David ajungea tot mai mare şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, era cu el.
2 Samuel 5:10
După moartea lui Saul, David nu a mai avut niciun motiv să fugă. Totuşi el a căutat să afle voia lui Dumnezeu, întrebându-L unde să se ducă şi ce să facă. Domnul i-a spus să se ducă la Hebron. Prin urmare, el s-a mutat cu oamenii lui şi cu familiile lor în Hebron, unde a fost primit ca viitor împărat al lui Iuda. David nu a făcut niciun efort ca să-şi impună autoritatea asupra celorlalte seminţii.
Iş-Boşet, fiul lui Saul, a fost proclamat împărat de celelalte seminţii. El avea susţinerea lui Abner, unul dintre comandanţii oştirii lui Saul. Capitala împărăţiei lui era Mahanaim, o cetate de pe partea cealaltă a Iordanului. Iş-Boşet a domnit doi ani peste tot Israelul, cu excepţia seminţiei lui Iuda. În urma confruntărilor dintre armatele celor două familii, David devenea tot mai puternic, în timp ce Iş-Boşet devenea tot mai slab. În cele din urmă, Abner l-a părăsit pe Iş-Boşet şi a promis că va aduce toate seminţiile sub stăpânirea lui David. Dar Ioab, căpetenia oştirii lui David, a început să-l invidieze pe Abner şi l-a ucis. David l-a îngropat pe Abner cu toate onorurile şi acest act de mărinimie i-a atras simpatia întregului popor.
După asasinarea lui Iş-Boşet de către două dintre căpeteniile lui, conducătorii lui Israel au venit la Hebron ca să-şi declare loialitatea faţă de David.
Aproape o jumătate de milion de oameni s-au adunat la Hebron şi în împrejurimi ca să-l vadă pe David uns de marele-preot ca împărat al lor. Făgăduinţa lui Dumnezeu faţă de David s-a împlinit. Israel avea acum un împărat numit de Dumnezeu.
„’Astfel, toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului.’ În felul acesta, prin providenţa divină, s-a deschis calea ca el să vină la tron. El nu avea de mulţumit ambiţii personale, deoarece nu căutase onoarea la care ajunsese.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 701)
Din experienţa lui David, învăţăm că este bine să aşteptăm cu răbdare ca Dumnezeu să aducă la îndeplinire ceea ce a făgăduit că va face în viaţa noastră.