Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Matei 7:21
După ce a trecut Iordanul, Iacov s-a stabilit pentru o vreme în Sihem, unde Avraam înălţase primul lui altar cu peste o sută de ani în urmă. Iacov a săpat acolo fântâna la care, şaptesprezece secole mai târziu, Isus avea să Se odihnească de căldura zilei şi să-i vestească Evanghelia unei femei din Samaria.
Înainte să meargă la Betel aşa cum îi poruncise Domnul, Iacov a hotărât că familia lui trebuia să renunţe la idolatrie: „Scoateţi dumnezeii străini… şi schimbaţi-vă hainele” (Geneza 35,2). Cu o emoţie profundă, Iacov şi-a amintit de toate lucrurile minunate pe care le-a făcut Dumnezeu pentru el; copiii lui au fost atinşi de o putere înduplecătoare şi i-au dat lui Iacov „toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi” (vers. 4).
Cele două zile de călătorie spre Hebron i-au produs lui Iacov o mare durere – moartea Rahelei, soţia lui iubită, la naşterea lui Beniamin. În cele din urmă, Iacov a ajuns la Mamre şi la tatăl lui, Isaac. Iacov şi Esau au fost împreună lângă patul tatălui lor, care se afla pe moarte.
Amândoi fuseseră crescuţi în cunoaşterea lui Dumnezeu, dar fiecare şi-a ales calea lui, căi diferite şi tot mai depărtate una de cealaltă. Dumnezeu nu a luat în mod arbitrar decizia de a-i refuza lui Esau binecuvântările mântuirii.
„În Cuvântul Său, Dumnezeu a prezentat condiţiile prin care fiecare suflet poate fi ales pentru viaţa veşnică, şi anume ascultarea de poruncile Sale prin credinţa în Hristos. Dumnezeu a ales un caracter în armonie cu Legea Sa şi toţi aceia care vor atinge standardul cerut de El vor avea intrare în Împărăţia slavei. […] Mântuirea este oferită în mod liber tuturor; dar de rezultatele mântuirii se vor bucura numai aceia care au îndeplinit condiţiile.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 207, 208)
În marea luptă care se duce în cer şi pe pământ, noi vom fi între cei biruitori dacă alegem să fim în armonie cu Dumnezeul cerului; altminteri, ne îndreptăm sigur spre moartea veşnică.