- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
Matei 4:19
După ce a ţinut predica din barca lui Petru, Isus l-a rugat pe acesta să iasă în larg, acolo unde Petru şi ceilalţi nu reuşiseră să prindă niciun peşte toată noaptea. Oricine ştia că noaptea e timpul cel mai bun pentru pescuit, dar fiindcă Isus a spus, Petru şi fratele lui au aruncat mreaja, deşi era dimineaţă.
Imaginează-ţi surpriza pe care au avut-o când plasa de pescuit s-a umplut cu peşti şi au fost nevoiţi să-i cheme pe Iacov şi pe Ioan să le vină în ajutor, ca să ducă peştii la mal! Petru s-a ruşinat de necredinţa lui; în prezenţa purităţii infinite, el a devenit conştient de necurăţia lui şi a căzut la picioarele lui Isus. Până în acel moment, niciunul dintre ucenici nu Îl urmase pe Isus tot timpul, însă, când El i-a invitat să-şi lase plasele de pescuit şi să devină pescari de oameni, ei L-au urmat cu bucurie.
Bărbaţii aceştia nu primiseră educaţie în şcolile vremii. Isus nu era împotriva educaţiei, fiindcă El ştia că dezvoltarea intelectuală este o binecuvântare atunci când oamenii învăţaţi sunt stăpâniţi de dragostea lui Dumnezeu şi consacraţi în slujba Sa. Însă El a ales oameni umili, care nu se încredeau în ei înşişi. Duhul Sfânt îi poate educa pe cei care pornesc de la o atitudine de neîncredere în sine şi de la dorinţa de a se lăsa învăţaţi. În urma instruirii primite din partea Mântuitorului, ucenicii nu mai erau ignoranţi şi needucaţi. Ei au devenit asemenea Lui în ceea ce priveşte gândirea şi caracterul.
„Acela care Îl iubeşte mai mult pe Hristos va face cel mai mult bine. Nelimitată va fi eficienţa celui care, dând eul la o parte, Îi dă prilej Duhului Sfânt să lucreze asupra inimii şi trăieşte o viaţă pe deplin consacrată lui Dumnezeu. […] Dacă oamenii cu viaţă umilă ar fi fost încurajaţi să facă tot binele pe care îl puteau face, dacă nu s-ar fi aşezat asupra lor mâini care să le înăbuşe zelul, ar fi fost o sută de lucrători pentru Hristos acolo unde astăzi nu este decât unul.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 250)
Indiferent de pregătirea pe care o avem, Isus poate să ne ajute să devenim lucrători eficienţi, dacă dorim să fim modelaţi de Duhul Sfânt şi dacă rămânem smeriţi.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.
Luca 4:32
Isus nu S-a implicat în numeroasele disensiuni care existau atunci între iudei. El venise să prezinte adevărul şi îl rostea într-un mod simplu şi direct, în vreme ce învăţătorii lui Israel vorbeau cu îndoială şi ezitare, lăsându-i pe ascultătorii lor într-o stare şi mai mare de incertitudine. Mântuitorul era mai degrabă serios, decât vehement. El Îşi adapta mesajele la nevoile ascultătorilor. Apela cu tact la mintea oamenilor cu prejudecăţi şi îi surprindea prin ilustraţii care le captivau atenţia. El folosea imaginaţia pentru a ajunge la inimă. Oamenii cu cea mai înaltă educaţie erau fascinaţi de cuvintele Sale, iar cei neînvăţaţi erau binecuvântaţi. El urmărea schimbarea care se vedea în expresia feţei ascultătorilor Săi.
Odată, Isus a fost întrerupt de un demonizat, dar El l-a mustrat pe demon şi l-a eliberat pe sărmanul om din această robie. Mintea suferindului fusese întunecată de Satana, însă adevărul Mântuitorului a străpuns bezna. Vecinii îi cunoşteau bine trecutul – făcuse din viaţa lui un fel de carnaval şi fusese înrobit de plăceri păcătoase. Remuşcările veniseră prea târziu şi omul căzuse neputincios sub puterea lui Satana, aşa cum se întâmplă cu toţi cei care acceptă să se joace cu păcatul.
Conducătorii şi învăţătorii religioşi din vremea lui Hristos nu aveau puterea de a se opune lucrării lui Satana, fiindcă numai puterea lui Dumnezeu îl poate învinge pe cel rău. Acelaşi lucru este valabil şi astăzi. Mulţi oameni constată că sunt înrobiţi de Satana, pentru că nu au permis ca puterea lui Dumnezeu să lucreze în viaţa lor.
„Aşa va fi lupta cea mare de la sfârşit, dintre neprihănire şi păcat. În timp ce viaţa, lumina şi puterea nouă coboară de sus asupra ucenicilor lui Hristos, o viaţă nouă izvorăşte şi de jos, dându-le putere agenţilor lui Satana. […] Cu iscusinţa câştigată în decursul veacurilor de luptă, prinţul răului lucrează sub o înfăţişare amăgitoare. El se arată îmbrăcat ca un înger de lumină, iar mulţimile ’se alipesc de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor’ (1 Timotei 4,1).” (Hristos, Lumina lumii, pag. 257)
Puterile răului sunt la lucru în lume şi astăzi, ca şi în trecut. Satana acţionează cu multă dibăcie ca să ne distrugă discernământul spiritual.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Pentru ce cârtiţi în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice: „Păcatele îţi sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te şi umblă?”
Luca 5:22,23
Evreii considerau că boala – şi îndeosebi lepra – era o pedeapsă pentru păcat şi de aceea era numită „degetul lui Dumnezeu”. Nimeni nu ştia cum putea fi vindecată. În lucrarea Sa, Hristos a întâlnit mulţi oameni care sufereau de această boală.
Un lepros a auzit de Isus şi de puterea Sa de a vindeca. Dar cum putea să-L întâlnească? Leproşii nu aveau voie să intre în cetăţi. Obstacolele erau mari. Însă el nu s-a dat bătut şi, în cele din urmă, l-a găsit pe Isus în timp ce îi învăţa pe oameni pe malul lacului. A urmărit de departe cum Isus Îşi punea mâinile peste şchiopi, orbi şi paralitici. Apoi îi urmărea pe cei vindecaţi cum săreau de bucurie, lăudându-L pe Dumnezeu. Credinţa şi speranţa l-au împins mai aproape de oameni, care s-au dat înapoi dezgustaţi la vederea lui. Căzând la picioarele lui Isus, el a strigat: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti!” (Matei 8,2) Punându-Şi mâna peste el, Isus i-a răspuns: „Da, vreau, fii curăţit” (versetul 3). Chiar în clipa aceea, trupul lui s-a vindecat şi muşchii şi-au recăpătat vigoarea.
Minunile de vindecare ale lui Isus erau ilustraţii pentru curăţirea sufletului de păcat. Vindecarea paraliticului din Capernaum a ilustrat acest adevăr, la fel ca vindecarea leprosului. Deşi omul paralizat îşi dorea vindecarea de boală, dorinţa lui cea mai mare era eliberarea de sub povara păcatului. Isus ştia acest lucru şi l-a asigurat: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!” (Luca 5,20)
„Slăbănogul a găsit în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât şi pentru corp. Vindecarea spirituală a fost urmată de vindecarea fizică. […] Astăzi sunt mii de oameni care suferă de boli fizice şi care, la fel ca slăbănogul, ar dori să audă cuvintele: ’Păcatele îţi sunt iertate.’ Povara păcatului, cu neliniştea şi cu dorinţele lui neîmplinite, este cauza bolilor lor. Ei nu pot să afle odihnă câtă vreme nu vin la Vindecătorul sufletelor lor.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 270)
Isus a venit ca să ne dea viaţă din belşug, atât fizic, cât şi spiritual. El poate să ne vindece şi să ne ierte, la fel cum i-a iertat şi i-a vindecat pe cei din vremea Sa.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Isus a mers mai departe şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine.” Omul acela s-a sculat şi a mers după El.
Matei 9:9
Levi-Matei a fost al cincilea ucenic chemat în slujba lui Hristos. El Îl ascultase pe Isus şi inima lui era deschisă. S-a mirat că Isus l-a chemat pe când el stătea la vamă. Dar şi mai surprinzător este faptul că Matei a lăsat totul şi a primit invitaţia Domnului: fără ezitare, fără întrebări, fără să-i pară rău după viaţa lui prosperă – pur şi simplu dorea să fie lângă Isus.
Asemenea celor patru pescari care au participat la pescuirea minunată, Matei a renunţat la viaţa lui comodă şi a acceptat sărăcia şi greutăţile. Lecţia pe care au învăţat-o şi ei, şi alţii a fost că nimeni nu poate avea succes în lucrarea lui Dumnezeu fără o consacrare totală.
Matei a devenit ţinta discuţiilor concetăţenilor lui. Mulţi erau deranjaţi de faptul că un învăţător religios a ales un vameş ca ucenic apropiat, însă între vameşi s-a stârnit un mare interes. Matei a dat o masă în cinstea lui Isus. Printre cei trei mii de oameni care s-au convertit cu ocazia Cincizecimii, se aflau mulţi care auziseră pentru prima oară adevărul lui Dumnezeu la masa dată de Matei.
Fariseii nu puteau să priceapă că Isus Se împrietenea cu vameşii şi cu păcătoşii ca să le ofere lumina cerească. Ei trebuiau să înveţe că religia legalistă şi lipsită de dragoste nu poate duce sufletele la pocăinţă.
„Mii de oameni fac aceeaşi greşeală ca fariseii pe care Hristos i-a mustrat la masa lui Matei. Decât să renunţe la vreo idee cultivată cu plăcere sau să părăsească vreun idol al părerilor proprii, mulţi refuză adevărul care coboară de la Tatăl luminii. Ei se încred în propria persoană şi se bazează pe înţelepciunea lor şi nu-şi dau seama de sărăcia lor spirituală. Ei stăruie să fie salvaţi printr-un mijloc care să le dea ocazia să facă vreo lucrare însemnată. Când văd că nu este posibil să amestece eul în lucrare, ei leapădă mântuirea oferită.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 280)
Trebuie să ne golim de noi înşine înainte ca Domnul Hristos să poată intra în inima noastră. Dragostea Lui va aduce o viaţă nouă şi ne va transforma în făpturi noi.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.
Luca 6:5
Sabatul a fost încorporat în cele Zece Porunci, dar a fost făcut cunoscut ca zi de odihnă înainte de darea poruncilor. Israeliţii ştiau despre Sabat înainte de a ajunge la Sinai (vezi Exod 16,28). Sabatul a fost dat nu numai pentru Israel, ci pentru întreaga omenire.
Odată cu îndepărtarea evreilor de Dumnezeu şi cu refuzul lor de a-şi însuşi prin credinţă neprihănirea lui Hristos, Sabatul şi-a pierdut semnificaţia pentru ei. Pe vremea lui Isus, Sabatul se îndepărtase atât de mult de scopul lui iniţial, încât păzirea lui era mai degrabă o expresie a caracterului oamenilor egoişti şi capricioşi, decât a caracterului Tatălui ceresc iubitor. Rabinii i-au determinat pe oameni să creadă că Dumnezeu este un tiran şi că păzirea Sabatului, în conformitate cu cerinţele Lui, îi face pe oameni răi şi cruzi. Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a combate aceste concepţii greşite.
Într-un Sabat, ucenicii lui Isus au rupt nişte spice în timp ce treceau printr-un lan de grâu şi au mâncat boabele. Nişte iscoade trimise de rabini au raportat acest lucru ca pe o dublă încălcare a Sabatului: culesul spicelor şi treierarea lor. Isus a respins pretenţiile arbitrare ale conducătorilor religioşi şi a susţinut faptul că ucenicii Lui erau nevinovaţi. Ceea ce este necesar pentru îndeplinirea lucrării lui Dumnezeu poate fi făcut în ziua de Sabat. „Este îngăduit să faci bine în Sabat”, a spus Isus (vezi Matei 12,12).
„Hristos a repetat adevărul că jertfele nu aveau valoare în ele însele. Ele erau un mijloc, şi nu un scop. Ţinta lor era să-i îndrume pe oameni la Mântuitorul şi, în felul acesta, să-i aducă în armonie cu Dumnezeu. Dumnezeu preţuieşte numai un serviciu făcut din iubire. Dacă aceasta lipseşte, tot şirul ceremoniilor este pentru El o ofensă. Tot aşa este şi cu Sabatul. El avea ca scop să-i aducă pe oameni în legătură cu Dumnezeu; dar, dacă mintea era stăpânită de forme obositoare, adevăratul rost al Sabatului era zădărnicit. Păzirea lui exterioară era doar o batjocură.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 286)
Dumnezeu i-a dat poporului Său Sabatul ca pe o binecuvântare, nu ca pe o povară. Noi trebuie să îl sfinţim, dar sfinţirea lui trebuie să fie o desfătare.