- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Când voi închide cerul şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimete ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.
2 Cronici 7:13,14
Retras la munte, la răsărit de Iordan, Ilie vedea cum Regatul de Nord se cufunda tot mai mult în idolatrie. El s-a rugat cu ardoare ca Dumnezeu să-Şi elibereze poporul, iar Domnul a răspuns la rugăciunile lui: i-a încredinţat chiar lui mesajul pe care trebuia să i-l transmită lui Ahab despre judecata divină. A fost o misiune neaşteptată şi nedorită, dar a acceptat-o.
În drum spre palat, Ilie a traversat mai multe pâraie şi a întâlnit privelişti încântătoare; era nevoie de credinţă pentru a crede ceea ce spunea Dumnezeu – că va veni o secetă cumplită. După ce a trecut de gărzile palatului, bravul profet s-a înfăţişat înaintea regelui uluit şi i-a prezentat cu solemnitate avertizarea din partea lui Dumnezeu. După aceea, s-a făcut nevăzut la fel de repede cum a apărut.
După doi ani, ţara purta semnele crunte ale secetei îndelungate. Dar israeliţii erau atât de afundaţi în idolatrie, încât au crezut mai departe în preoţi şi în pretextele invocate de ei. Ei nu s-au pocăit şi nici nu au învăţat lecţiile pe care Dumnezeu dorea ca ei să şi le însuşească.
„Dumnezeu le trimisese israeliţilor soli cu apeluri de reîntoarcere la supunere. Dacă ei ar fi luat aminte la aceste apeluri, dacă s-ar fi întors de la Baal la Dumnezeul cel viu, solia de judecată a lui Ilie n-ar fi fost dată niciodată. […] Mândria lor fusese rănită, mânia le fusese stârnită împotriva solilor, iar acum îl priveau cu ură adâncă pe prorocul Ilie. Numai de ar fi căzut în mâinile lor, bucuroşi l-ar fi predat Izabelei – ca şi când, prin aducerea la tăcere a glasului lui, ar fi putut opri împlinirea cuvântului lui! În faţa nenorocirii, ei au continuat să stea neclintiţi în idolatria lor.” (Profeţi şi regi, pag. 127, 128)
Cei care desconsideră în mod deliberat şi în mod repetat sfaturile lui Dumnezeu vor ajunge în situaţia de a nu mai fi în stare să vadă realitatea.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.
1 Împăraţi 17:9
Ilie s-a aşezat lângă pârâul Cherit, unde a fost hrănit de corbi timp de mai multe luni. În cele din urmă, pârâul a secat. Femeia pe care Dumnezeu o rânduise ca să aibă grijă de profet nu era israelită, dar credea în Dumnezeul adevărat şi umbla în toată lumina care-i fusese descoperită. Este uimitor că Ilie nu a putut să găsească în tot Israelul niciun loc sigur şi a trebuit să se adăpostească într-o ţară străină.
Foametea s-a extins şi în zona în care locuia această văduvă, iar când a ajuns acolo, Ilie a aflat că nici ea nu mai avea decât puţină hrană. De fapt, puţinul ulei şi puţina făină pe care le mai avea îi ajungeau să pregătească ultima masă pentru ea şi pentru copilul ei. După aceea, îi aştepta moartea. Prin urmare, când Ilie i-a cerut ceva de mâncare, credinţa ei a fost pusă greu la încercare. Dar ce răsplată a primit ca răspuns la credinţa ei remarcabilă! Făina din oală şi uleiul din urcior nu s-au terminat decât odată cu revărsarea ploii.
Trecuseră trei ani din momentul în care Ilie se înfăţişase înaintea lui Ahab şi vestise judecăţile lui Dumnezeu împotriva lui Israel. Apoi, când profetul s-a reîntâlnit faţă către faţă cu regele Ahab, prima întrebare pe care i-a pus-o acesta a fost: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?” (1 Împăraţi 18,17) Aşa se întâmplă cu toţi făcătorii de rele: ei pun pe seama solului lui Dumnezeu consecinţele abaterilor lor de la neprihănire! Dar Ilie a întors întrebarea către Ahab şi i-a cerut să-i strângă pe muntele Carmel pe cei patru sute cincizeci de profeţi ai lui Baal şi cei patru sute de profeţi care mâncau la masa Izabelei.
„Şi astăzi este nevoie de un glas care să mustre cu asprime, deoarece păcatele grele îi despart pe oameni de Dumnezeu. Necredinţa devine repede o modă. […] Predicile plăcute rostite prea adesea nu fac o impresie durabilă, trâmbiţa nu dă un semnal lămurit. Oamenii nu sunt străpunşi în inimă de adevărurile tăioase şi lămurite ale Cuvântului lui Dumnezeu.” (Profeţi şi regi, pag. 140)
În vremuri de criză, Dumnezeu caută oameni pregătiţi să ia o poziţie clară de partea dreptăţii, fără să ţină seama de consecinţe.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Atunci, Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.
1 Împăraţi 18:21
Ilie i-a înfruntat singur pe regele Ahab, pe profeţii mincinoşi şi toate mulţimile lui Israel. El i-a întrebat fără frică: „Până când?” Dar nimeni nu a îndrăznit să arate loialitate faţă de Iehova.
După aceea, el a cerut să fie aduşi doi junci care să fie înjunghiaţi şi aşezaţi pe cele două altare – un junc pentru Dumnezeu şi unul pentru Baal. În felul acesta dorea să se arate care jertfă va fi mistuită de foc – jertfa adusă lui Dumnezeu sau jertfa pentru Baal. Profeţii mincinoşi au strigat la Baal toată ziua, apelând la ceremoniile lor fără rost. Bineînţeles că Satana s-ar fi oferit bucuros să le aprindă jertfa, dar Dumnezeu l-a împiedicat.
În cele din urmă, la ora jertfei de seară, Ilie le-a cerut oamenilor să se apropie. Apoi a răsturnat de trei ori câte patru vedre cu apă deasupra altarului şi jertfei Domnului, udând bine lemnul, juncul şi umplând cu apă şanţul din jurul altarului. Apoi a făcut o rugăciune simplă. Flăcările au coborât din cer într-o manifestare minunată a puterii lui Dumnezeu, mistuind jertfa şi evaporând chiar şi apa din şanţul din jurul altarului.
Poporul a strigat într-un singur glas: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!” (1 Împăraţi 18,39). Profeţii lui Baal au refuzat să se pocăiască, iar mulţimile înverşunate i-au ucis la porunca lui Ilie. Niciunul nu a scăpat.
„Domnul urăşte indiferenţa şi necredincioşia în timp de criză pentru lucrarea Sa. Universul întreg aşteaptă cu un interes de nedescris scenele de încheiere ale marii lupte dintre bine şi rău. Copiii lui Dumnezeu se apropie de hotarele lumii veşnice; ce poate fi de mai mare importanţă pentru ei decât să fie credincioşi Dumnezeului cerului? […] Credincioşia faţă de Dumnezeu, acesta este mottoul lor.” (Profeţi şi regi, pag. 148)
La sfârşitul timpului, când mulţimile vor râde de credincioşii lui Dumnezeu, Domnul va avea o rămăşiţă neînfricată care va rămâne de partea Sa şi îşi va îndeplini misiunea în marea luptă, chiar în lipsa unor semne vizibile de susţinere.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”
1 Împăraţi 19:7
De multe ori, după un mare efort fizic şi emoţional – chiar şi pentru lucrarea lui Dumnezeu –, omul cade în extrema opusă, care tinde să contracareze entuziasmul anterior.
După biruinţa răsunătoare asupra preoţilor lui Baal, Ilie s-a rugat pentru ploaie. El l-a trimis pe slujitorul lui de şase ori într-un loc de unde putea vedea Mediterana, ca să îi spună dacă vine ploaia. Abia a şaptea oară a adus acesta vestea că a văzut un nor mic. Ilie i-a spus lui Ahab să se întoarcă repede la palat; apoi, plin de Duhul Sfânt, a alergat înaintea carului lui Ahab peste douăzeci de kilometri prin ploaie. Ilie a consumat multă energie.
Dar, curând, a aflat că Izabela era furioasă şi că a luat hotărârea să-l ucidă. Speriat, a fugit ca să-şi scape viaţa. Epuizarea şi disperarea au luat locul energiei şi încrederii. Ilie ar fi trebuit să fie sigur că Dumnezeu îl va ocroti de ura reginei şi să-şi aducă aminte că El i-a purtat de grijă timp de trei ani. Însă, în starea de descurajare în care se afla, a uitat de Dumnezeu şi s-a lăsat cuprins de o deznădejde atât de mare, încât şi-a dorit să moară. Dar Dumnezeu era foarte aproape de profetul Lui iubit, chiar când el era cuprins de bezna disperării.
„În experienţa tuturor vin vremuri de descurajare cruntă şi dezamăgire amară – zile când amărăciunea le este partea şi le este greu să creadă că Dumnezeu mai este Binefăcătorul cel iubitor al copiilor Lui de pe pământ, zile când necazurile hărţuiesc sufletul, până acolo încât moartea pare mai de dorit decât viaţa. În asemenea împrejurări, mulţi îşi pierd încrederea în Dumnezeu şi sunt duşi în robia îndoielii, în sclavia necredinţei. Dacă am putea, în acele situaţii, să vedem cu ochii spirituali semnificaţia providenţelor lui Dumnezeu, am vedea îngerii căutând să ne salveze de noi înşine, luptând să aşeze picioarele noastre pe o temelie mai tare decât dealurile veşnice. Atunci, o credinţă nouă, o viaţă nouă ar curge în fiinţa noastră.” (Profeţi şi regi, pag. 162)
Dumnezeu este aproape de noi în momentele noastre cele mai negre. El ne-a făgăduit că nu ne va părăsi şi că nu ne va uita niciodată.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat.
1 Împăraţi 19:18
Dumnezeu ştia că Ilie mai avea încă de crescut în credinţă, chiar şi după biruinţa de pe Carmel. Profetul fusese doborât de o ameninţare venită din partea unei femei înfuriate. Pasul următor pe care Dumnezeu l-a făcut pentru a-l aduce pe Ilie la realitate a fost să-l cheme afară din peşteră. Fiecare dintre noi a trecut prin „peştera” lui când descurajarea i s-a aşternut în suflet ca o ceaţă deasă. Dumnezeu a ales să i Se descopere lui Ilie nu printr-un uragan, nu printr-un cutremur şi nici printr-un foc, ci printr-un „susur blând şi subţire” (1 Împăraţi 19,12). Numai acest „susur blând şi subţire”, glasul liniştit al Duhului Sfânt, poate să ne transforme şi să ne dezvolte caracterul.
Dar Ilie trebuia să recunoască acum că mai este încă mult de lucru. Israeliţilor trebuia să li se dea ocazia să treacă de partea lui Dumnezeu. Una dintre misiunile lui Ilie era să îl ungă pe Elisei. Cei doi au lucrat împreună pentru o vreme.
Şi în timpul nostru domneşte apostazia, la fel ca în timpul lui Ilie. Mulţimile încă îl mai urmează pe Baal: speculaţii omeneşti sunt înălţate în locul Cuvântului lui Dumnezeu, liderii populari primesc laudă şi cinste, siguranţa materială este proslăvită, iar teoriile ştiinţifice sunt preferate în locul adevărurilor revelaţiei. În această situaţie, Dumnezeu îi întreabă pe părinţi, pe educatori şi pe pastori: „Ce faci tu aici?”
„Când suntem înconjuraţi de îndoială, uluiţi de împrejurări sau apăsaţi de sărăcie şi suferinţă, Satana caută să clatine încrederea noastră în Iehova. Atunci el ne aşază în faţă greşelile şi ne ispiteşte să ne pierdem încrederea în Dumnezeu, să punem la îndoială dragostea Lui. […] Lecţia pe care conducătorii din lucrarea lui Dumnezeu trebuie să o înveţe este să aştepte cu răbdare şi să aibă încredere şi atunci când totul pare întunecat. Cerul nu-i va lăsa să cadă în ziua încercării.” (Profeţi şi regi, pag. 174)
În aceste zile de pe urmă, glasul blând al lui Dumnezeu ne cheamă să ne întoarcem de la preocuparea de noi înşine şi de la îngrijorări şi să-L lăsăm pe Domnul să ne folosească la locul potrivit.