Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”
1 Împăraţi 19:7
De multe ori, după un mare efort fizic şi emoţional – chiar şi pentru lucrarea lui Dumnezeu –, omul cade în extrema opusă, care tinde să contracareze entuziasmul anterior.
După biruinţa răsunătoare asupra preoţilor lui Baal, Ilie s-a rugat pentru ploaie. El l-a trimis pe slujitorul lui de şase ori într-un loc de unde putea vedea Mediterana, ca să îi spună dacă vine ploaia. Abia a şaptea oară a adus acesta vestea că a văzut un nor mic. Ilie i-a spus lui Ahab să se întoarcă repede la palat; apoi, plin de Duhul Sfânt, a alergat înaintea carului lui Ahab peste douăzeci de kilometri prin ploaie. Ilie a consumat multă energie.
Dar, curând, a aflat că Izabela era furioasă şi că a luat hotărârea să-l ucidă. Speriat, a fugit ca să-şi scape viaţa. Epuizarea şi disperarea au luat locul energiei şi încrederii. Ilie ar fi trebuit să fie sigur că Dumnezeu îl va ocroti de ura reginei şi să-şi aducă aminte că El i-a purtat de grijă timp de trei ani. Însă, în starea de descurajare în care se afla, a uitat de Dumnezeu şi s-a lăsat cuprins de o deznădejde atât de mare, încât şi-a dorit să moară. Dar Dumnezeu era foarte aproape de profetul Lui iubit, chiar când el era cuprins de bezna disperării.
„În experienţa tuturor vin vremuri de descurajare cruntă şi dezamăgire amară – zile când amărăciunea le este partea şi le este greu să creadă că Dumnezeu mai este Binefăcătorul cel iubitor al copiilor Lui de pe pământ, zile când necazurile hărţuiesc sufletul, până acolo încât moartea pare mai de dorit decât viaţa. În asemenea împrejurări, mulţi îşi pierd încrederea în Dumnezeu şi sunt duşi în robia îndoielii, în sclavia necredinţei. Dacă am putea, în acele situaţii, să vedem cu ochii spirituali semnificaţia providenţelor lui Dumnezeu, am vedea îngerii căutând să ne salveze de noi înşine, luptând să aşeze picioarele noastre pe o temelie mai tare decât dealurile veşnice. Atunci, o credinţă nouă, o viaţă nouă ar curge în fiinţa noastră.” (Profeţi şi regi, pag. 162)
Dumnezeu este aproape de noi în momentele noastre cele mai negre. El ne-a făgăduit că nu ne va părăsi şi că nu ne va uita niciodată.