Această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
Ioan 3:29,30
Pentru o vreme, influenţa lui Ioan asupra oamenilor a fost mai mare decât cea a conducătorilor şi a preoţilor. Satana a făcut tot posibilul ca să-l ispitească pe Ioan să spună că el este Mesia şi să devină eroul lui Israel. Dar Ioan a refuzat şi a îndreptat atenţia oamenilor spre Isus. Drept urmare, popularitatea lui a început să se stingă, în timp ce în jurul lui Isus se adunau tot mai mulţi oameni. Ucenicii lui Ioan erau geloşi şi căutau motive să-i critice pe Isus şi pe urmaşii Lui. Ioan ar fi putut să-i încurajeze, însă el învăţase să trăiască într-o atmosferă necontaminată de egoism şi de ambiţie. El le-a amintit ucenicilor că solia lui avea ca scop să pregătească o cale înaintea lui Mesia. El a acceptat adevărul că Isus trebuia să crească, iar el trebuia să se micşoreze. Acest lucru este valabil în dreptul tuturor urmaşilor lui Hristos. Adevăraţii Săi urmaşi se vor da înapoi din faţa ispitei aplauzelor şi a rivalităţii. Ei Îl vor pune pe Isus înaintea tuturor celorlalte lucruri.
Isus a văzut că deasupra Lui se strângeau deja nori negri. Nedorind să agite spiritele mai mult, El S-a retras în Galileea şi ne-a arătat astfel ce să facem atunci când apar disensiuni.
Astăzi, Dumnezeu cheamă conducători care să facă o anumită lucrare, iar când ei o duc până acolo unde au fost însărcinaţi să o ducă, Domnul îi cheamă pe alţii să o continue.
„Fiindcă privise în credinţă la Mântuitorul, Ioan se ridicase până la înălţimea lepădării de sine. El nu căutase să-i atragă pe oameni la sine, ci să înalţe sufletele lor mai sus şi tot mai sus, până ce vor găsi odihnă la Mielul lui Dumnezeu. El nu fusese decât un glas, un strigăt în pustie. Acum, cu bucurie, el a acceptat să tacă şi să rămână în umbră, ca ochii tuturor să poată fi îndreptaţi către Lumina vieţii.
Aceia care sunt sinceri în chemarea lor ca soli pentru Dumnezeu nu vor căuta onoarea personală. Iubirea de sine va fi copleşită de iubirea pentru Hristos. Rivalitatea nu va mânji scumpa lucrare a Evangheliei.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 179)
Mândria este unul dintre păcatele cel mai greu de detectat şi de eradicat. Umilinţa este o virtute delicată care are nevoie de multă atenţie pentru a se dezvolta.