Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului şi mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.
2 Cronici 32:26
În vremea de cea mai mare prosperitate a domniei lui, Ezechia a fost lovit subit de o boală necruţătoare. Ştiind că I-a slujit Domnului cu credincioşie, el I-a cerut să fie vindecat. Domnul l-a trimis la el pe Isaia, ca să-i spună că rugăciunile i-au fost ascultate, că va fi vindecat şi va mai trăi încă cincisprezece ani. Ezechia a compus atunci o cântare memorabilă (vezi Isaia 38,10-20), în care îşi exprimă recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru îndurarea Lui.
Departe, în Răsărit, astronomii babilonieni au observat că umbra de pe cadranul solar s-a dat înapoi cu zece trepte – era semnul prin care Dumnezeu îi arătase lui Ezechia că rugăciunile lui au fost ascultate. Foarte impresionat, împăratul Babilonului a trimis soli la Ezechia ca să-l felicite pentru însănătoşire şi să afle mai multe despre Dumnezeul lui, care avea puterea să facă o asemenea minune. Vizita aceasta trebuia să fie pentru Ezechia o mare ocazie de a-L înălţa pe Dumnezeul cel viu. Însă mândria şi vanitatea au pus stăpânire pe el, iar Ezechia a deschis înaintea ochilor lacomi ai babilonienilor comorile cu care Dumnezeu îl îmbogăţise pe poporul Său. Nu a rămas niciun lucru pe care el să nu li-l fi arătat! Vizita aceasta a fost un test al recunoştinţei şi al devoţiunii lui, dar el nu l-a trecut.
Fapta aceasta nesăbuită s-a dovedit a fi dezastruoasă. Babilonienii au aflat acum câte bogăţii are Iuda şi s-au hotărât să cucerească ţara. Chiar dacă lui Ezechia i-a părut rău când şi-a dat seama că a pierdut ocazia, răul fusese deja făcut.
„Istoria eşecului lui Ezechia de a se arăta credincios însărcinării cu ocazia vizitei solilor cuprinde o lecţie importantă pentru toţi. Cu mult mai mult decât o facem, trebuie să vorbim despre capitolele preţioase din experienţa noastră, despre mila şi bunătatea lui Dumnezeu, despre adâncimile inegalabile ale dragostei Mântuitorului.” (Profeţi şi regi, pag. 347)
Mărturia noastră despre binecuvântările lui Dumnezeu ar trebui să aibă în vedere în primul rând beneficiile spirituale pe care El ni le oferă, şi nu binecuvântările fizice sau materiale.
Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea împăratul Asiriei şi înaintea întregii mulţimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulţi decât cu el. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.
2 Cronici 32:7,8
În primii ani de domnie, Ezechia a continuat să plătească tribut Asiriei, conform acordului încheiat de tatăl lui, Ahaz. De asemenea, el a făcut un sistem de aprovizionare cu apă a Ierusalimului; tunelul (canalul) pe care l-a construit atunci, şi care îi poartă numele, încă mai există. El a întărit zidurile Ierusalimului şi a pregătit arme. Credinţa lui s-a transmis supuşilor săi şi „poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia”.
(2 Cronici 32,8)
În cele din urmă, criza anunţată a venit. Asirienii au trimis două armate – una în întâmpinarea armatei egiptene, iar cealaltă pentru a asedia Ierusalimul. Dumnezeu era singura speranţă a lui Iuda, fiindcă ajutorul aşteptat din partea Egiptului nu mai putea sosi.
Asirienii au cerut cu insolenţă ca iudeii să se predea, proferând insulte la adresa Dumnezeului lui Iuda. Isaia i-a trimis lui Ezechia următorul mesaj: „Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit” (2 Împăraţi 19,6). Împăratul asirian i-a trimis lui Ezechia o scrisoare sarcastică şi insultătoare, iar el a desfăcut-o înaintea Domnului, în templul Lui, conştient fiind că era în joc onoarea Sa. Domnul a trimis izbăvirea în timpul nopţii, când un înger „a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni” (2 Împăraţi 19,35). Astfel, Iehova a fost înălţat în ochii naţiunilor învecinate.
„Când împăratul lui Iuda a primit scrisoarea batjocoritoare, a luat-o la templu, ’a întins-o înaintea Domnului’ (vers. 14) şi s-a rugat cu o credinţă puternică pentru ajutor din cer, ca popoarele pământului să ştie că Dumnezeul evreilor încă trăieşte şi domneşte. Era în joc onoarea lui Iehova; numai El putea aduce eliberarea.” (Profeţi şi regi, pag. 355)
Când ne confruntăm cu probleme copleşitoare – financiare, de familie, la locul de muncă – putem să le prezentăm înaintea Domnului la fel cum a făcut Ezechia cu scrisoarea şi putem să avem încredere în puterea pe care El ne-a făgăduit-o.
Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.
Geneza 22:18
În cursul lucrării sale, Isaia a transmis o solie clară – mai clară poate decât a oricărui alt profet – despre planul lui Dumnezeu cu neamurile. Însă mărturia lui nu corespundea cu teologia acceptată în Iuda pe vremea lui. Adesea, descendenţii lui Avraam păreau că nu pot sau nu sunt dispuşi să înţeleagă planul lui Dumnezeu cu naţiunile păgâne din jur. Totuşi pentru aceasta îi chemase Dumnezeu la existenţă ca popor al Său special: ca să fie o mărturie pentru El înaintea lumii. Când au cucerit Ţara Făgăduinţei, ei au descoperit că erau păgâni – precum Rahav – care aflaseră deja că numai Iehova este adevăratul Dumnezeu.
Dumnezeu nu recunoaşte nicio deosebire pe bază de naţionalitate, rasă sau clasă socială. Prin faptul că au fost creaţi de El, toţi oamenii fac parte dintr-o singură familie, iar prin răscumpărare, toţi sunt una. Dacă Israel ar fi rămas credincios misiunii sale sfinte, toate naţiunile pământului ar fi devenit părtaşe la binecuvântările lui. Însă, în vremea lui Isaia, dragostea faţă de Dumnezeul adevărat era puţin cunoscută; păcatul şi superstiţia propăşeau.
Dumnezeu este îndurător şi drept şi, atât cât I-a permis Israel, a făcut totul ca să le dea şi celorlalţi lumina „care luminează pe orice om, venind în lume” (Ioan 1,9). Mulţi păgâni sinceri au răspuns la lumina aceasta şi şi-au dorit o viaţă mai bună; la sfârşit, ei vor fi judecaţi după lumina pe care au avut-o. Dumnezeu îi iubeşte pe toţi – evrei şi neamuri – şi nu va îngădui ca vreun om care doreşte sincer ceva mai înalt şi mai nobil decât ceea ce poate oferi lumea să fie dezamăgit.
„Uneori, aceia care nu au o altă cunoaştere a lui Dumnezeu în afară de aceea pe care au primit-o sub acţiunea harului divin au fost binevoitori faţă de slujitorii Săi, apărându-i cu riscul vieţii lor. Duhul Sfânt sădeşte harul lui Hristos în inima multor căutători nobili după adevăr, dând naştere la simpatii contrare firii lor, contrare educaţiei lor de mai înainte.” (Profeţi şi regi, pag. 376, 377)
Dumnezeu lucrează la inima tuturor oamenilor. Cum pot să mă pun astăzi la dispoziţia Sa pentru a ieşi în întâmpinarea celor care caută să cunoască mai bine dragostea şi harul Său?
Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile.
2 Cronici 33:9
Încă o situaţie tristă: un tată credincios, urmat la tron de un fiu rău. Şi totodată, o ilustrare a faptului că un conducător poate să ducă o mare mulţime de oameni pe cărări rele. Dar nu toţi au uitat credincioşia arătată de Dumnezeu în timpul lui Ezechia şi li s-au împotrivit lui Manase şi susţinătorilor lui. „Manase a vărsat, de asemenea, mult sânge nevinovat…” (2 Împăraţi 21,16) Isaia a fost unul dintre primii pe care i-a omorât.
Ca o anticipare a ceea ce avea să se întâmple cu Regatul din Sud, Dumnezeu le-a îngăduit asirienilor să-l ia pe Manase prizonier pentru o vreme. Este vrednic de remarcat faptul că această suferinţă l-a aşezat pe Manase pe genunchi. El şi-a predat inima lui Dumnezeu. Însă evenimentul acesta a avut loc prea târziu în viaţa lui, iar practicile idolatre ale poporului nu mai puteau fi stăvilite.
Amon, fiul lui Manase, a continuat obiceiurile cele mai rele ale tatălui său, fapt care a dus la asasinarea lui după numai doi ani de domnie. Fiul lui Amon, Iosia, a ajuns împărat la numai opt ani şi a domnit treizeci şi unu de ani. Respectul lui faţă de Dumnezeu ne uimeşte dacă ne gândim ce văzuse el în palat încă din primii ani de viaţă.
În tot acest timp, oamenii sinceri din Iuda se întrebau dacă făgăduinţele lui Dumnezeu aveau să se împlinească vreodată. Profeţii vesteau acum distrugerea completă a frumoasei lor cetăţi.
„Habacuc nu a fost singurul prin care s-a dat o solie cu privire la strălucita nădejde şi biruinţa viitoare, ca şi despre judecata prezentă. În timpul domniei lui Iosia, cuvântul Domnului a venit la Ţefania, arătând lămurit urmările stăruirii în apostazie şi atrăgând atenţia bisericii adevărate la perspectiva glorioasă de după aceea. Profeţiile lui cu privire la judecata care urma să vină asupra lui Iuda se aplică deopotrivă şi lumii nepocăite dinaintea celei de a doua veniri a lui Hristos. (Profeţi şi regi, pag. 389)
Direcţia în care merge o naţiune – sau o biserică – este deseori dată de conducători. Conducătorii evlavioşi pot exercita o mare influenţă, la fel şi conducătorii neevlavioşi. Totuşi fiecare trebuie să ia personal deciziile cu privire la viaţa sa.
Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta.
2 Împăraţi 23:3
Reforma aceasta, din anul al optsprezecelea al domniei lui Iosia, a fost făcută datorită descoperirii în mod cu totul neaşteptat a cărţii Deuteronom, care fusese pierdută în circumstanţe necunoscute, şi studierii ei.
În timpul primului Paşte sărbătorit de Ezechia în urmă cu aproape un secol, se luaseră măsuri ca preoţii să citească în fiecare zi Cartea Legii înaintea poporului. Dar Manase nu a mai respectat această regulă şi cartea a fost pierdută din cauza unei neglijenţe totale. A fost însă descoperită de Hilchia, marele-preot, pe când se făcea reparaţia capitală a templului.
Ani la rând, Iosia a distrus altarele lui Baal oriunde se găseau ele în Iuda. Dar, când a fost descoperită Cartea Legii, el a ştiut că de-acum avea un aliat puternic în lucrarea de reformă.
După ce şi-a chemat supuşii, Iosia a citit el însuşi Cartea Legii. În glasul lui se putea citi mâhnirea sufletească, iar ascultătorii lui au fost foarte impresionaţi. Însă zelul lui Iosia şi evlavia celor care îl urmau nu au putut schimba inima mulţimii care refuza cu încăpăţânare să se întoarcă de la idolatrie la închinarea la adevăratul Dumnezeu.
„În felul acesta, Iosia, încă din prima tinereţe, se străduise să se folosească de poziţia lui ca rege pentru a înălţa principiile Legii sfinte a lui Dumnezeu. Iar acum, în timp ce Şafan, cărturarul, îi citea din Cartea Legii, regele […] s-a hotărât să meargă în lumina sfaturilor ei şi, astfel, să facă tot ce-i stătea în putere pentru a face cunoscut poporului învăţăturile ei şi a-l conduce, dacă va fi cu putinţă, la cultivarea respectului şi a dragostei pentru Legea cerului.” (Profeţi şi regi, pag. 398)
Cuvântul lui Dumnezeu este puternic şi a constituit temelia reformei spirituale în multe locuri din lume, oricând s-a făcut o reformă. În acelaşi timp, el are puterea de a transforma viaţa noastră.