină cu tot felul de flori şi de pomi, iar păsările şi animalele erau prietenii omului. Sabatul zilei a şaptea avea să devină sărbătoarea săptămânală, în care oamenii urmau să mediteze la minunata lucrare de creaţiune a lui Dumnezeu.
Activitatea lor consta în îngrijirea grădinii, care le fusese dată „ca s-o lucreze şi s-o păzească”. Dumnezeu a ştiut că munca plăcută şi înviorătoare avea să fie o binecuvântare pentru ei. Totodată, Adam şi Eva erau elevi, fiindcă primeau zilnic învăţătură de la îngerii cereşti şi de la Dumnezeu Însuşi. Fructele din pomul vieţii le dădeau energie, iar inteligenţa lor era doar cu puţin mai prejos decât cea a îngerilor. În timp ce studiau viaţa din univers, inima lor se umplea cu o dragoste mai profundă şi cu recunoştinţă faţă de Creatorul lor.
„Dumnezeu ar fi putut să-l creeze pe om fără posibilitatea de a călca Legea Sa; El ar fi putut opri mâna lui Adam de a atinge fructul oprit; dar, în cazul acesta, omul n-ar mai fi fost un agent moral liber, ci un simplu automat. Fără libertatea de a alege, ascultarea sa nu ar fi fost de bunăvoie, ci forţată. În situaţia aceasta, nu putea avea loc nicio dezvoltare a caracterului. O astfel de situaţie ar fi fost contrară planului lui Dumnezeu de a proceda cu locuitorii celorlalte lumi. Ar fi fost nedemn pentru om, ca fiinţă inteligentă, şi acest lucru ar fi întărit acuzaţia lui Satana, potrivit căreia conducerea lui Dumnezeu este arbitrară.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 49)
Libertatea de alegere este atât de importantă pentru Dumnezeu, încât El a fost dispus să-Şi asume riscul ca omul să aleagă neascultarea.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.
Geneza 3:15
După alungarea lui din cer, Satana a venit pe frumoasa planetă Pământ şi la cuplul fericit care trăia aici. Planul lui era să îi provoace pe oameni la neascultare, aducând asupra lor vina şi consecinţele păcatului. Toate acestea aveau să Îi aducă dezonoare lui Dumnezeu – exact ceea ce îşi dorise el încă de la început.
Îngerii cereşti le-au spus lui Adam şi Evei despre istoria căderii lui Satana, din dorinţa ca ei să fie atenţi la metodele lui subtile de amăgire şi să înţeleagă că viaţa însăşi este un dar care poate fi păstrat prin ascultarea de legile drepte ale universului. Îngerii le-au mai spus că, cedând ispitelor lui Satana, vor deschide uşa altor ademeniri de-ale lui şi nu vor mai reuşi să i se împotrivească, iar viaţa lor va ajunge atunci să fie lipsită de bucurie şi de speranţă.
Cu toate acestea, curiozitatea a dus-o pe Eva la pomul cunoştinţei binelui şi răului. Ea a fost atrasă de complimentele subtile ale lui Satana şi a fost încântată de noile puteri pe care acesta i-a promis că le va obţine dacă va mânca din fructul oprit. Dar Eva şi toţi urmaşii ei au descoperit, spre regretul lor, că neascultarea, chiar dacă le dă o libertate mai mare, le aduce o suferinţă şi mai mare.
La scurt timp după ce a luat hotărârea de a rămâne alături de soţia lui, Adam a înţeles că neascultarea le-a răpit pacea şi le-a oferit conştienţa păcatului, frica de viitor şi goliciunea sufletului. Ei au sperat că Dumnezeu, în dragostea Lui cea mare, avea să le ierte fărădelegea şi că avea să-i scutească de consecinţele nebuniei lor. Ba mai mult, ei au încercat să dea vina pe Dumnezeu pentru nenorocirea în care au ajuns.
„În ziua judecăţii, oamenii nu vor fi condamnaţi pentru faptul că, în mod sincer, au crezut o minciună, ci pentru că n-au crezut adevărul, pentru că au neglijat ocazia de a învăţa ce este adevărul. În ciuda sofismelor lui Satana, este întotdeauna un lucru dezastruos să nu asculţi de Dumnezeu.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 55)
În momentul ispitirii, nu putem bănui ce consecinţe teribile poate avea un singur pas greşit.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.
Apocalipsa 13:8
Neascultarea lui Adam şi a Evei a fost prevăzută de Dumnezeire. Păcatul este purtătorul unui virus al autodistrugerii şi, de aceea, Domnul a ştiut că era nevoie de un plan pentru mântuirea oamenilor şi că era nevoie de intervenţia Sa. Una dintre persoanele Dumnezeirii (Acela pe care astăzi Îl cunoaştem sub numele de Isus) urma să-Şi asume vinovăţia şi ruşinea păcatului şi urma să salveze neamul omenesc pierdut.
Lucrul incredibil era că Isus avea să devină om şi să îndure cele mai aprige atacuri din partea lui Satana, până acolo încât să sufere moartea îngrozitoare pe crucea romană. În felul acesta, El avea să demonstreze că Satana este un mincinos. De fiecare dată când privim la cruce, avem mai multă încredere că Dumnezeu ne va da şansa de a lua viaţa de la capăt. Domnul Isus a murit pentru noi, pentru ca noi să nu mai cunoaştem moartea veşnică meritată de cel păcătos. De asemenea, El avea să arate că Dumnezeu a fost drept când ne-a dat un cod de legi ale ascultării, care aveau să-i dea celui ascultător bucurie reală, sănătate şi speranţă. Planul acesta minunat este ispăşirea care le-a fost oferită păcătoşilor de Dumnezeu.
Încă de la început, marea luptă a avut în centru Legea lui Dumnezeu. Satana a încercat să demonstreze că Dumnezeu este nedrept şi că legile Sale sunt greşite. Viaţa şi moartea Domnului Hristos aveau să arate că principiile divine nu sunt deficitare şi că nu pot fi schimbate. Călcătorul Legii trebuia pedepsit.
„Dar Planul Mântuirii are un scop mai larg şi mai profund decât mântuirea omului. Nu numai pentru acest lucru a venit Hristos pe pământ. El n-a venit numai ca locuitorii acestei mici lumi să poată înţelege Legea lui Dumnezeu aşa cum ar trebui, ci lucrul acesta a fost făcut pentru apărarea caracterului lui Dumnezeu înaintea întregului univers.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 68)
Atunci când Îi permitem lui Dumnezeu să Îşi împlinească planul în viaţa noastră, contribuim la îndreptăţirea caracterului Său înaintea universului.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui.
Geneza 4:4
Cain şi Abel aveau caractere foarte diferite. Abel era loial lui Dumnezeu şi Îl găsea drept în purtarea Sa faţă de neamul omenesc căzut. Cain era răzvrătit şi nemulţumit din cauza blestemului păcatului. El avea gândul lui Satana – înălţare de sine şi negarea autorităţii lui Dumnezeu.
Şi Cain, şi Abel au fost puşi la încercare, ca să-şi dovedească loialitatea faţă de Dumnezeu. Jertfele aveau să arate credinţa lor în Isus, în Acela spre care arăta mielul înjunghiat. Ei au construit altare identice, dar jertfa lui Abel a fost mistuită de focul coborât din cer, în vreme ce jertfa de mâncare a lui Cain nu a primit niciun semn din cer.
Abel l-a implorat pe fratele lui mai mare să respecte voinţa lui Dumnezeu, dar Cain a refuzat sfatul. El şi-a adus jertfa ca şi cum I-ar fi făcut o favoare lui Dumnezeu – o jertfă de mulţumire pentru care aştepta aprobarea divină. El nu simţea nevoia după un Mântuitor.
Cain şi Abel reprezintă două categorii de oameni care vor exista până la sfârşit: cei care îşi înţeleg nevoia după un Mântuitor şi cei care se încumetă să se bazeze pe meritele lor. Cei mai mulţi merg pe urmele lui Cain. Aproape toate religiile false se bazează pe acelaşi principiu – că mântuirea depinde de strădaniile omului. Din zilele lui Adam, marea luptă s-a dat în jurul supunerii faţă de voinţa lui Dumnezeu. O credinţă adevărată, ca a lui Abel, se bizuie cu totul pe Hristos şi este dovedită prin supunere faţă de toate cerinţele lui Dumnezeu.
Dumnezeu S-a apropiat de Cain şi l-a rugat să fie înţelept. Raţiunea şi conştiinţa îi spuneau că Abel are dreptate, însă el s-a înfuriat şi, în cele din urmă, l-a ucis pe fratele lui. Aşa s-a întâmplat mereu în istoria lumii – cei răi îi urăsc pe cei care sunt mai buni decât ei.
„Cu cât este mai strălucitoare lumina cerească, reflectată de caracterul servilor credincioşi ai lui Dumnezeu, cu atât mai clar se văd păcatele celor netemători de Dumnezeu şi cu atât mai hotărâte vor fi străduinţele lor de a-i nimici pe aceia care le tulbură pacea.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 74)
Păcatul înseamnă refuzul de a asculta de raţiune. Adesea, cei care ştiu că fac un lucru greşit încearcă să îşi aducă la tăcere conştiinţa, atacându-i pe cei care, prin viaţa lor de ascultare, sunt o mustrare pentru neascultarea lor.