Atunci, ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc.
Matei 11:9
Ioan a fost cel dintâi care a vestit venirea lui Hristos şi primul care şi-a dat viaţa ca martir. Predicarea lui curajoasă l-a făcut pe Irod să se teamă de el şi chiar să-l arunce în temniţă. Ioan nu înţelesese deplin natura Împărăţiei lui Hristos. El a proclamat fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu, dar Isus doar vindeca bolnavi şi îi învăţa pe oameni. Întrebându-se dacă nu cumva lucrarea lui fusese zadarnică, Ioan tânjea după un cuvânt din partea lui Isus. Mântuitorul nu le-a dat un răspuns imediat ucenicilor trimişi de Ioan, ci a continuat să vindece şi să înveţe mulţimile. Apoi le-a spus să se întoarcă la învăţătorul lor şi să îi spună ce au văzut şi au auzit. Lucrul acesta a fost suficient pentru Ioan; el era pregătit fie să moară, fie să trăiască, după cum era mai bine pentru cauza pe care o iubea.
După plecarea ucenicilor lui Ioan, Isus le-a arătat ascultătorilor că Dumnezeu nu îl părăsise pe Ioan. El a declarat că, în planul lui Dumnezeu, Ioan era mai mare decât un profet. Lecţia aceasta străbate veacurile până la noi: toţi cei care Îl urmează pe Hristos vor purta, într-un fel sau altul, coroana sacrificiului. Dumnezeu a îngăduit ca slujitorul lui credincios, Ioan, să moară din cauza unei femei răzbunătoare şi a unui împărat slab. Ioan nu a avut parte de o eliberare miraculoasă, dar îngerii au fost cu el în închisoare şi l-au ajutat să înţeleagă profeţiile şi făgăduinţele din Cuvântul lui Dumnezeu.
„Dumnezeu nu îi conduce pe copiii Săi altfel de cum ar alege chiar ei să fie conduşi, dacă ar vedea de la început sfârşitul şi dacă ar înţelege slava lucrării pe care o îndeplinesc ca împreună-lucrători cu El. Nici Enoh, care a fost înălţat la cer, nici Ilie, care a fost ridicat într-un car de foc, n-au fost mai mari sau mai onoraţi decât Ioan Botezătorul, care a murit singur în închisoare. […] Şi, din toate darurile pe care Cerul le poate revărsa asupra oamenilor, împărtăşirea cu suferinţele lui Hristos este încrederea cea mai mare şi este onoarea cea mai înaltă.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 224)
Dacă împrejurările în care ne aflăm sunt descurajante, este suficient să ştim că Isus ne înţelege şi ne sprijină.