Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?
Amos 3:3
Avraam era bătrân şi ştia că făgăduinţa lui Dumnezeu avea să se împlinească doar dacă Isaac îşi găsea soţia potrivită. Isaac, de acum în vârstă de patruzeci de ani, învăţase deja să aibă încredere în înţelepciunea şi în dragostea tatălui său şi se baza pe judecata lui. Gândul lui Avraam s-a îndreptat spre cei din familia lui din Mesopotamia – încă mai erau printre ei unii care se închinau adevăratului Dumnezeu. El a observat cu regret ce influenţă au avut soţiile lui Ismael şi soţia lui Lot şi îşi dorea ca Isaac să aibă o familie fericită. Rezultatul căsătoriei lui Isaac cu Rebeca este prezentat în Geneza sub forma unui frumos tablou al fericirii conjugale: „Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca; ea a fost nevasta lui şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.” (Geneza 24,67)
Ce contrast între Isaac şi mulţi tineri, chiar creştini, din vremea noastră! De multe ori, tinerii consideră că nu au nevoie de sfatul nimănui pentru alegerea partenerului. Ei se simt în stare să facă această alegere cu mult înainte de a ajunge la maturitate. Şi, după numai câţiva ani de căsnicie, descoperă ce greşeală au făcut, dar adeseori este prea târziu pentru a mai evita consecinţele regretabile. Căsătoria devine, în prea multe cazuri, un jug greu de suportat.
Cei ce se aseamănă se adună. De aceea, dragostea faţă de adevăr, puritate şi bunătate să fie înrădăcinată în minte de timpuriu, şi atunci tinerii vor căuta compania celor care au aceste trăsături de caracter.
Dragostea adevărată este un principiu nobil şi sfânt, cu totul diferită de dragostea care apare din impuls şi care dispare de îndată ce este pusă la încercare. Tinerii se pregătesc pentru viaţa de familie prin împlinirea cu credincioşie a datoriilor din căminul părintesc.
„Fericirea şi binele în căsătorie depind de unitatea celor doi; dar între cel credincios şi cel necredincios există o radicală deosebire în ceea ce priveşte gusturile, înclinaţiile şi scopurile.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 174)
Taţii şi mamele aplică uneori în căminul lor principii de viaţă care reproduc experienţele lor din copilărie, dar care nu se dovedesc a fi întotdeauna în interesul copiilor lor.