- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.
Ioan 2:4
Isus nu Şi-a început lucrarea făcând o minune extraordinară înaintea conducătorilor din Ierusalim. El Şi-a manifestat puterea mai întâi la un ospăţ de nuntă, unde Şi-a arătat preocuparea faţă de oameni şi faţă de bucuriile familiei.
Iosif murise şi acum numai Maria purta cu ea taina naşterii Lui. Dar chiar şi ea avea îndoieli şi dezamăgiri. Cu ocazia ospăţului de nuntă la pregătirea căruia ajutase, s-a constatat că nu mai era băutură. Maria s-a îngrijorat foarte tare şi a apelat la Fiul ei, în speranţa că El va găsi o soluţie. La prima vedere, răspunsul Lui este rece şi nepoliticos.
Dar răspunsul dat de Hristos, potrivit obiceiului oriental din vremea aceea, era o dovadă de respect, la fel ca şi răspunsul pe care l-a dat atunci când L-au găsit în templu, la vârsta de doisprezece ani. Într-un anumit sens, răspunsul Lui se referea la speranţa nutrită de Maria că El era Mesia care avea să urce pe tronul lui Israel. Dar nu sosise încă vremea ca El să Se descopere în mod deplin. Cu toate acestea, Isus a săvârşit prima Sa minune pentru a o cinsti pe mama Lui şi pentru a întări credinţa ucenicilor.
Vinul oferit de Hristos la nunta din Cana era must curat, nefermentat. Interesul Său faţă de problemele sociale ale omenirii este un model demn de urmat de toţi cei care predică Cuvântul Său şi care se numesc creştini.
„Toţi trebuie să devenim martori pentru Isus. Puterea legăturilor sociale, sfinţită prin harul lui Hristos, trebuie să fie dezvoltată pentru a câştiga suflete pentru Mântuitorul. Să facem astfel încât lumea să vadă că noi nu suntem absorbiţi în mod egoist numai de interese proprii, ci dorim să le dăm şi altora din binecuvântările şi privilegiile noastre. Să-i facem să vadă că religia noastră nu ne face insensibili sau pretenţioşi. Toţi aceia care susţin că L-au găsit pe Hristos să lucreze ca El pentru binele oamenilor.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 152)
Urmaşii lui Isus vor fi preocupaţi în mod real şi neegoist de bunăstarea semenilor lor şi a întregii societăţi, luând parte la bucuriile şi durerile celor din jur.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.
Ioan 2:16
Când a fost cu ucenicii de Paşte la Ierusalim, Isus nu-Şi anunţase încă misiunea în mod public. La sărbătoarea aceasta veneau iudei din tot Imperiul Roman. În curtea exterioară a templului erau de vânzare animale pentru jertfă, pentru cei care nu puteau să aducă de acasă. Tot aici se puteau schimba şi bani. Tranzacţiile de felul acesta dădeau ocazia la fraude şi speculă.
Isus a surprins întreaga scenă – comerţul necinstit, nemulţumirea săracilor, desacralizarea curţii templului. El a privit departe, în viitor, la modul în care reprezentanţii Lui aveau să facă negoţ cu harul Său.
Intrând încet în curtea templului, cu un bici de frânghii în mână, Isus i-a poruncit mulţimii să plece şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani. Isus nu a lovit pe nimeni cu biciul, dar acest simbol al autorităţii a fost suficient pentru a-i face pe preoţi, pe schimbătorii de bani şi pe negustorii de animale să fugă afară îngroziţi.
În cele din urmă, oamenii de rând s-au întors şi mulţi au simţit cumva că Isus era Mântuitorul lor. Ei au început să înţeleagă semnificaţia simbolică a prezenţei lui Dumnezeu în templu şi locuirea lui Hristos în inima omenească.
„Prin curăţirea templului, Isus Şi-a anunţat misiunea mesianică şi Şi-a început lucrarea. Templul acela, înălţat pentru ca Domnul să sălăşluiască în el, avea ca scop să fie o învăţătură vie pentru Israel şi pentru lume. […] Din cauza păcatului, omul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. […] Dar planul Cerului a fost realizat prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu locuieşte în corp omenesc şi, prin harul salvator, inima omului devine din nou templul Său. […] Prin curăţirea templului de cumpărătorii şi vânzătorii lumii, Isus a făcut cunoscută misiunea Lui de a curăţa inima de murdăria păcatului – de dorinţele pământeşti, de plăcerile egoiste şi de obiceiurile rele care strică sufletul.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 161)
Dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare om este aceea de a-i oferi o minte şi o inimă curată, în care El să poată locui.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.
Ioan 3:3
Nicodim deţinea o poziţie înaltă şi de răspundere în naţiunea iudaică şi era un membru onorat al Sinedriului. El se simţea atras de Isus şi de învăţăturile Sale. După curăţirea templului, conducătorii iudei au considerat că trebuie să-I dea o replică acestui Învăţător nou şi să răspundă cumva provocării Lui. Dar încă nu ştiau cum. Nicodim i-a sfătuit să fie precauţi şi moderaţi.
Fiindcă îşi dorea să stea de vorbă cu Isus, dar fără să fie văzut de cineva, Nicodim a aranjat o întrevedere în timpul nopţii. Isus ştia că el era un căutător sincer şi a trecut direct la subiect, dezvăluindu-i principiile de bază ale adevărului. El ştia că Nicodim avea nevoie de renaştere spirituală mai mult decât de cunoştinţe teoretice. Nicodim a fost surprins de gândul că Împărăţia era prea curată pentru starea în care se afla el atunci. El a obiectat, dar Isus nu i-a răspuns cu contraargumente.
Din contră, El l-a ajutat pe Nicodim să înţeleagă că ascultarea cea mai strictă de litera legii şi numai de litera legii, aşa cum se aplica ea la viaţa exterioară, nu îi dădea nimănui dreptul de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Duhul Sfânt l-a ajutat pe Nicodim să vadă că remediul pentru păcat este pocăinţa şi primirea puterii biruitoare a Duhului în viaţă.
„Lumina care porneşte de la cruce descoperă iubirea lui Dumnezeu. Iubirea Lui ne atrage către Sine. Dacă nu ne împotrivim acestei atracţii, vom fi conduşi la piciorul crucii, plini de pocăinţă pentru păcatele care L-au răstignit pe Mântuitorul. După aceea, Duhul lui Dumnezeu produce, prin credinţă, o nouă viaţă în suflet. Gândurile şi dorinţele sunt aduse în ascultare de voinţa lui Hristos. Inima şi mintea sunt create din nou, după chipul Aceluia care lucrează în noi ca să-Şi supună totul. Apoi se scrie Legea lui Dumnezeu în minte şi inimă şi putem zice împreună cu Hristos: ’Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule’ (Psalmi 40,8).” (Hristos, Lumina lumii, pag. 176)
Pentru sănătatea noastră spirituală avem nevoie să ne îndreptăm neîncetat atenţia spre Isus şi să primim zilnic puterea Duhului Sfânt.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
Ioan 3:29,30
Pentru o vreme, influenţa lui Ioan asupra oamenilor a fost mai mare decât cea a conducătorilor şi a preoţilor. Satana a făcut tot posibilul ca să-l ispitească pe Ioan să spună că el este Mesia şi să devină eroul lui Israel. Dar Ioan a refuzat şi a îndreptat atenţia oamenilor spre Isus. Drept urmare, popularitatea lui a început să se stingă, în timp ce în jurul lui Isus se adunau tot mai mulţi oameni. Ucenicii lui Ioan erau geloşi şi căutau motive să-i critice pe Isus şi pe urmaşii Lui. Ioan ar fi putut să-i încurajeze, însă el învăţase să trăiască într-o atmosferă necontaminată de egoism şi de ambiţie. El le-a amintit ucenicilor că solia lui avea ca scop să pregătească o cale înaintea lui Mesia. El a acceptat adevărul că Isus trebuia să crească, iar el trebuia să se micşoreze. Acest lucru este valabil în dreptul tuturor urmaşilor lui Hristos. Adevăraţii Săi urmaşi se vor da înapoi din faţa ispitei aplauzelor şi a rivalităţii. Ei Îl vor pune pe Isus înaintea tuturor celorlalte lucruri.
Isus a văzut că deasupra Lui se strângeau deja nori negri. Nedorind să agite spiritele mai mult, El S-a retras în Galileea şi ne-a arătat astfel ce să facem atunci când apar disensiuni.
Astăzi, Dumnezeu cheamă conducători care să facă o anumită lucrare, iar când ei o duc până acolo unde au fost însărcinaţi să o ducă, Domnul îi cheamă pe alţii să o continue.
„Fiindcă privise în credinţă la Mântuitorul, Ioan se ridicase până la înălţimea lepădării de sine. El nu căutase să-i atragă pe oameni la sine, ci să înalţe sufletele lor mai sus şi tot mai sus, până ce vor găsi odihnă la Mielul lui Dumnezeu. El nu fusese decât un glas, un strigăt în pustie. Acum, cu bucurie, el a acceptat să tacă şi să rămână în umbră, ca ochii tuturor să poată fi îndreptaţi către Lumina vieţii.
Aceia care sunt sinceri în chemarea lor ca soli pentru Dumnezeu nu vor căuta onoarea personală. Iubirea de sine va fi copleşită de iubirea pentru Hristos. Rivalitatea nu va mânji scumpa lucrare a Evangheliei.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 179)
Mândria este unul dintre păcatele cel mai greu de detectat şi de eradicat. Umilinţa este o virtute delicată care are nevoie de multă atenţie pentru a se dezvolta.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.
Ioan 4:13,14
În drum spre Galileea, Isus a trecut prin Samaria pe la miezul zilei şi era obosit şi flămând. După câteva clipe, o samariteancă a venit la fântână să ia apă. Isus i-a cerut apă. Îi era sete, într-adevăr, dar El a folosit această cerere şi ca pe un mod plin de tact de a intra în discuţie cu această femeie.
Isus a evitat disputa şi a apelat la curiozitatea femeii atunci când i-a spus că are ceva de care ea avea nevoie şi că, dacă va primi acel lucru, nu va mai avea niciodată nevoie să-l caute. Apoi a rugat-o să-l cheme pe soţul ei. Înainte să îi fie oferit darul mântuirii, ea trebuia să-şi recunoască păcătoşenia.
Ea a schimbat subiectul, aducând în discuţie o problemă teologică abstractă, dar Isus S-a întors la implicaţiile spirituale ale închinării adevărate. El i-a spus că închinarea adevărată nu depinde de locul de închinare, ci de curăţia inimii.
În momentul acela, s-au întors ucenicii cu mâncare. Ei au descoperit cu surprindere că Isus stătea de vorbă cu o femeie, mai rău – cu o samariteancă. Femeia a plecat imediat, tresăltând de bucuria întâlnirii cu Isus. La scurt timp, ea s-a întors împreună cu mulţi oameni din locul acela, care L-au ascultat pe Isus şi care au crezut în adevărurile pe care El le-a prezentat.
„Îndată ce L-a găsit pe Mântuitorul, samariteanca i-a adus şi pe alţii la El. Ea s-a dovedit un misionar mai harnic chiar decât ucenicii. Ei n-au văzut nimic în Samaria care să arate că era un câmp promiţător. Gândurile lor erau aţintite asupra unei lucrări mari, care trebuia să se facă în viitor. Nu vedeau că în jurul lor chiar era o recoltă care trebuia adunată. Dar, prin femeia pe care o dispreţuiau, o întreagă cetate a fost adusă la Mântuitorul.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 195)
Orice om pe care îl întâlneşti poate fi „o samariteancă”, cineva care aşteaptă să audă vestea bună a mântuirii. Dumnezeu îi mântuieşte pe oameni individual, şi nu în grup.