Tot poporul ţării se bucura şi cetatea era liniştită.
2 Cronici 23:21
Trăsătura principală a caracterului lui Ahab – egoismul înrăit – a continuat să-şi exercite influenţa negativă şi asupra urmaşilor lui. Pe când Ilie mai era încă profet, Ahab a pus ochii pe o vie din apropiere. Nabot, proprietarul ei, a refuzat să vândă pământul pe care-l avea ca moştenire din generaţie în generaţie; chiar şi regulile levitice spuneau că nicio bucată de pământ din Israel nu putea fi înstrăinată pentru totdeauna prin vânzare sau schimb.
Fiindcă nu a putut să-şi satisfacă dorinţa, Ahab s-a îmbufnat, iar Izabela s-a hotărât să rezolve ea situaţia. L-a acuzat pe Nabot că a rostit blasfemii la adresa lui Dumnezeu şi că l-a blestemat pe rege şi a aranjat să fie omorât pe baza acestor acuzaţii. Ilie a aflat despre această crimă şi l-a înfruntat pe Ahab, spunându-i că pedeapsa pentru acest păcat va cădea asupra lui şi asupra urmaşilor lui, care vor fi nimiciţi. Iar despre Izabela, Domnul a declarat că trupul ei va fi mâncat de câini lângă zidul palatului. După trei ani, Ahab a fost ucis de sirieni, iar cu Izabela lucrurile s-au petrecut aşa cum fusese profetizat.
Fiul lui Ahab, Ahazia, nu a învăţat nimic de pe urma păcatelor tatălui său. Când s-a îmbolnăvit, a apelat la dumnezeul Ecronului, nu la Creatorul universului. Ilie i-a spus că nu se va mai vindeca. Păcatul făţiş al regelui şi pedepsirea lui trebuiau să fie pentru tot Israelul un avertisment puternic. Şi astăzi, misterele închinării păgâne sunt perpetuate în asociaţii secrete, spiritism şi în multe practici oculte care îşi fac loc tot mai mult în religiile protestante.
„În timpul domniei tatălui său, Ahazia fusese martorul lucrărilor minunate ale Celui Preaînalt. Văzuse dovezile înfricoşătoare pe care Dumnezeu le dăduse Israelului apostaziat […] Ahazia lucrase ca şi când aceste realităţi înfricoşătoare erau doar nişte vorbe goale. În loc să-şi umilească inima înaintea Domnului, mersese după Baal şi, în cele din urmă, se aventurase şi în cel mai îndrăzneţ act de nelegiuire.” (Profeţi şi regi, pag. 209, 210)
Dumnezeu ne-a dat în Cuvântul Său exemple – atât pozitive, cât şi negative – şi doreşte să învăţăm din ele, ca să luăm decizii bune în viaţă.