- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
Geneza 12:1
Adam, Set, Enoh, Metusala, Noe şi Sem, în linie neîntreruptă, au păstrat din generaţie în generaţie descoperirile despre voinţa lui Dumnezeu. Domnul i-a vorbit lui Avraam şi i-a dat cunoştinţe speciale despre cerinţele Legii Sale şi despre mântuirea realizată prin Hristos.
Avraam a trebuit să se despartă de oamenii pe care i-a cunoscut în prima parte a vieţii. Nici nu prea putea să le explice prietenilor de ce a luat o astfel de decizie. Ascultarea lui este una dintre cele mai impresionante dovezi de credinţă din Biblie. El nu avea nici cea mai mică asigurare vizibilă că făgăduinţa divină se va împlini, dar a lăsat tot ce îi era drag şi a plecat fără să ştie unde îl ducea Dumnezeu.
Şi în vremea noastră, oamenii sunt puşi la încercare la fel ca Avraam. Poate nu auzim un glas direct din cer, dar Dumnezeu ne cheamă prin Cuvântul Său scris şi prin evenimente providenţiale. Viaţa comodă şi influenţa prietenilor şi a familiei pot să ne împiedice să ne formăm trăsăturile de caracter esenţiale pentru împlinirea chemării lui Dumnezeu. Cei care au credinţa lui Avraam sunt dispuşi să asculte la fel ca Avraam şi să se lase călăuziţi de Dumnezeu, indiferent de sacrificii.
La fiecare popas pe care îl făcea în noua lui patrie, Canaanul, Avraam ridica un altar în apropiere de cortul lui şi îi chema pe toţi cei care îl însoţeau să participe la jertfa de dimineaţă şi de seară. El nu putea să explice căile Providenţei, dar păstra în minte făgăduinţa: „Te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.” (Geneza 12,2)
Ca să scape de foamete, Avraam s-a dus împreună cu familia lui în Egipt, unde Domnul avea să-i înveţe lecţiile supunerii, răbdării şi credinţei.
„Dumnezeu Îşi învaţă servii prin încercări grele şi apăsătoare. […] În providenţa Sa, El îi aduce în poziţii care pun la probă caracterul lor şi scot în evidenţă defectele şi slăbiciunile care sunt ascunse cunoaşterii lor.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 129)
Dumnezeu nu ne ispiteşte, dar îngăduie să trecem prin anumite situaţii ca să ne testeze loialitatea, cu scopul de a ne face mai puternici în faţa ispitelor.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.
Romani 4:3
Avraam s-a întors din Egipt în Canaan „foarte bogat în vite, în argint şi în aur” (Geneza 13,2). Lot era încă împreună cu el, dar averile lor mari le aduceau necazuri la fel de mari. Prevăzând cearta iminentă şi dorind să păstreze pacea, Avraam i-a oferit lui Lot posibilitatea de a alege primul unde să se stabilească.
Lot nu a arătat recunoştinţă faţă de generozitatea lui Avraam şi a ales regiunea cea mai fertilă din toată Palestina, Valea Iordanului, unde existau câteva cetăţi bogate, frumoase şi pline de câştiguri pământeşti. La scurt timp, Avraam s-a mutat în Hebron, unde şi-a continuat viaţa simplă în grădinile şi păşunile întinse de acolo.
La scurt timp, Avraam a fost recunoscut de naţiunile înconjurătoare ca prinţ şi conducător înţelept şi puternic. El nu s-a izolat de vecini, dar viaţa şi caracterul lui contrastau puternic cu viaţa şi caracterul închinătorilor la idoli. Ca vrednic reprezentant al Domnului său, Avraam era înţelept în diplomaţie, dar şi curajos şi abil în război.
Când a izbucnit un război şi cetăţile din câmpie, unde se afla şi Lot, au fost jefuite, Avraam a cerut sfatul Domnului. Aflat în fruntea unei coaliţii alcătuite din căpeteniile Canaanului, el i-a ajuns din urmă pe invadatori şi a salvat familia lui Lot, împreună cu toată prada de război. Iar când a refuzat răsplătirile victoriei, vecinii lui au fost impresionaţi de integritatea lui nobilă. Datorită lui, ei au înţeles că neprihănirea nu înseamnă laşitate şi că religia l-a făcut curajos în menţinerea dreptăţii şi în apărarea celor oprimaţi.
Un lucru care îl frământa neîncetat pe Avraam era faptul că încă nu avea un urmaş. Apăsat de îndoială cu privire la făgăduinţa lui Dumnezeu că va deveni tatăl multor naţiuni, el a cerut un semn vizibil, iar Dumnezeu i-a descoperit printr-un vis planul de răscumpărare.
„Despre Avraam este scris că ’a fost numit prietenul lui Dumnezeu’, ’tatăl tuturor celor ce cred’ (Iacov 2,23; Rom. 4,11).” (Patriarhi şi profeţi, pag. 140)
Din exemplul lui Avraam învăţăm să-L slujim pe Dumnezeu în continuare cu răbdare, chiar dacă ni se pare că în viaţa noastră nu se întâmplă nimic bun. Dacă perseverăm, vom vedea că Dumnezeu Îşi va împlini făgăduinţele.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
„Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.”
Geneza 22:8
Avraam a primit fără urmă de îndoială făgăduinţa că va avea un fiu, dar nu a aşteptat ca Dumnezeu să o împlinească la timpul şi în felul în care dorea El. Dumnezeu a îngăduit o amânare pentru a-i pune credinţa la încercare, dar Avraam nu a răbdat încercarea. Dorind să-L ajute pe Dumnezeu, Sara i-a spus soţului ei să o ia pe Agar ca a doua soţie.
Când Avraam avea aproape o sută de ani, făgăduinţa i-a fost repetată, cu precizarea că Sara va fi mama copilului. Întrucât credinţa lui nu ajunsese încă desăvârşită, Dumnezeu l-a supus unei alte încercări, cea mai grea pe care a avut-o de suportat vreodată un om.
Când avea o sută douăzeci de ani şi era obosit şi dornic de odihnă, Dumnezeu i-a spus să-l aducă ardere-de-tot pe Isaac, ajuns atunci la vârsta adolescenţei. Supus, Avraam l-a trezit în linişte pe fiul lui, supus şi el, şi au pornit în tăcere, spre un munte îndepărtat.
În a treia zi de călătorie, norul făgăduinţei se afla deasupra muntelui Moria, iar Avraam a ştiut că împlinea voia lui Dumnezeu. Când Isaac l-a întrebat unde e mielul, el i-a spus doar: „Fiule, Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.” Apoi, Issac a aflat care avea să-i fie soarta şi s-a aşezat singur pe altar, fără să se împotrivească.
După o ultimă lacrimă şi o ultimă îmbrăţişare, Avraam a ridicat cuţitul, dar glasul unui înger l-a oprit: „Să nu pui mâna pe băiat.” Chiar în clipa aceea, Avraam a văzut un berbec „încurcat cu coarnele într-un tufiş”, l-a luat imediat şi l-a adus ca jertfă.
Domnul i-a poruncit lui Avraam să îl aducă jertfă pe fiul său, ca să i se imprime în minte realitatea Evangheliei, dar şi ca să-i fie pusă la probă credinţa. Astfel, Avraam a înţeles din experienţa sa măreţia implicării lui Dumnezeu în răscumpărarea omenirii.
„Dumnezeu dorea să dovedească înaintea tuturor fiinţelor din cer credincioşia slujitorului Său, pentru a demonstra că nu poate fi primită decât o ascultare desăvârşită şi pentru a face mai clar Planul de Mântuire înaintea lor.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 155)
Celor care au încredere în El, Dumnezeu le oferă „un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş” chiar la momentul potrivit.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.
1 Timotei 6:9
Sodoma era cea mai frumoasă cetate din Valea Iordanului. Fiindcă aveau de toate, locuitorii Sodomei duceau o viaţă de lenevie şi au devenit o pradă uşoară pentru ispitele lui Satana. Când Lot s-a stabilit în Sodoma, decăderea locuitorilor nu ajunsese încă la culme.
În ultima noapte a Sodomei, doi călători cereşti au intrat în cetate să caute un loc de odihnă. Au bătut la multe uşi şi au fost refuzaţi, dar Lot şi-a dovedit faţă de ei ospitalitatea pentru care era cunoscut. La scurt timp, în faţa casei lui s-a strâns o mulţime de nelegiuiţi, aprinşi de patimile cele mai josnice. Apelul lui Lot la înfrânare i-a întărâtat şi mai mult, dar îngerul l-a scăpat din mâna lor. Apoi, îngerii i-au explicat lui Lot că Sodoma avea să fie distrusă în curând. Totuşi el a zăbovit şi nu a ieşit imediat din casa lui luxoasă. Gândul de a pleca şi de a deveni pribeag era copleşitor. Îngerii i-au apucat de mână pe el, pe soţia lui şi pe cele două fete ale lor şi i-au scos afară din cetate.
„Să nu te uiţi înapoi”, a fost îndemnul îngerilor. Ezitarea era fatală. Dar inima soţiei lui Lot a rămas în Sodoma şi, de aceea, a pierit odată cu ea. Creştinii de astăzi ezită din motive asemănătoare. Unii spun că ei nu vor să fie mântuiţi decât împreună cu partenerul lor de viaţă şi copiii lor. Dar chiar faptul că ceilalţi ignoră avertizările lui Dumnezeu ar trebui să fie pentru noi un îndemn la o credincioşie mai mare.
Frumoasa cetate Sodoma a devenit un loc pustiu şi nu avea să mai fie locuită niciodată – o lecţie nepieritoare care ne arată că există o limită dincolo de care oamenii nu pot trece. Şi astăzi sunt mulţi oameni care, la fel ca familia lui Lot, mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar Îl tăgăduiesc prin caracterul lor şi prin viaţa lor zilnică.
„Dumnezeu poate avea îndelungă răbdare, totuşi continuă să se ţină o evidenţă. El continuă să cheme la pocăinţă şi să ofere iertare, şi totuşi va veni un timp când se va umple măsura, când sufletul va lua hotărârea, când prin propria alegere îşi va pecetlui soarta.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 165)
Există primejdia de a păzi poruncile lui Dumnezeu doar de faţadă şi de a privi înapoi, la „Sodoma”.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?
Amos 3:3
Avraam era bătrân şi ştia că făgăduinţa lui Dumnezeu avea să se împlinească doar dacă Isaac îşi găsea soţia potrivită. Isaac, de acum în vârstă de patruzeci de ani, învăţase deja să aibă încredere în înţelepciunea şi în dragostea tatălui său şi se baza pe judecata lui. Gândul lui Avraam s-a îndreptat spre cei din familia lui din Mesopotamia – încă mai erau printre ei unii care se închinau adevăratului Dumnezeu. El a observat cu regret ce influenţă au avut soţiile lui Ismael şi soţia lui Lot şi îşi dorea ca Isaac să aibă o familie fericită. Rezultatul căsătoriei lui Isaac cu Rebeca este prezentat în Geneza sub forma unui frumos tablou al fericirii conjugale: „Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca; ea a fost nevasta lui şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.” (Geneza 24,67)
Ce contrast între Isaac şi mulţi tineri, chiar creştini, din vremea noastră! De multe ori, tinerii consideră că nu au nevoie de sfatul nimănui pentru alegerea partenerului. Ei se simt în stare să facă această alegere cu mult înainte de a ajunge la maturitate. Şi, după numai câţiva ani de căsnicie, descoperă ce greşeală au făcut, dar adeseori este prea târziu pentru a mai evita consecinţele regretabile. Căsătoria devine, în prea multe cazuri, un jug greu de suportat.
Cei ce se aseamănă se adună. De aceea, dragostea faţă de adevăr, puritate şi bunătate să fie înrădăcinată în minte de timpuriu, şi atunci tinerii vor căuta compania celor care au aceste trăsături de caracter.
Dragostea adevărată este un principiu nobil şi sfânt, cu totul diferită de dragostea care apare din impuls şi care dispare de îndată ce este pusă la încercare. Tinerii se pregătesc pentru viaţa de familie prin împlinirea cu credincioşie a datoriilor din căminul părintesc.
„Fericirea şi binele în căsătorie depind de unitatea celor doi; dar între cel credincios şi cel necredincios există o radicală deosebire în ceea ce priveşte gusturile, înclinaţiile şi scopurile.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 174)
Taţii şi mamele aplică uneori în căminul lor principii de viaţă care reproduc experienţele lor din copilărie, dar care nu se dovedesc a fi întotdeauna în interesul copiilor lor.