Vă mulțumim pentru numărul mare de comenzi! Din acest motiv, livrările pot întârzia puțin.
Ne cerem scuze și vă mulțumim pentru înțelegere!

Prin credinţă, Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
Evrei 11:7

 

Înainte de potop, pământul era încă frumos şi oamenii încă aveau o mare parte din vigoarea de la început. Ei aveau o statură înaltă şi capacitatea de a inventa tot felul de lucruri. Dar îşi pierduseră respectul faţă de Dumnezeu şi ajunseseră să nege existenţa Sa. Privind la lumea pe care o crease, Dumnezeu a văzut că era plină de răutate şi de nelegiuire. (Gen. 6,5)

Metusala, Noe şi alţii s-au străduit să păstreze vie cunoaşterea despre Dumnezeul adevărat. Cu o sută douăzeci de ani înainte de potop, Domnul i-a poruncit lui Noe să construiască o arcă şi să-i avertizeze pe oameni cu privire la potopul care avea să vină.

Cât a construit corabia, Noe a apelat continuu la toţi cei care ironizau ideea de a construi o corabie pe uscat. Dar toate glasurile batjocoritoare au amuţit când animalele, mici şi mari, s-au îndreptat spre arcă şi au intrat în ea. Apoi, mâini nevăzute au închis încet uşa imensă. Şapte zile nu s-a arătat niciun semn de ploaie. Credinţa lui Noe a fost pusă la încercare. Însă, în a opta zi, cerul s-a umplut de nori, fulgere şi tunete, apoi a venit ploaia. Apele s-au revărsat peste maluri, şi din pământ au început să ţâşnească şuvoaie puternice.

Isus a spus: „Cum era în zilele dinainte de potop… tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului” (Matei 24,38.39). Lumea noastră se aseamănă atât de mult cu lumea de dinainte de potop! Oamenii consideră că nu mai au obligaţia morală de a-şi ţine în frâu senzualitatea şi devin sclavii poftei trupeşti. Totuşi, atunci când liderii lumii declară că vor urma ani lungi de pace şi de prosperitate şi când oamenii vor fi absorbiţi de afacerile şi de plăcerile lor, când îi vor respinge şi îi vor batjocori pe solii lui Dumnezeu, atunci va veni nimicirea şi Domnul va veni a doua oară.

„Tuturor acelora care vor îndepărta păcatele din viaţa lor, prin pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă în Hristos, li se va oferi iertare.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 102)

Aşa cum a spus Isus, starea lumii contemporane reflectă tot mai mult imaginea lumii de dinainte de potop, din vremea lui Noe.