Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
Filipeni 4:6
Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, trebuie să avem să-I spunem ceva cu privire la viaţa noastră prezentă. Rugăciunea înseamnă deschiderea inimii înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten. Ea nu este mijlocul prin care Îi aducem la cunoştinţă cine suntem, ci este mijlocul prin care Îl putem primi. Rugăciunea nu Îl coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El.
Atunci când a trăit printre oameni, Isus Însuşi Se ruga deseori. Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile şi cu slăbiciunile noastre, înălţând deseori rugăciuni la Tatăl Său, cerând noi rezerve de putere pentru ca, în urma acestor perioade de rugăciune, să fie întărit pentru datorie şi încercări. El este exemplul nostru în toate lucrurile. Natura Lui umană a făcut din rugăciune o necesitate şi un privilegiu. El Îşi găsea mângâierea şi bucuria în comuniunea cu Tatăl. Şi, dacă Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia de rugăciune, cu cât mai mult avem nevoie noi, muritorii slabi şi păcătoşi, de rugăciune fierbinte şi neîncetată!
Întunericul celui rău îi înconjoară pe cei care neglijează rugăciunea. Ispitele şoptite de vrăjmaş îi ademenesc la păcat şi toate se datorează faptului că ei nu folosesc privilegiul rugăciunii oferit de Dumnezeu. De ce nu doresc fiii şi fiicele lui Dumnezeu să se roage, când rugăciunea este cheia în mâna credinţei care descuie vistieriile cerului, unde sunt păstrate resursele bogate ale Celui Atotputernic? Dumnezeu nu este un supraveghetor aspru şi pretenţios, ci este Prietenul nostru.
„Să ne îndreptăm atenţia spre crucea de pe Golgota. Hristos, şi El răstignit, să fie subiectul meditaţiei, al conversaţiei şi al celor mai alese sentimente ale noastre. Să păstrăm în memorie amintirea fiecărei binecuvântări pe care o primim de la Dumnezeu şi, când înţelegem marea Lui iubire faţă de noi, suntem dispuşi să încredinţăm totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.” (Calea către Hristos, pag. 103, 104)
Rugăciunea trebuie să fie pentru un creştin un lucru tot atât de natural ca şi respiraţia. Atunci de ce respirăm, din punct de vedere spiritual, cu atâta greutate?