- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Domnul a zis lui Samuel: ,,Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”
1 Samuel 16:1
David avea grijă de oi, cânta cântări compuse de el şi se acompania la harpă. Samuel a venit acasă la David şi i-a cercetat pe toţi fraţii lui, începând cu cel mai mare. Dar Domnul i-a spus: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16,7)
Dar când Samuel l-a văzut pe David, frumos, curajos şi modest, Domnul i-a spus: „El este!” La porunca lui Dumnezeu, Samuel l-a uns pe David ca împărat în taină. David nu s-a simţit mândru, ci onorat de acest privilegiu. Ungerea l-a inspirat să compună cântări de laudă pentru Dumnezeu.
„David a continuat să se pregătească în frumuseţea şi puterea anilor tinereţii sale pentru a ocupa o poziţie înaltă între cei mai aleşi oameni de pe pământ. Talentele sale – daruri preţioase de la Dumnezeu – erau folosite pentru a preamări slava Dătătorului. […] O concepţie mai clară despre Dumnezeu se deschidea înaintea sufletului său. Subiectele neclare se luminau, greutăţile se lămureau, contrazicerile aparente se rezolvau şi fiecare rază de lumină atrăgea noi expresii de admiraţie şi tot mai dulci cântece de laudă, spre slava lui Dumnezeu şi a Răscumpărătorului. Iubirea care-l însufleţea, grijile care-l chinuiau, biruinţele care-l însoţeau, toate erau subiecte ale cugetării sale active; şi, privind la iubirea lui Dumnezeu arătată în toate împrejurările vieţii sale, inima lui izbucnea într-o şi mai vie adorare şi recunoştinţă, glasul lui izbucnea într-o melodie tot mai vie, harpa sa răsuna în imnuri tot mai voioase, iar păstoraşul creştea din putere în putere, din cunoştinţă în cunoştinţă, deoarece Duhul Domnului era peste el.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 642)
Umilinţa şi dorinţa de a sta la dispoziţia lui Dumnezeu ne vor ajuta să împlinim planul Său pentru viaţa noastră, aşa cum David şi-a împlinit lucrarea încredinţată lui de Dumnezeu.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Unul din slujitori a luat cuvântul şi a zis: ,,Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, betleemitul, care ştie să cânte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip şi Domnul este cu el.”
1 Samuel 16:18
Saul nu s-a pocăit niciodată cu adevărat; spiritul lui de înălţare de sine s-a accentuat atât de mult, încât a fost pe punctul de a-şi pierde judecata. Sfetnicii l-au îndemnat să îl cheme pe David ca să-i potolească spiritul tulburat prin melodiile lui cântate la harpă, şi David reuşea să-i alunge deprimarea.
Apoi, Israel le-a declarat război filistenilor. Isai i-a spus lui David să le ducă un mesaj fraţilor lui mai mari care se aflau pe câmpul de luptă. Pe măsură ce se apropia, David auzea batjocurile lui Goliat şi era uimit că israeliţii ascultau aceste insulte de patruzeci de zile, fără să facă nimic.
Când David s-a dus la Saul şi i-a spus că vrea să se lupte cu Goliat, regele a încercat să-l facă să renunţe. Pentru că nu a reuşit, i-a oferit o armură. David a refuzat şi şi-a pus încrederea în toiagul şi praştia lui şi în Domnul. Când a auzit chemarea neînfricată a lui David, Goliat s-a repezit spre el şi şi-a ridicat coiful ca să-l vadă mai bine. David a ţintit exact locul acela vulnerabil. Goliat a căzut, iar David i-a tăiat imediat capul.
„David creştea în bunăvoinţă înaintea Domnului şi a oamenilor. […] Avea noi subiecte la care să mediteze. Fusese la curtea împăratului şi văzuse răspunderile demnităţii imperiale, descoperise câteva dintre ispitele care cuprinseseră inima lui Saul şi pătrunsese în câteva dintre tainele caracterului şi purtării primului împărat al lui Israel. […] Dar, când se pierdea în meditaţie adâncă şi era chinuit de închipuiri tulburătoare, punea mâna pe harpă şi făcea ca melodiile ei plăcute să-i înalţe gândurile la Autorul a tot ce este bun, iar norii întunecoşi care păreau să acopere viitorul se împrăştiau.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 643, 644)
Când Dumnezeu ne cheamă să apărăm adevărul de atacurile vrăjmaşilor, putem avea încredere că El ne va pune la dispoziţie toate resursele necesare pentru împlinirea acestei misiuni după voia Sa.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care era nemulţumiţi, s-au strâns la el şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.
1 Samuel 22:2
După uciderea lui Goliat, Saul l-a luat pe David la el şi i-a încredinţat responsabilităţi importante. Perioada pe care a petrecut-o la curtea împăratului l-a ajutat pe David să cunoască problemele împărăţiei, fapt care avea să contribuie semnificativ la măreţia lui viitoare.
Ionatan, fiul lui Saul, a găsit în el un prieten vrednic de încredere; prietenia lor a făcut parte din providenţa şi planul lui Dumnezeu. Însă, când a aflat că ei sunt prieteni, Saul s-a înfuriat atât de tare, încât a aruncat în fiul său suliţa cu care ar fi dorit să-l omoare pe David. Ionatan i-a spus lui David să fugă de mânia lui Saul. Aşa a început o perioadă lungă şi grea pentru David. Urmărit şi persecutat, el vedea în fiecare om un spion şi un trădător. Deznădejdea şi necazul aproape că l-au făcut să uite de Tatăl ceresc. Totuşi această experienţă l-a învăţat să-şi dea seama de slăbiciunile lui şi de nevoia de a se sprijini neîntrerupt pe Dumnezeu.
David s-a refugiat în munţii din Iuda, dar fugea mereu dintr-un loc în altul. Între timp, gelozia lui Saul s-a transformat în invidie, apoi într-o ură nestăvilită şi, în cele din urmă, în obsesia de a se răzbuna şi de a ucide – exact drumul căderii pe care a mers şi Satana în cer.
„Un mare defect al caracterului lui Saul era dorinţa de a fi lăudat. Trăsătura aceasta avusese o influenţă stăpânitoare asupra gândirii şi faptelor lui; totul era caracterizat de această dorinţă după laudă şi înălţare de sine. Măsura cu care măsura ce este drept şi ce este nedrept era măsura nedemnă a entuziasmului aprobator al gloatelor. Nimeni nu este în siguranţă dacă trăieşte pentru a fi plăcut oamenilor şi dacă nu caută mai întâi să fie plăcut lui Dumnezeu. Era ambiţia lui Saul de a fi cel mai preţuit dintre toţi oamenii şi, când se cânta imnul acesta, în inima împăratului s-a aprins convingerea că David câştigase inima poporului şi că va domni în locul lui.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 650)
Trebuie să ne evaluăm corect viaţa şi, prin harul lui Dumnezeu, să îndepărtăm din caracterul nostru trăsăturile nedorite.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Şi a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă, ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.”
1 Samuel 24:6
Saul reuşea mereu să descopere unde se ascundea David. În pustia En-Ghedi, David avea numai şase sute de oameni, faţă de cei trei mii ai lui Saul. Odată, David şi oamenii lui s-au ascuns într-o peşteră de pe crestele muntelui şi au fost surprinşi să-l vadă pe Saul intrând singur acolo, ca să se odihnească. David s-a apropiat de el şi i-a tăiat încet o bucată din manta, dar nu a vrut să-i facă niciun rău unsului Domnului.
După ce Saul a plecat din peşteră ca să-şi continue căutarea, David a ieşit la gura peşterii şi l-a strigat: „Împărate, domnul meu!” Apoi i-a arătat bucata pe care i-o tăiase din haină. Pe moment, Saul a fost smerit şi s-a întors acasă. Dar David ştia că nu poate avea încredere în Saul; sentimentele de împăcare nu sunt întotdeauna durabile în mintea celor care nu sunt stăpâniţi de Duhul Sfânt.
A doua ocazie în care David şi-a dovedit respectul faţă de Saul a fost atunci când a intrat în tabăra acestuia, împreună cu un însoţitor al său. Împăratul dormea şi era înconjurat de ostaşii lui, care aţipiseră. David i-a luat suliţa şi urciorul cu apă. Apoi s-a retras departe de tabăra lui şi l-a strigat, demonstrând din nou că nu caută să îl ucidă pe Saul, deşi ar fi putut să facă acest lucru cu uşurinţă.
„Dar, deşi credinţa lui se cam abătuse de la făgăduinţele lui Dumnezeu, David tot îşi mai amintea că Samuel îl unsese ca împărat al lui Israel. El şi-a amintit de biruinţele pe care i le dăduse Dumnezeu asupra vrăjmaşilor săi în trecut. El a privit din nou la îndurarea cea mare a lui Dumnezeu, care-l scăpase din mâna lui Saul, şi s-a hotărât să nu trădeze sfânta sa însărcinare. Chiar dacă împăratul lui Israel căutase să-i ia viaţa, el nu dorea ca oastea sa să se unească cu cea a vrăjmaşilor.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 674)
Mărinimia este un rod al Duhului Sfânt pe care ne este dificil să îl aducem, fiindcă de multe ori am suferit mult din cauza celor care ne-au făcut rău în mod intenţionat. Ce pot să fac astăzi ca să dezvolt această trăsătură de caracter?
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!
1 Samuel 28:12
Ultimele zile din viaţa lui Saul sunt cele mai tulburătoare, fiindcă ne arată ce se va întâmpla cu aceia care refuză în mod deschis să asculte sfatul clar al lui Dumnezeu.
Armata filistenilor şi cea a israeliţilor s-au adunat pe câmpia Izreel pentru o bătălie decisivă. În urmă cu câţiva ani, tot în acest loc, Ghedeon împreună cu cei trei sute de oameni ai lui îi biruiseră pe madianiţi. Însă spiritul care îl mâna pe Ghedeon era cu totul diferit de spiritul care îl conducea pe Saul; el şi-a dat seama că Dumnezeu l-a părăsit şi „a fost cuprins de frică şi un tremur puternic i-a apucat inima.” (1 Samuel 28,5)
Disperat, Saul a apelat la ajutorul unei spiritiste din En-Dor. El a încercat să-şi ascundă identitatea, lăsându-se condus de mintea lui tulburată. Deşi nu a fost păcălită, vrăjitoarea a acceptat totuşi să îşi folosească puterea supranaturală în favoarea lui. Cu ajutorul marelui înşelător, ea a făcut să apară un chip asemănător cu cel al lui Samuel. Saul a stat de vorbă cu duhul care s-a dat drept Samuel şi care i-a prezis că va muri a doua zi.
Prin faptul că a consultat spiritul întunericului, Saul s-a distrus pe el însuşi, mai întâi spiritual şi apoi fizic. Bătălia a mers rău, cei trei fii ai lui au fost ucişi, iar el a fost rănit. Saul şi-a luat viaţa, aruncându-se în sabia lui şi încheindu-şi astfel viaţa prin înfrângere, ruşine şi disperare.
„În tot cursul purtării sale răzvrătite, Saul a fost linguşit şi înşelat de Satana. Lucrarea ispititorului este de a da impresia că păcatul e ceva foarte neînsemnat, de a face cărarea călcării Legii cât mai comodă şi mai atrăgătoare, de a face mintea să fie oarbă faţă de avertismentele şi ameninţările Domnului. Satana, prin puterea lui amăgitoare, l-a făcut pe Saul să se îndreptăţească atunci când a dispreţuit mustrările şi avertismentele lui Samuel. Dar acum, când se afla la mare strâmtorare, Satana s-a întors împotriva lui, înfăţişându-i grozăvia păcatului şi lipsa oricărei nădejdi de a mai fi iertat, pentru a-l duce la disperare. Nimic altceva n-ar fi putut să fie mai bine ales pentru a-i nimici curajul sau a-i tulbura mintea şi a-l împinge la disperare şi sinucidere.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 680, 681)
Nimeni nu vrea să aibă o moarte ruşinoasă şi lipsită de speranţă. Voi lua astăzi deciziile care să mă ajute să rămân de partea lui Dumnezeu pentru totdeauna?