- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Eu sunt fratele vostru, Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.
Geneza 45:4,5
La îndrumarea lui Iosif, în toată ţara Egiptului s-au ridicat hambare uriaşe în vederea surplusului de grâne din următorii şapte ani. Dar, după cei şapte ani de belşug, a început foametea, care a cuprins şi Canaanul, unde locuia familia lui Iosif.
Fraţii lui Iosif au venit în Egipt să cumpere grâu şi s-au închinat fratelui lor, fără să-l recunoască. Cercetându-i îndeaproape, Iosif le-a pus întrebări ca să-şi dea seama dacă fraţii lui au rămas la fel de trufaşi, dar şi ca să afle veşti despre tatăl lui. Iosif a apelat la ajutorul unui traducător, dar el înţelegea bine vorbele fraţilor săi. Aşa a descoperit că ei regretau cu adevărat modul în care s-au purtat cu el. Le-a poruncit să se întoarcă la tatăl lor cu tot grâul pe care îl puteau duce, dar l-a reţinut pe Simeon în închisoare, până la întoarcerea lor împreună cu fratele mai mic, Beniamin.
În Canaan, foametea era tot mai mare, iar Iacov a fost silit să accepte în cele din urmă să-l lase pe Beniamin să se ducă în Egipt cu fraţii lui mai mari. Iosif a plâns în taină când l-a văzut pe fratele lui, Beniamin. Dar a pus din nou la încercare integritatea fraţilor săi până când s-a convins că le părea într-adevăr rău de păcatele din trecut. După ce le-a spus că este fratele lor, i-a asigurat că Dumnezeu Şi-a adus planurile la îndeplinire, în ciuda păcatului lor, şi că Dumnezeu S-a folosit de el şi de ei ca să păstreze viaţa familiilor lor în timpul foametei. Apoi i-a trimis înapoi, în Canaan, ca să-i aducă în Egipt pe tatăl lor şi toată familia, ca să fie acolo în siguranţă până la sfârşitul anilor de foamete.
„Oamenii care au fost onoraţi de Dumnezeu şi cărora El le-a încredinţat mari răspunderi au fost adesea biruiţi de ispite şi au păcătuit, la fel cum şi noi astăzi ne luptăm, ne clătinăm şi adesea cădem în greşeli. Viaţa lor, cu toate greşelile şi faptele lor nevrednice, este descoperită înaintea noastră, atât pentru încurajare, cât şi ca o avertizare.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 238)
„Să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge” (Numeri 32,23). Acest lucru este în general adevărat, deşi uneori unii par să scape nepedepsiţi. Totuşi soarta lor nu este fericită.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le va da izbăvirea, dar n-au priceput.
Fapte 7:25
Iosif s-a îngrijit de familia lui în timpul anilor de foamete. Ei nu şi-au vândut vitele şi pământurile ca să aibă cu ce trăi şi nici n-au plătit taxe ca egiptenii. Dar, odată cu trecerea anilor, a venit la conducere un alt faraon, care a început să se îngrijoreze de populaţia în creştere a israeliţilor. El a numit peste ei supraveghetori. Apoi, frământat încă de numărul lor mare şi de spiritul lor independent, a poruncit ca băieţii evreilor să fie omorâţi la naştere.
Iochebed şi Amram au fost hotărâţi să nu-l dea pe băiatul care li s-a născut să fie omorât. Dumnezeu a avut grijă ca fiica faraonului să îl găsească între trestii şi să îi păstreze viaţa. Mai mult, El a făcut posibil ca Iochebed să aibă grijă de copil mai departe, până când Moise a împlinit doisprezece ani. Aceşti ani au hotărât direcţia, cursul vieţii lui. Fiecare mamă ar trebui să înţeleagă că destinul copiilor ei depinde în mare măsură de ea.
Ca fiu adoptiv al faraonului, Moise a avut parte de cea mai bună instruire civilă şi militară, primind educaţia necesară pentru a fi următorul faraon al Egiptului. Această instruire presupunea şi iniţierea în tainele religiei egiptene, însă el discuta cu preoţii şi le arăta cât de nechibzuită era închinarea la nişte obiecte lipsite de viaţă. Dar, la vârsta de patruzeci de ani, viaţa lui Moise a luat o întorsătură neaşteptată şi el a fost nevoit să fugă spre Răsărit, în deşert. Acolo, sub călăuzirea Duhului Sfânt şi sub influenţa înţeleaptă a socrului său, Ietro, timp de patruzeci de ani, Moise a învăţat să fie răbdător şi să-şi stăpânească patimile.
„Moise era pregătit să ocupe un loc de frunte printre oamenii mari ai lumii, să strălucească în curţile celei mai glorioase împărăţii şi să înalţe sceptrul puterii ei. […] Ca istoric şi poet, ca filozof, conducător de oşti şi legiuitor, el este fără egal. Dar, deşi avea toată lumea înainte, Moise a avut tăria morală de a refuza perspectivele îmbietoare ale bogăţiei, măririi şi faimei, alegând mai degrabă ’să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului’.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 246)
Dumnezeu alege pentru o lucrare specială bărbaţi şi femei care şi-au cultivat şi consacrat capacităţile înnăscute. Când vom fi pregătiţi să primim mai multe responsabilităţi, El ni le va încredinţa.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Iată că te fac Dumnezeu pentru faraon; şi fratele tău, Aaron, va fi prorocul tău.
Exod 7:1
La îndrumarea îngerilor, Aaron l-a întâmpinat pe Moise în apropiere de Horeb, unde au stat de vorbă despre ceea ce le spusese Domnul cu privire la întoarcerea în Egipt şi despre modul în care trebuiau să-i scoată pe israeliţi de acolo.
Faraonul a fost, bineînţeles, nemulţumit de solia cu care au venit aceşti doi fraţi. Situaţia s-a înrăutăţit atunci când Moise le-a explicat israeliţilor care călcau Sabatul că ascultarea de Dumnezeu era prima condiţie a eliberării. Considerând că refuzul de a munci în ziua a şaptea era un semn de răzvrătire, faraonul a îngreunat şi mai mult munca lor.
Evreii se aşteptau să fie eliberaţi fără să le fie pusă credinţa la încercare în vreun fel – ei nu erau încă pregătiţi pentru eliberare. Mulţi ar fi preferat să rămână sclavi, decât să înfrunte greutăţi noi într-o ţară străină. Prin urmare, Dumnezeu nu i-a eliberat după prima plagă, din două motive: El dorea să li Se descopere mai clar şi dorea ca spiritul tiranic al faraonului să fie dat la iveală în întregime înaintea tuturor supuşilor lui.
Înainte de fiecare plagă, Moise explica şi cum avea să fie şi care aveau să fie consecinţele, astfel încât faraonul să poată să îşi scape viaţa şi ţara, dacă se supunea. Celelalte naţiuni aveau să afle despre aceste evenimente şi să se teamă de Dumnezeul israeliţilor.
„Dumnezeu i-a dat faraonului dovada cea mai izbitoare a puterii divine, dar monarhul a refuzat cu încăpăţânare să dea ascultare luminii. Fiecare desfăşurare a puterii infinite pe care o respingea îl făcea şi mai hotărât în răzvrătirea lui. […] Stăruind să meargă înainte, pe calea lui, […] inima i s-a împietrit tot mai mult […].
Acela care a cedat o dată ispitei va ceda mult mai uşor a doua oară. Orice repetare a păcatului slăbeşte puterea de rezistenţă, orbeşte ochii şi înăbuşă convingerile. […] Dumnezeu nu face nicio minune pentru a împiedica un astfel de seceriş [al alegerilor rele].” (Patriarhi şi profeţi, pag. 268)
Domnul Isus a arătat că rezultatul final al marii lupte depinde de alegerile pe care le facem. Gândurile se transformă în fapte, iar faptele se transformă în caracter şi caracterul decide care va fi destinul nostru.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Aşa vorbeşte Domnul: „Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. Îţi spun: Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.”
Exod 4:22,23
Textul acesta conţine declaraţia remarcabilă pe care a făcut-o Moise înaintea faraonului. Dar Dumnezeu este îndurător şi le-a dat faraonului şi întregului Egipt şase avertismente clare prin care le-a arătat că dorinţa Lui de a-Şi elibera poporul era serioasă. Ultima cerere a lui Moise pentru dezrobirea evreilor s-a încheiat cu avertizarea că Dumnezeu avea să-i ucidă pe toţi întâii născuţi din Egipt, dacă faraonul stăruia în împotrivire.
După aceea, Domnul le-a dat israeliţilor, prin Moise, îndrumări cu privire la pregătirea pentru eliberare. Mai întâi, trebuiau să înjunghie un miel, să ia din sângele lui şi să ungă cu el stâlpii uşilor de la casele lor din tot ţinutul Gosen. Înainte de plecare, trebuiau să servească în grabă o masă numită „Paştele Domnului”.
Masa aceasta specială urma să fie comemorată de israeliţii din toate generaţiile următoare. Sărbătoarea avea să fie atât comemorativă, cât şi simbolică, întrucât arăta înapoi, spre eliberarea din Egipt, dar şi înainte, spre eliberarea mai mare, eliberarea din robia păcatului, pe care urma să o aducă Isus Hristos. A mânca din trupul mielului simboliza credinţa în darul iertării oferit de Hristos, dar şi darul neîntrerupt al puterii spirituale care ne schimbă după asemănarea cu El.
Mulţi egipteni L-au primit pe Dumnezeul lui Israel ca unic Dumnezeu şi au cerut adăpost în casele israeliţilor când „îngerul nimicitor” a trecut prin ţară. Ei au fost primiţi cu bucurie şi apoi au ieşit din Egipt odată cu israeliţii.
„Prin ascultare, poporul trebuia să dea dovadă de credinţă. Tot astfel, toţi aceia care nădăjduiesc să fie salvaţi prin meritele sângelui lui Hristos îşi vor da seama că şi ei înşişi au ceva de făcut pentru a-şi asigura mântuirea. Deşi numai Hristos, numai El singur, ne poate răscumpăra de sub pedeapsa neascultării, noi trebuie să ne întoarcem de la păcat, la ascultare.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 279)
Jertfa Domnului Hristos le oferă o haină a neprihănirii mai mult decât suficientă tuturor celor care sunt cu adevărat recunoscători şi care vin la El în ascultare de bunăvoie şi cu bucurie.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său, Moise.
Exod 14:31
În timpul plăgilor, israeliţii pregătiseră pentru eliberare nu numai provizii, ci şi un plan, pentru că erau mulţi – şase sute de mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii – şi era nevoie să se organizeze în grupuri. Mai mult decât atât, şi-au luat cu ei turmele şi cirezile. Înainte de a pleca, le-au cerut egiptenilor plata pentru munca lor neplătită şi aceştia nu i-au refuzat, fiindcă se bucurau să-i vadă plecând.
În loc să îi ducă pe drumul care mergea direct în Canaan, Domnul i-a condus spre sud, spre Marea Roşie. În timpul zilei, un nor îi ocrotea de căldura înăbuşitoare; în timpul nopţii, stâlpul de foc lumina tabăra. Au traversat o zonă uscată, ca un pustiu, şi s-au oprit lângă mare.
Consilierii faraonului insistau că israeliţii nu aveau să se mai întoarcă şi că era o nebunie să creadă cineva că Dumnezeul evreilor îi ucisese pe copiii egipteni. O mare unitate de atac s-a organizat rapid şi a pornit pe urmele israeliţilor.
Pe măsură ce egiptenii se apropiau, norul a coborât între israeliţi şi egipteni, obligând armata să se oprească. Înspre israeliţi, zidul de nor era luminos. Apele Mării Roşii s-au despărţit, formând un zid de o parte şi de alta, şi au revenit la locul lor, nimicindu-i pe egipteni, numai după ce evreii au ajuns pe celălalt mal.
„Cel care amână ascultarea, până când fiecare umbră de nesiguranţă va dispărea şi până când nu va mai fi niciun risc de a da greş sau de a fi înfrânt, nu va asculta niciodată. Necredinţa şopteşte: ’Să aşteptăm până când sunt date la o parte toate piedicile şi până când vom putea vedea în mod clar drumul’; dar credinţa plină de curaj îndeamnă la înaintare, nădăjduind şi crezând totul. […]
Cărarea pe care te conduce Dumnezeu poate trece prin pustie sau prin mare, dar este o cărare sigură.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 290)
Norul care oferea adăpost de soarele dogoritor şi stâlpul de foc ce oferea lumină pe timpul nopţii ne arată cum Domnul trimite şi astăzi stâlpul de nor şi de foc să ne apere de cel rău şi de tendinţa noastră de a ne teme şi de a murmura.