- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, dacă aţi gustat, în adevăr, că bun este Domnul.
1 Petru 2:1-3
Pentru a trăi o viaţă sfântă, noi depindem de Hristos, aşa cum depinde ramura de trunchiul pomului pentru a aduce roade. Despărţiţi de El nu avem viaţă. Nu avem puterea de a ne împotrivi ispitei sau de a creşte în har şi în sfinţenie. Dar, dacă rămânem în El, creştem. Primim viaţa de la El şi nu ne veştejim, şi nici nu rămânem fără rod. Mulţi cred că trebuie să îndeplinească o parte din această lucrare prin propria putere. Ei s-au încrezut în Hristos ca să ierte păcatele, dar acum încearcă să ducă o viaţă sfântă prin eforturile lor. Însă aceste eforturi vor da greş. Isus spune: „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15,5). Creşterea noastră în har, bucuria, capacitatea de a fi utili – toate depind de relaţia noastră cu Hristos.
Dar cum putem să „rămânem” în Hristos? Tot aşa cum L-am primit la început: prin credinţă. „Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2,6). Nu putem să facem ispăşire pentru păcatele noastre şi nici nu putem să ne schimbăm inima. Dar ne-am predat lui Dumnezeu; am crezut că El a făcut totul pentru noi. Prin credinţă am devenit copiii Săi şi acum, prin credinţă, urmează să creştem în El. Trebuie să predăm totul: să ne predăm pe noi înşine lui Dumnezeu, ca să ascultăm de toate poruncile Sale. Şi trebuie să primim totul: adică pe Hristos – plinătatea binecuvântărilor lui Dumnezeu –, care să rămână în inima noastră, să fie puterea noastră, neprihănirea noastră, ajutorul nostru necurmat, care ne dă puterea de a asculta.
„Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă; aceasta să fie prima activitate a ta. Roagă-te astfel: ’O, Doamne, primeşte-mă să fiu cu totul al Tău! Aşez toate planurile mele la picioarele Tale. Foloseşte-mă azi în serviciul Tău. Rămâi cu mine şi tot ce fac eu să fie făcut prin puterea Ta.’ Această lucrare trebuie îndeplinită zilnic.” (Calea către Hristos, pag. 70)
Rămânerea în Hristos se aseamănă cu respiraţia: devine un lucru natural.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Fiecare, fraţilor, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat.
1 Corinteni 7:24
Iubirea faţă de Mântuitorul se va manifesta prin dorinţa de a lucra la fel ca El pentru binecuvântarea şi înălţarea omenirii. Viaţa petrecută de El pe pământ nu a fost o viaţă comodă şi de preocupare de Sine; El a lucrat pentru alţii neobosit, perseverent şi cu seriozitate.
Tot la fel, cei care au primit harul lui Hristos vor fi dispuşi să facă orice sacrificiu pentru ca oamenii pentru care El a murit să se bucure de darul ceresc al mântuirii. Ei vor face tot ce le stă în putinţă pentru ca lumea să fie un loc mai bun prin faptul că au trăit în ea. Atitudinea aceasta este o consecinţă sigură a convertirii autentice.
Lucrarea făcută pentru ca alţii să fie binecuvântaţi va avea ca urmare binecuvântarea lucrătorului. Acesta a fost scopul lui Dumnezeu atunci când ne-a oferit o parte de îndeplinit în planul de răscumpărare. El le-a dăruit oamenilor, bărbaţi şi femei, privilegiul de a fi părtaşi ai naturii divine şi de a fi canale de binecuvântare pentru semenii lor. Cei care participă alături de Dumnezeu la lucrarea dragostei Sale sunt aduşi mai aproape de Creatorul lor.
Singurul mod de a creşte în har este acela de a face orice lucrare pe care ne-a dat-o Hristos, de a ne implica, pe măsura capacităţilor noastre, în lucrarea de ajutorare şi binecuvântare a celor care au nevoie de ajutorul pe care îl putem oferi. Puterea vine prin exerciţiu. Cei care încearcă să ducă o viaţă creştină prin acceptarea pasivă a binecuvântărilor care vin prin harul lui Dumnezeu, dar nu fac nimic pentru Hristos şi pentru ceilalţi, se aseamănă cu un om care se hrăneşte, dar care nu doreşte să-şi consume energia.
„Nu trebuie să aştepţi ocazii mari, speciale, sau talente extraordinare pentru ca numai după aceea să lucrezi pentru Dumnezeu. Nu trebuie să te gândeşti la ce va spune lumea despre tine. Dacă viaţa ta zilnică este o mărturie despre curăţia şi sinceritatea credinţei tale şi dacă ceilalţi sunt convinşi că doreşti să le faci bine, eforturile tale nu vor fi cu totul zadarnice.” (Calea către Hristos, pag. 83)
Secretul vieţii fericite este să le dăruim celorlalţi tot atât cât primim noi de la Domnul Isus.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.
Ioan 17:3
Dumnezeu foloseşte multe căi pentru a ni Se face cunoscut şi pentru a ne aduce în comuniune cu El. Inima receptivă va fi impresionată de dragostea şi de slava lui Dumnezeu, aşa cum pot să fie văzute în lucrarea mâinilor Sale. Dacă vom fi dispuşi să ascultăm, lucrurile create de El ne vor învăţa lecţii preţioase.
Pe lângă acestea, Dumnezeu ne vorbeşte prin lucrările Sale providenţiale şi prin influenţa Duhului Sfânt asupra inimii noastre. El ne vorbeşte prin Cuvântul Său – revelaţia cea mai clară a caracterului Său şi a lucrării de răscumpărare. În Cuvântul Său, ne este prezentată istoria oamenilor sfinţi din vechime. Ei erau supuşi „aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (Iacov 5,17). Ei au trecut prin descurajări asemănătoare, au căzut în ispită la fel ca noi şi totuşi s-au îmbărbătat şi au biruit prin harul lui Dumnezeu. Privind la exemplul lor, suntem încurajaţi să devenim ca ei în caracter şi să umblăm cu Dumnezeu la fel ca ei.
Ar trebui să medităm la caracterul Răscumpărătorului nostru scump. Când contemplăm subiectele cereşti, credinţa şi dragostea noastră vor deveni mai puternice, iar rugăciunile noastre vor fi tot mai plăcute înaintea lui Dumnezeu. Ele vor fi serioase şi fierbinţi. Vom avea zilnic o credinţă statornică în Isus şi în puterea Sa de a-i mântui în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El.
„Citirea în fugă a Sfintelor Scripturi nu aduce decât puţin folos. Poţi citi întreaga Biblie şi totuşi să nu vezi frumuseţea ei şi să nu înţelegi profunzimea şi adânca ei însemnătate. Studierea unui pasaj până când semnificaţia lui este pe deplin lămurită, iar legătura lui cu Planul de Mântuire devine evidentă, este de o mai mare valoare decât citirea în grabă a mai multor capitole, fără urmărirea unui anumit scop şi fără a învăţa ceva din lectură.” (Calea către Hristos, pag. 90)
Puterea cuvântului rostit al lui Dumnezeu a adus la existenţă lumea noastră, iar puterea cuvântului Său scris ne va da o nouă viaţă. Să Îl ascultăm mereu!
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
Filipeni 4:6
Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, trebuie să avem să-I spunem ceva cu privire la viaţa noastră prezentă. Rugăciunea înseamnă deschiderea inimii înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten. Ea nu este mijlocul prin care Îi aducem la cunoştinţă cine suntem, ci este mijlocul prin care Îl putem primi. Rugăciunea nu Îl coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El.
Atunci când a trăit printre oameni, Isus Însuşi Se ruga deseori. Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile şi cu slăbiciunile noastre, înălţând deseori rugăciuni la Tatăl Său, cerând noi rezerve de putere pentru ca, în urma acestor perioade de rugăciune, să fie întărit pentru datorie şi încercări. El este exemplul nostru în toate lucrurile. Natura Lui umană a făcut din rugăciune o necesitate şi un privilegiu. El Îşi găsea mângâierea şi bucuria în comuniunea cu Tatăl. Şi, dacă Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia de rugăciune, cu cât mai mult avem nevoie noi, muritorii slabi şi păcătoşi, de rugăciune fierbinte şi neîncetată!
Întunericul celui rău îi înconjoară pe cei care neglijează rugăciunea. Ispitele şoptite de vrăjmaş îi ademenesc la păcat şi toate se datorează faptului că ei nu folosesc privilegiul rugăciunii oferit de Dumnezeu. De ce nu doresc fiii şi fiicele lui Dumnezeu să se roage, când rugăciunea este cheia în mâna credinţei care descuie vistieriile cerului, unde sunt păstrate resursele bogate ale Celui Atotputernic? Dumnezeu nu este un supraveghetor aspru şi pretenţios, ci este Prietenul nostru.
„Să ne îndreptăm atenţia spre crucea de pe Golgota. Hristos, şi El răstignit, să fie subiectul meditaţiei, al conversaţiei şi al celor mai alese sentimente ale noastre. Să păstrăm în memorie amintirea fiecărei binecuvântări pe care o primim de la Dumnezeu şi, când înţelegem marea Lui iubire faţă de noi, suntem dispuşi să încredinţăm totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.” (Calea către Hristos, pag. 103, 104)
Rugăciunea trebuie să fie pentru un creştin un lucru tot atât de natural ca şi respiraţia. Atunci de ce respirăm, din punct de vedere spiritual, cu atâta greutate?
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Cum v-a scris şi… Pavel… în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.
2 Petru 3:15,16
Cei „tineri” în viaţa de credinţă sunt deseori tulburaţi de îndoieli. Dar Dumnezeu nu ne cere niciodată să credem fără să ne ofere dovezi suficiente pe care să ne întemeiem credinţa. Existenţa Sa, caracterul Său, veridicitatea Cuvântului Său – toate sunt dovedite prin mărturii care apelează la raţiunea noastră. Totuşi El nu a exclus niciodată posibilitatea îndoielii. Credinţa noastră trebuie să se bazeze pe evidenţă, dar nu pe demonstraţii. Cei care doresc să se îndoiască vor găsi ocazia, iar cei care doresc în mod real să cunoască adevărul vor găsi dovezi nenumărate pe care să-şi întemeieze credinţa.
Biblia prezintă adevărul cu o simplitate adaptată perfect la nevoile şi la aspiraţiile inimii omeneşti. Ideile ei i-au uimit şi captivat pe oamenii cei mai cultivaţi şi, totodată, oamenii cei mai umili şi mai neştiutori au descoperit în ea cu claritate calea mântuirii. Cu cât cercetăm Biblia mai mult, cu atât suntem mai convinşi că ea este Cuvântul Dumnezeului celui viu. Raţiunea umană se pleacă înaintea maiestăţii revelaţiei divine.
„Şi oricine a trecut de la moarte la viaţă este în stare să adeverească faptul că ’Dumnezeu spune adevărul’ (Ioan 3,33). O asemenea persoană poate mărturisi cu certitudine: ’Eu am avut nevoie de ajutor şi L-am găsit în Domnul Hristos. Fiecare nevoie mi-a fost împlinită şi foamea sufletului a fost satisfăcută; iar acum Biblia este pentru mine descoperirea Domnului Isus Hristos. Mă întrebi de ce cred eu în Domnul Hristos? Pentru că El este pentru mine un Mântuitor divin. De ce cred eu declaraţiile Bibliei? Pentru că în ea am găsit glasul lui Dumnezeu vorbind sufletului meu.’ Noi putem avea în noi înşine dovada că Biblia este adevărată şi că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Suntem siguri că nu urmăm nişte poveşti născocite de iscusinţa omenească.” (Calea către Hristos, pag. 112)
Experienţa personală este una dintre cele mai puternice dovezi că Biblia este glasul lui Dumnezeu care ne vorbeşte.