De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
Matei 7:24,25

Predica de pe Munte a fost rostită înaintea unei mulţimi de oameni, dar a fost concepută special pentru ucenici. În mulţime se aflau cărturari şi farisei, ţărani săraci, pescari şi oameni de rând dornici să audă ce avea Isus de spus. Toţi sperau că Ierusalimul va ajunge curând  să fie capitala unui imperiu universal.

Dar Hristos i-a dezamăgit pe toţi. În predica Sa, El a încercat să îndrepte înţelegerea greşită şi aşteptările lor nejustificate. El nu a atacat direct concepţiile lor greşite, ci i-a învăţat lucruri infinit mai bune decât tot ce ştiuseră vreodată.

El a început predica astfel: „Fericiţi sunt cei care-şi recunosc sărăcia spirituală, care ştiu pentru ce plâng, care sunt smeriţi, care flămânzesc şi însetează după neprihănire, care sunt miloşi şi împăciuitori, care sunt persecutaţi din cauza neprihănirii şi care sunt batjocoriţi pe nedrept.” Aceşti oameni, a spus El, vor primi o mare răsplată în ceruri.

În predica aceasta, Domnul a arătat în ce constă adevărata neprihănire şi care sunt rezultatele ei în viaţa creştină. Un pom bun va face roade bune.

„În felul acesta, Hristos a subliniat principiile Împărăţiei Sale şi le-a considerat marea regulă a vieţii. […] El a adăugat o ilustraţie. Nu e de ajuns, a zis El, să auziţi cuvintele Mele. Prin ascultare, trebuie să faceţi din ele temelia caracterului vostru. Eul nu este decât nisip nesigur. Dacă voi clădiţi pe teorii şi invenţii omeneşti, casa voastră se va prăbuşi. Ea va fi măturată de vânturile ispitelor şi de furtunile încercărilor. Dar principiile acestea, pe care vi le-am dat, vor rămâne. Primiţi-Mă, clădiţi pe cuvintele Mele!” (Hristos, Lumina lumii, pag. 314)

A fi creştin nu înseamnă a crede în anumite doctrine sau învăţături. Adevăraţii urmaşi ai lui Hristos aplică adevărul în viaţa zilnică şi trăiesc în ascultare de învăţăturile Sale.