Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care era nemulţumiţi, s-au strâns la el şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.
1 Samuel 22:2
După uciderea lui Goliat, Saul l-a luat pe David la el şi i-a încredinţat responsabilităţi importante. Perioada pe care a petrecut-o la curtea împăratului l-a ajutat pe David să cunoască problemele împărăţiei, fapt care avea să contribuie semnificativ la măreţia lui viitoare.
Ionatan, fiul lui Saul, a găsit în el un prieten vrednic de încredere; prietenia lor a făcut parte din providenţa şi planul lui Dumnezeu. Însă, când a aflat că ei sunt prieteni, Saul s-a înfuriat atât de tare, încât a aruncat în fiul său suliţa cu care ar fi dorit să-l omoare pe David. Ionatan i-a spus lui David să fugă de mânia lui Saul. Aşa a început o perioadă lungă şi grea pentru David. Urmărit şi persecutat, el vedea în fiecare om un spion şi un trădător. Deznădejdea şi necazul aproape că l-au făcut să uite de Tatăl ceresc. Totuşi această experienţă l-a învăţat să-şi dea seama de slăbiciunile lui şi de nevoia de a se sprijini neîntrerupt pe Dumnezeu.
David s-a refugiat în munţii din Iuda, dar fugea mereu dintr-un loc în altul. Între timp, gelozia lui Saul s-a transformat în invidie, apoi într-o ură nestăvilită şi, în cele din urmă, în obsesia de a se răzbuna şi de a ucide – exact drumul căderii pe care a mers şi Satana în cer.
„Un mare defect al caracterului lui Saul era dorinţa de a fi lăudat. Trăsătura aceasta avusese o influenţă stăpânitoare asupra gândirii şi faptelor lui; totul era caracterizat de această dorinţă după laudă şi înălţare de sine. Măsura cu care măsura ce este drept şi ce este nedrept era măsura nedemnă a entuziasmului aprobator al gloatelor. Nimeni nu este în siguranţă dacă trăieşte pentru a fi plăcut oamenilor şi dacă nu caută mai întâi să fie plăcut lui Dumnezeu. Era ambiţia lui Saul de a fi cel mai preţuit dintre toţi oamenii şi, când se cânta imnul acesta, în inima împăratului s-a aprins convingerea că David câştigase inima poporului şi că va domni în locul lui.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 650)
Trebuie să ne evaluăm corect viaţa şi, prin harul lui Dumnezeu, să îndepărtăm din caracterul nostru trăsăturile nedorite.