Lui Sanbalat, horonitul, şi lui Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
Neemia 2:10
Neemia era un rob evreu care deţinea o poziţie influentă la curtea persană. Însă gândul lui era la Ierusalim. El era tot timpul la curent cu situaţia de acolo prin trimişii din Ierusalim şi cunoştea mai ales dificultăţile cu care se confruntau evreii de acolo. Faptul că zidurile cetăţii erau încă în mare parte în ruină făcea ca evreii întorşi în ţară să aibă mai multe probleme.
Copleşit de durere, Neemia nu mai putea nici să mănânce, nici să bea. El se ruga zi şi noapte. Se temea că nerezolvarea situaţiei din Ierusalim avea să fie o piedică şi o dezonoare pentru Dumnezeul lui Israel. Neemia a aşteptat patru luni o ocazie potrivită în care să-i ceară împăratului voie să plece la Ierusalim. Împăratul a văzut că ceva se întâmplă cu el şi, în cele din urmă, l-a întrebat: „Pentru ce ai faţa tristă?” (Neemia 2,2)
După ce a înălţat o rugăciune scurtă pentru ca Domnul să-l călăuzească, Neemia i-a spus împăratului despre dificultăţile cu care se confruntau evreii din Ierusalim şi că ar dori să meargă acolo să îi ajute. Împăratul a răspuns favorabil la cererea lui.
Cu precauţia lui caracteristică, Neemia a plecat la Ierusalim fără să spună cuiva ce avea de gând. I-a cerut împăratului scrisori de recomandare şi o escortă militară. S-a asigurat că însărcinarea lui purta aprobarea şi autoritatea împăratului în tot ce dorea să facă şi să cumpere.
„Neemia n-a depins de nesiguranţă. Mijloacele de care ducea lipsă le-a cerut de la aceia care erau în stare să i le dea. Şi Domnul este şi astăzi binevoitor să mişte inimile acelora care au bunurile Sale, ca ei să lucreze în favoarea cauzei adevărului. Aceia care lucrează pentru El trebuie să se folosească de ajutorul pe care El îi îndeamnă pe oameni să-l dea. […] S-ar putea ca dăruitorii să nu aibă credinţă în Hristos, să nu cunoască Cuvântul Său, dar darurile lor nu trebuie refuzate din acest motiv.” (Profeţi şi regi, pag. 634)
Lucrarea lui Dumnezeu necesită nu numai credinţă, ci şi energie şi hotărâre. Conducătorii buni lucrează cu sârguinţă şi dau la o parte piedicile mereu prezente.