Cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?
Estera 4:14
Când Cirus a dat decretul de întoarcere a evreilor în patria lor, cei mai mulţi se stabiliseră în diferite zone ale Imperiului Medo-Persan şi au ales să rămână acolo, preferând confortul în locul greutăţilor mutării în casele lor care zăceau în ruină.
După douăzeci de ani, Darius Istaspe a emis un alt decret – la fel de favorabil ca şi decretul lui Cirus – în care prevedea întoarcerea evreilor. Între timp, Xerxes cel Mare a devenit împărat, iar supuşii lui, care îi urau pe evrei, au dobândit noi puteri. Evreii care nu s-au supus primelor două decrete erau acum ameninţaţi cu moartea.
Satana a lucrat prin Haman Agaghitul – un demnitar de la curtea lui Xerxes. Haman îl ura pe Mardoheu, un evreu influent, şi s-a hotărât să îl ucidă, iar odată cu el să îi ucidă pe toţi evreii din imperiu.
Însă, în providenţa lui Dumnezeu, împărăteasa din vremea aceea era o evreică, Estera, care nu-şi făcuse cunoscută naţionalitatea. În timpul crizei, Mardoheu a îndemnat-o pe Estera să pună la cale un plan pentru abolirea decretului de moarte a evreilor, conceput de Haman cu aprobarea împăratului. Planul Esterei a funcţionat. Împăratul a contramandat decretul. Haman a fost executat, iar Mardoheu a primit poziţia de onoare ocupată până atunci de Haman.
Încercările prin care a trecut poporul lui Dumnezeu în vremea Esterei se vor repeta în zilele de pe urmă. Decretul de moarte care va fi dat împotriva poporului rămăşiţei va fi asemănător cu acela dat împotriva evreilor din vremea Esterei.
„Astăzi, vrăjmaşii adevăratei biserici văd în grupa cea mică a păzitorilor poruncii Sabatului un Mardoheu la poartă. Respectul poporului lui Dumnezeu faţă de Legea Sa este o mustrare continuă pentru aceia care au lepădat temerea de Domnul şi calcă în picioare Sabatul Său.” (Profeţi şi regi, pag. 605)
Când Dumnezeu ne cheamă să îndeplinim o lucrare dificilă sau neplăcută, este mai simplu să ignorăm voia Sa şi să rămânem în zona noastră de confort, la fel ca evreii care au rămas în Medo-Persia.
Cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?
Estera 4:14
Când Cirus a dat decretul de întoarcere a evreilor în patria lor, cei mai mulţi se stabiliseră în diferite zone ale Imperiului Medo-Persan şi au ales să rămână acolo, preferând confortul în locul greutăţilor mutării în casele lor care zăceau în ruină.
După douăzeci de ani, Darius Istaspe a emis un alt decret – la fel de favorabil ca şi decretul lui Cirus – în care prevedea întoarcerea evreilor. Între timp, Xerxes cel Mare a devenit împărat, iar supuşii lui, care îi urau pe evrei, au dobândit noi puteri. Evreii care nu s-au supus primelor două decrete erau acum ameninţaţi cu moartea.
Satana a lucrat prin Haman Agaghitul – un demnitar de la curtea lui Xerxes. Haman îl ura pe Mardoheu, un evreu influent, şi s-a hotărât să îl ucidă, iar odată cu el să îi ucidă pe toţi evreii din imperiu.
Însă, în providenţa lui Dumnezeu, împărăteasa din vremea aceea era o evreică, Estera, care nu-şi făcuse cunoscută naţionalitatea. În timpul crizei, Mardoheu a îndemnat-o pe Estera să pună la cale un plan pentru abolirea decretului de moarte a evreilor, conceput de Haman cu aprobarea împăratului. Planul Esterei a funcţionat. Împăratul a contramandat decretul. Haman a fost executat, iar Mardoheu a primit poziţia de onoare ocupată până atunci de Haman.
Încercările prin care a trecut poporul lui Dumnezeu în vremea Esterei se vor repeta în zilele de pe urmă. Decretul de moarte care va fi dat împotriva poporului rămăşiţei va fi asemănător cu acela dat împotriva evreilor din vremea Esterei.
„Astăzi, vrăjmaşii adevăratei biserici văd în grupa cea mică a păzitorilor poruncii Sabatului un Mardoheu la poartă. Respectul poporului lui Dumnezeu faţă de Legea Sa este o mustrare continuă pentru aceia care au lepădat temerea de Domnul şi calcă în picioare Sabatul Său.” (Profeţi şi regi, pag. 605)
Când Dumnezeu ne cheamă să îndeplinim o lucrare dificilă sau neplăcută, este mai simplu să ignorăm voia Sa şi să rămânem în zona noastră de confort, la fel ca evreii care au rămas în Medo-Persia.
Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim.
Ezra 7:27
La aproape şaptezeci de ani de la prima întoarcere din robie sub conducerea lui Zorobabel şi Iosua, Artaxerxes Longimanus a urcat pe tronul Medo-Persiei şi a dat un al treilea decret – şi cel din urmă – pentru restaurarea Ierusalimului.
Ezra era din neamul lui Aaron şi fusese instruit pentru preoţie. De asemenea, el s-a familiarizat cu scrierile „înţelepţilor” medo-persani. Dar nu era mulţumit cu starea lui spirituală; el tânjea după o armonie deplină cu Dumnezeu. Această dorinţă l-a determinat să studieze scrierile profeţilor şi regilor, în încercarea de a înţelege de ce a îngăduit Dumnezeu ca Ierusalimul să fie distrus şi poporul Său, dus în robie într-o ţară străină.
În urma studiului, Ezra a trăit o convertire completă şi s-a hotărât să întrebuinţeze cunoştinţele sale pentru binecuvântarea şi pentru iluminarea poporului. El a adunat toate sulurile Scripturilor pe care a putut să le găsească, le-a transcris şi le-a dat şi altora. El i-a vorbit despre convingerile lui religioase şi împăratului, care a făcut din Ezra reprezentantul lui special. Influenţa exercitată de Ezra asupra împăratului a dus la un al treilea decret de rezidire a Ierusalimului – cheltuielile fiind în întregime suportate de vistieria împăratului.
Artaxerxes a aranjat ca toţi slujbaşii de la templu să beneficieze de un tratament special. Totodată, el a luat măsuri pentru numirea conducătorilor civili care aveau să-i guverneze pe israeliţi după codul de legi iudaic şi i-a dat lui Ezra autoritatea de a-i învăţa pe oameni legile lui Dumnezeu şi de a-i judeca pe răufăcători. El a suportat cu generozitate cheltuielile de călătorie ale celor care se întorceau la Ierusalim. Uimitor!
„Grija manifestată de Ezra prin măsurile luate pentru transportarea în siguranţă a tezaurului Domnului ne învaţă o lecţie demnă de un studiu atent. […] În rânduirea de slujbaşi credincioşi pentru a lucra ca vistiernici ai bunurilor Domnului, Ezra a recunoscut nevoia de ordine şi organizarea în lucrarea lui Dumnezeu, precum şi valoarea acestora.” (Profeţi şi regi, pag. 617)
În lucrarea lui Dumnezeu de astăzi este nevoie de conducători ca Ezra.
Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.
Ezra 9:6
Sosirea lui Ezra la Ierusalim nu era nicidecum prea timpurie. El a aflat îndată că mulţi dintre cei care se întorseseră în urma decretelor date anterior pierduseră din vedere sfinţenia Legii lui Dumnezeu şi că unii conducători trăiau făţiş în păcat.
Una dintre principalele probleme descoperite de Ezra a fost aceea a căsătoriilor evreilor cu femei din popoarele învecinate. Chiar şi unii preoţi şi leviţi se făceau vinovaţi de acest păcat. Căsătoriile de acest tip constituiau una dintre principalele cauze ale apostaziei în care căzuseră înainte de a fi duşi ca robi în Babilon. În rugăciunile sale publice pentru popor, Ezra şi-a exprimat clar mâhnirea faţă de păcatele care au reapărut în mijlocul poporului. Durerea lui şi a apropiaţilor lui a afectat mult poporul, care „vărsa multe lacrimi” (Ezra 10,1). Acest lucru a constituit începutul unei redeşteptări minunate. Oriunde lucra Ezra, avea loc o redeşteptare a interesului faţă de studiul Scripturii.
În vremea noastră, abandonarea adevărurilor clare ale Bibliei i-a determinat pe mulţi să se abată de la Legea lui Dumnezeu. Ideea că oamenii sunt scutiţi de ascultarea de poruncile lui Dumnezeu a subminat importanţa îndatoririlor morale. Ultima mare bătălie în conflictul dintre adevăr şi minciună va fi între legile omeneşti şi Legea lui Dumnezeu.
„Puterile care s-au unit împotriva adevărului sunt acum neobosite la lucru. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, care a ajuns până la noi cu un preţ atât de mare de suferinţă şi sânge vărsat, este puţin apreciat. […] Mii de oameni care se mândresc cu cunoştinţa lor consideră ca o dovadă de slăbiciune încrederea deplină în Biblie şi ca o dovadă de erudiţie faptul de a pune la îndoială Scripturile şi de a spiritualiza şi înlătura cele mai importante adevăruri ale ei.” (Profeţi şi regi, pag. 625)
Orice reformă şi redeşteptare adevărată îndreaptă atenţia spre Cuvântul lui Dumnezeu şi subliniază nevoia după ascultarea sinceră de poruncile Sale.
Lui Sanbalat, horonitul, şi lui Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
Neemia 2:10
Neemia era un rob evreu care deţinea o poziţie influentă la curtea persană. Însă gândul lui era la Ierusalim. El era tot timpul la curent cu situaţia de acolo prin trimişii din Ierusalim şi cunoştea mai ales dificultăţile cu care se confruntau evreii de acolo. Faptul că zidurile cetăţii erau încă în mare parte în ruină făcea ca evreii întorşi în ţară să aibă mai multe probleme.
Copleşit de durere, Neemia nu mai putea nici să mănânce, nici să bea. El se ruga zi şi noapte. Se temea că nerezolvarea situaţiei din Ierusalim avea să fie o piedică şi o dezonoare pentru Dumnezeul lui Israel. Neemia a aşteptat patru luni o ocazie potrivită în care să-i ceară împăratului voie să plece la Ierusalim. Împăratul a văzut că ceva se întâmplă cu el şi, în cele din urmă, l-a întrebat: „Pentru ce ai faţa tristă?” (Neemia 2,2)
După ce a înălţat o rugăciune scurtă pentru ca Domnul să-l călăuzească, Neemia i-a spus împăratului despre dificultăţile cu care se confruntau evreii din Ierusalim şi că ar dori să meargă acolo să îi ajute. Împăratul a răspuns favorabil la cererea lui.
Cu precauţia lui caracteristică, Neemia a plecat la Ierusalim fără să spună cuiva ce avea de gând. I-a cerut împăratului scrisori de recomandare şi o escortă militară. S-a asigurat că însărcinarea lui purta aprobarea şi autoritatea împăratului în tot ce dorea să facă şi să cumpere.
„Neemia n-a depins de nesiguranţă. Mijloacele de care ducea lipsă le-a cerut de la aceia care erau în stare să i le dea. Şi Domnul este şi astăzi binevoitor să mişte inimile acelora care au bunurile Sale, ca ei să lucreze în favoarea cauzei adevărului. Aceia care lucrează pentru El trebuie să se folosească de ajutorul pe care El îi îndeamnă pe oameni să-l dea. […] S-ar putea ca dăruitorii să nu aibă credinţă în Hristos, să nu cunoască Cuvântul Său, dar darurile lor nu trebuie refuzate din acest motiv.” (Profeţi şi regi, pag. 634)
Lucrarea lui Dumnezeu necesită nu numai credinţă, ci şi energie şi hotărâre. Conducătorii buni lucrează cu sârguinţă şi dau la o parte piedicile mereu prezente.