Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.
1 Timotei 6:9
Sodoma era cea mai frumoasă cetate din Valea Iordanului. Fiindcă aveau de toate, locuitorii Sodomei duceau o viaţă de lenevie şi au devenit o pradă uşoară pentru ispitele lui Satana. Când Lot s-a stabilit în Sodoma, decăderea locuitorilor nu ajunsese încă la culme.
În ultima noapte a Sodomei, doi călători cereşti au intrat în cetate să caute un loc de odihnă. Au bătut la multe uşi şi au fost refuzaţi, dar Lot şi-a dovedit faţă de ei ospitalitatea pentru care era cunoscut. La scurt timp, în faţa casei lui s-a strâns o mulţime de nelegiuiţi, aprinşi de patimile cele mai josnice. Apelul lui Lot la înfrânare i-a întărâtat şi mai mult, dar îngerul l-a scăpat din mâna lor. Apoi, îngerii i-au explicat lui Lot că Sodoma avea să fie distrusă în curând. Totuşi el a zăbovit şi nu a ieşit imediat din casa lui luxoasă. Gândul de a pleca şi de a deveni pribeag era copleşitor. Îngerii i-au apucat de mână pe el, pe soţia lui şi pe cele două fete ale lor şi i-au scos afară din cetate.
„Să nu te uiţi înapoi”, a fost îndemnul îngerilor. Ezitarea era fatală. Dar inima soţiei lui Lot a rămas în Sodoma şi, de aceea, a pierit odată cu ea. Creştinii de astăzi ezită din motive asemănătoare. Unii spun că ei nu vor să fie mântuiţi decât împreună cu partenerul lor de viaţă şi copiii lor. Dar chiar faptul că ceilalţi ignoră avertizările lui Dumnezeu ar trebui să fie pentru noi un îndemn la o credincioşie mai mare.
Frumoasa cetate Sodoma a devenit un loc pustiu şi nu avea să mai fie locuită niciodată – o lecţie nepieritoare care ne arată că există o limită dincolo de care oamenii nu pot trece. Şi astăzi sunt mulţi oameni care, la fel ca familia lui Lot, mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar Îl tăgăduiesc prin caracterul lor şi prin viaţa lor zilnică.
„Dumnezeu poate avea îndelungă răbdare, totuşi continuă să se ţină o evidenţă. El continuă să cheme la pocăinţă şi să ofere iertare, şi totuşi va veni un timp când se va umple măsura, când sufletul va lua hotărârea, când prin propria alegere îşi va pecetlui soarta.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 165)
Există primejdia de a păzi poruncile lui Dumnezeu doar de faţadă şi de a privi înapoi, la „Sodoma”.