Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat.
1 Împăraţi 19:18
Dumnezeu ştia că Ilie mai avea încă de crescut în credinţă, chiar şi după biruinţa de pe Carmel. Profetul fusese doborât de o ameninţare venită din partea unei femei înfuriate. Pasul următor pe care Dumnezeu l-a făcut pentru a-l aduce pe Ilie la realitate a fost să-l cheme afară din peşteră. Fiecare dintre noi a trecut prin „peştera” lui când descurajarea i s-a aşternut în suflet ca o ceaţă deasă. Dumnezeu a ales să i Se descopere lui Ilie nu printr-un uragan, nu printr-un cutremur şi nici printr-un foc, ci printr-un „susur blând şi subţire” (1 Împăraţi 19,12). Numai acest „susur blând şi subţire”, glasul liniştit al Duhului Sfânt, poate să ne transforme şi să ne dezvolte caracterul.
Dar Ilie trebuia să recunoască acum că mai este încă mult de lucru. Israeliţilor trebuia să li se dea ocazia să treacă de partea lui Dumnezeu. Una dintre misiunile lui Ilie era să îl ungă pe Elisei. Cei doi au lucrat împreună pentru o vreme.
Şi în timpul nostru domneşte apostazia, la fel ca în timpul lui Ilie. Mulţimile încă îl mai urmează pe Baal: speculaţii omeneşti sunt înălţate în locul Cuvântului lui Dumnezeu, liderii populari primesc laudă şi cinste, siguranţa materială este proslăvită, iar teoriile ştiinţifice sunt preferate în locul adevărurilor revelaţiei. În această situaţie, Dumnezeu îi întreabă pe părinţi, pe educatori şi pe pastori: „Ce faci tu aici?”
„Când suntem înconjuraţi de îndoială, uluiţi de împrejurări sau apăsaţi de sărăcie şi suferinţă, Satana caută să clatine încrederea noastră în Iehova. Atunci el ne aşază în faţă greşelile şi ne ispiteşte să ne pierdem încrederea în Dumnezeu, să punem la îndoială dragostea Lui. […] Lecţia pe care conducătorii din lucrarea lui Dumnezeu trebuie să o înveţe este să aştepte cu răbdare şi să aibă încredere şi atunci când totul pare întunecat. Cerul nu-i va lăsa să cadă în ziua încercării.” (Profeţi şi regi, pag. 174)
În aceste zile de pe urmă, glasul blând al lui Dumnezeu ne cheamă să ne întoarcem de la preocuparea de noi înşine şi de la îngrijorări şi să-L lăsăm pe Domnul să ne folosească la locul potrivit.