Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.
Luca 6:5
Sabatul a fost încorporat în cele Zece Porunci, dar a fost făcut cunoscut ca zi de odihnă înainte de darea poruncilor. Israeliţii ştiau despre Sabat înainte de a ajunge la Sinai (vezi Exod 16,28). Sabatul a fost dat nu numai pentru Israel, ci pentru întreaga omenire.
Odată cu îndepărtarea evreilor de Dumnezeu şi cu refuzul lor de a-şi însuşi prin credinţă neprihănirea lui Hristos, Sabatul şi-a pierdut semnificaţia pentru ei. Pe vremea lui Isus, Sabatul se îndepărtase atât de mult de scopul lui iniţial, încât păzirea lui era mai degrabă o expresie a caracterului oamenilor egoişti şi capricioşi, decât a caracterului Tatălui ceresc iubitor. Rabinii i-au determinat pe oameni să creadă că Dumnezeu este un tiran şi că păzirea Sabatului, în conformitate cu cerinţele Lui, îi face pe oameni răi şi cruzi. Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a combate aceste concepţii greşite.
Într-un Sabat, ucenicii lui Isus au rupt nişte spice în timp ce treceau printr-un lan de grâu şi au mâncat boabele. Nişte iscoade trimise de rabini au raportat acest lucru ca pe o dublă încălcare a Sabatului: culesul spicelor şi treierarea lor. Isus a respins pretenţiile arbitrare ale conducătorilor religioşi şi a susţinut faptul că ucenicii Lui erau nevinovaţi. Ceea ce este necesar pentru îndeplinirea lucrării lui Dumnezeu poate fi făcut în ziua de Sabat. „Este îngăduit să faci bine în Sabat”, a spus Isus (vezi Matei 12,12).
„Hristos a repetat adevărul că jertfele nu aveau valoare în ele însele. Ele erau un mijloc, şi nu un scop. Ţinta lor era să-i îndrume pe oameni la Mântuitorul şi, în felul acesta, să-i aducă în armonie cu Dumnezeu. Dumnezeu preţuieşte numai un serviciu făcut din iubire. Dacă aceasta lipseşte, tot şirul ceremoniilor este pentru El o ofensă. Tot aşa este şi cu Sabatul. El avea ca scop să-i aducă pe oameni în legătură cu Dumnezeu; dar, dacă mintea era stăpânită de forme obositoare, adevăratul rost al Sabatului era zădărnicit. Păzirea lui exterioară era doar o batjocură.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 286)
Dumnezeu i-a dat poporului Său Sabatul ca pe o binecuvântare, nu ca pe o povară. Noi trebuie să îl sfinţim, dar sfinţirea lui trebuie să fie o desfătare.