O pagina pe zi

MOISE ȘI MIELUL RĂTĂCIT

ADELUȚA ȘI ADEVĂRUL GOL GOLUȚ

ARHITECTURA EXPLICATĂ COPIILOR

VIITORUL TĂU ESTE ACUM

MARIE CURIE. O VIAȚĂ DEDICATĂ CUNOAȘTERII

AVENTURILE UNUI BĂIAT ÎN AUSTRALIA

YUKI

JUSTIN CASE

EXPLORATOR ÎN LUMEA CĂRȚILOR

NOI POVESTIRI DIN VT

Detalii: Scris de: Ellen G. White; Categorie: O pagina pe zi; Publicat: 10 Iunie 2023

În același fel va fi proclamat și mesajul îngerului al treilea. Când va veni timpul să fie proclamat cu mare putere, Domnul va lucra prin oameni umili, conducând mintea celor care se dedică slujirii Sale. Aceștia vor fi calificați mai degrabă prin ungerea Duhului Său decât prin instruirea dată de instituțiile de învățământ. Bărbați ai credinței și ai rugăciunii vor fi impulsionați să meargă cu zel sfânt și să proclame cuvintele date de Dumnezeu. Păcatele Babilonului vor fi scoase la lumină. Rezultatele îngrozitoare ale impunerii datinilor bisericii de către autoritatea civilă, invazia spiritismului, progresul ascuns, dar rapid al puterii papale, toate vor fi demascate. Prin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziți. Mii și mii de persoane, care n-au auzit niciodată cuvinte ca acestea, vor sta să asculte. Ei vor auzi cu uimire mărturia că Babilonul este biserica decăzută din cauza ereziilor și a păcatelor ei, pentru că a respins adevărul trimis din cer pentru ea. Când oamenii merg la preoții lor cu întrebarea răscolitoare: „Sunt aceste lucruri adevărate?”, aceștia le prezintă istorii inventate și prezic lucruri plăcute pentru a le potoli temerile și a le liniști conștiința trezită. Dar, întrucât mulți refuză să se mulțumească doar cu autoritatea oamenilor și cer un clar „Așa zice Domnul”, preoții și pastorii bisericilor populare, ca și fariseii din vechime, înfuriați că autoritatea le este pusă la îndoială, vor cataloga mesajul ca fiind de la Satana și vor instiga mulțimile iubitoare de păcat să-i insulte și să-i persecute pe cei care îl prezintă.

Pe măsură ce controversa se extinde și mintea oamenilor este atrasă către Legea lui Dumnezeu călcată în picioare, Satana se agită. Puterea care însoțește mesajul nu va face decât să-i înfurie și mai mult pe cei care i se împotrivesc. Preoții și pastorii vor face eforturi aproape supraomenești să oprească lumina, ca nu cumva să lumineze peste turma lor. Ei se vor strădui să descurajeze discutarea acestor probleme vitale, prin toate mijloacele de care vor dispune. Biserica va face apel la brațul tare al puterii civile și, în acest demers, susținătorii papalității și protestanții se vor uni. Pe măsură ce mișcarea pentru impunerea păzirii duminicii va deveni mai îndrăzneață și mai hotărâtă, se va recurge la lege în lupta contra păzitorilor poruncilor lui Dumnezeu. Ei vor fi amenințați cu amenzi și închisoare, iar unora le vor fi oferite poziții de răspundere și alte recompense și avantaje pentru a fi ademeniți să renunțe la credința lor. Dar răspunsul lor ferm va fi: „Arătați-ne din Cuvântul lui Dumnezeu greșeala noastră” – același răspuns pe care l-a dat și Luther în împrejurări asemănătoare. Cei care vor fi duși înaintea tribunalelor vor apăra cu putere adevărul, iar unii dintre cei care îi vor auzi vor fi determinați să ia poziție pentru păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Astfel, lumina va fi dusă înaintea multor mii de oameni, care altfel n-ar afla nimic despre aceste adevăruri.

Ascultarea conștiincioasă de Cuvântul lui Dumnezeu va fi considerată revoltă. Orbiți de Satana, părinții se vor purta cu severitate și cruzime față de copiii lor credincioși. Stăpânul sau stăpâna îl va oprima pe servitorul care respectă poruncile. Sentimentele se vor răci. Copiii vor fi dezmoșteniți și alungați de acasă. Se vor împlini literal cuvintele lui Pavel: „Toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniți” (2 Timotei 3:12). Când apărătorii adevărului vor refuza să onoreze sabatul duminical, unii dintre ei vor fi aruncați în închisori, alții vor fi exilați, iar alții vor fi tratați ca niște sclavi. Din punct de vedere omenesc, toate acestea par imposibile acum, dar, când va fi retras Duhul lui Dumnezeu, care ține totul în frâu, și oamenii vor rămâne sub stăpânirea lui Satana, care urăște principiile divine, vor avea loc manifestări neobișnuite. Inima omului poate să devină foarte crudă când temerea și iubirea de Dumnezeu dispar.

Când furtuna se apropie, un mare număr de credincioși care și-au declarat credința în mesajul îngerului al treilea, dar care n-au fost sfințiți prin ascultare de adevăr vor renunța la poziția exprimată și vor trece în rândurile opoziției. Alăturându-se lumii și împrumutând atitudinea ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeași lumină. Când va veni testul, ei vor fi dispuși să aleagă partea ușoară, populară. Bărbați cu talent și cu bun renume, care odinioară s-au bucurat de adevăr, își folosesc acum puterile pentru a amăgi și a induce sufletele în eroare. Ei devin dușmanii cei mai înverșunați ai fraților lor de altădată. Când păzitorii Sabatului sunt aduși înaintea tribunalelor să răspundă pentru credința lor, acești apostați sunt agenții cei mai eficienți ai lui Satana pentru a calomnia și a acuza și, în același timp, a-i instiga pe conducători împotriva celor credincioși, prin mărturii false și insinuări.

În această perioadă de persecuție, credința slujitorilor Domnului va fi pusă la probă. Ei au proclamat avertizarea cu devotament, privind numai la Dumnezeu și la Cuvântul Său. Duhul lui Dumnezeu, care le-a mișcat inima, i-a constrâns să vorbească. Stimulați de un avânt sfânt și de un puternic impuls divin, și-au îndeplinit misiunea fără să calculeze rațional consecințele prezentării cuvântului dat de Domnul. Ei n-au ținut cont de interesele pământești, nici n-au căutat să-și conserve bunul nume sau viața. Totuși, când furtuna împotrivirii și calomniei va izbucni în direcția lor, unii, copleșiți de descurajare, vor fi gata să exclame: „Dacă am fi prevăzut urmările cuvintelor noastre, am fi tăcut.” Vor fi înconjurați de dificultăți. Satana îi va asalta cu ispite teribile. Misiunea pe care și-au asumat-o va părea mai presus de capacitatea lor de a o îndeplini. Vor fi amenințați cu moartea. Entuziasmul care i-a animat va dispărea. Totuși nu mai pot să dea înapoi. Atunci, simțind completa lor neputință, vor alerga la Cel Atotputernic și vor implora putere. Își vor aminti că mesajul transmis nu a fost al lor, ci al Aceluia care le poruncise să vestească avertizarea. Dumnezeu a pus adevărul în inimile lor, iar ei pur și simplu nu au putut să nu-l proclame.

Prin aceleași experiențe au trecut și oamenii lui Dumnezeu din secolele trecute: Wycliffe, Hus, Luther, Tyndale, Baxter, Wesley. Ei au susținut că toate doctrinele trebuie să fie verificate cu Biblia, declarând că vor renunța la orice învățătură pe care aceasta o dezaprobă. Persecuția s-a dezlănțuit împotriva acestor bărbați cu o furie necruțătoare, totuși ei n-au încetat să prezinte adevărul. Fiecare dintre perioadele istoriei bisericii s-a caracterizat prin descoperirea unui adevăr deosebit, adaptat nevoilor poporului lui Dumnezeu din timpul acela. Fiecare adevăr nou și-a croit drum înfruntând ura și opoziția. Cei care au fost binecuvântați cu lumina lui au fost ispitiți și încercați. Domnul le dă un adevăr deosebit oamenilor care se află într-o situație critică. Cine îndrăznește să refuze vestirea lui? Dumnezeu le poruncește slujitorilor Săi să aducă la cunoștința lumii ultima invitație a harului. Ei nu pot să tacă decât cu riscul pierderii propriilor suflete. Trimișii lui Hristos nu se preocupă de consecințe. Ei trebuie să-și îndeplinească misiunea și să lase urmările pe seama lui Dumnezeu.

Detalii: Scris de: Ellen G. White; Categorie: O pagina pe zi; Publicat: 11 Iunie 2023

Când rezistența oamenilor devine mai încrâncenată, slujitorii lui Dumnezeu ajung iarăși să fie nedumeriți, deoarece li se pare că ei au adus criza. Dar conștiința și Cuvântul lui Dumnezeu îi asigură că drumul lor este bun. Cu toate că încercările continuă, ei sunt întăriți să le suporte. Lupta devine mai strânsă și mai ascuțită, dar credința și curajul lor cresc odată cu nevoia. Mărturia lor este: „Nu îndrăznim să schimbăm Cuvântul lui Dumnezeu și să scindăm Legea Sa sfântă, considerând o parte esențială și cealaltă neesențială, pentru a fi pe placul lumii. Domnul căruia Îi slujim este capabil să ne salveze. Hristos a biruit puterile pământului. Să ne temem noi de o lume deja învinsă?”

Persecuția, în diferitele ei forme, reprezintă manifestarea unui principiu care va exista cât timp va exista Satana și cât timp creștinismul va avea viață. Niciun om nu poate să-I slujească lui Dumnezeu fără să atragă asupra lui opoziția oștilor întunericului. Îngerii răi îl vor asalta, alarmați că influența lui le ia prada din mâini. Oamenii răi, mustrați de exemplul lui, se vor alia cu îngerii răi, încercând să-l despartă de Dumnezeu prin ispite. Când acestea nu reușesc, ei se folosesc de constrângere, pentru a-i forța conștiința.

Dar atâta timp cât Iisus rămâne Mijlocitorul omului în Sanctuarul din cer, influența restrictivă a Duhului Sfânt este resimțită de conducători și de oameni. Duhul Sfânt controlează încă, într-o oarecare măsură, legile țărilor. Dacă n-ar fi aceste legi, starea lumii ar fi mult mai degradată decât este în prezent. În timp ce mulți dintre conducătorii noștri sunt agenți activi ai lui Satana, și Dumnezeu are reprezentanții Săi printre bărbații de frunte ai lumii. Diavolul îi inspiră pe adepții lui să propună măsuri care ar împiedica foarte mult lucrarea lui Dumnezeu. Dar oameni de stat care se tem de Domnul sunt influențați de îngerii sfinți să se opună unor astfel de propuneri cu argumente care nu pot fi combătute. Astfel, câțiva oameni vor ține în frâu puternicul curent al răului. Opoziția dușmanilor adevărului va fi frânată, pentru ca mesajul îngerului al treilea să-și poată atinge scopul. Când se va da avertizarea finală, ea va capta atenția acestor conducători prin care Domnul lucrează acum, iar unii dintre ei îi vor da curs și vor fi împreună cu poporul lui Dumnezeu în timpul crizei finale.

Îngerul care se unește cu îngerul al treilea în proclamarea mesajului lui va lumina tot pământul cu slava lui. În acest context, este prezisă o acțiune mondială care se va desfășura cu o putere neobișnuită. Mișcarea adventistă din 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu. Mesajul primului înger a fost dus în toate centrele misionare din lume, iar în unele țări s-a manifestat un interes religios amplu, cum nu s-a mai întâlnit de la Reforma din secolul al XVI-lea. Dar acel curent va fi depășit de puternica mișcare din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.

Manifestarea va semăna cu cea din Ziua Cincizecimii. După cum ploaia timpurie a fost dată prin revărsarea Duhului Sfânt la începutul predicării Evangheliei, pentru a face să răsară prețioasa sămânță, tot așa ploaia târzie va fi dată la încheierea lucrării, pentru coacerea recoltei. „Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul” (Osea 6:3). „Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și veseliți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară” (Ioel 2:23). „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna Duhul Meu peste orice făptură.” „Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Faptele 2:17,21).

Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai mică a puterii lui Dumnezeu decât cea care i-a marcat începutul. Profețiile care s-au împlinit prin revărsarea ploii timpurii la începutul predicării Evangheliei urmează să se împlinească din nou prin revărsarea ploii târzii la încheierea ei. Acestea sunt „vremurile de înviorare” la care se referea apostolul Petru când exclama: „Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare și să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Iisus Hristos” (Faptele 3:19,20).

Trimiși ai lui Dumnezeu cu fețele luminate și strălucind de sfântă consacrare se vor grăbi din loc în loc să transmită mesajul din cer. Avertizarea va fi rostită prin mii de voci pe tot pământul. Se vor face miracole, bolnavi vor fi vindecați și semne și minuni îi vor însoți pe credincioși. Satana, de asemenea, va acționa prin false minuni, făcând să coboare chiar foc din cer înaintea oamenilor (Apocalipsa 13:13). Astfel, locuitorii pământului vor fi determinați să ia o poziție.

Mesajul va fi transmis nu atât de mult prin argumente, cât prin convingerea profundă produsă de Duhul lui Dumnezeu. Argumentele au fost prezentate. Sămânța a fost semănată, iar acum va răsări și va aduce rod. Publicațiile distribuite de misionari și-au exercitat influența, totuși mulți a căror minte a fost impresionată au fost împiedicați să înțeleagă pe deplin adevărul sau să-i dea ascultare. Acum, razele de lumină pătrund pretutindeni, adevărul este văzut cu claritate, iar copiii sinceri ai lui Dumnezeu rup legăturile care i-au ținut strâns. Relațiile de familie și legătura cu biserica nu-i mai pot trage înapoi acum. Adevărul este mai valoros pentru ei decât orice. În ciuda forțelor unite împotriva adevărului, un mare număr de oameni va lua poziție de partea Domnului.

Detalii: Scris de: Ellen G. White; Categorie: O pagina pe zi; Publicat: 12 Iunie 2023

Felicitări pentru consecvență!
Pentru că ai terminat de citit capitolul 38, găsești aici linkul către formularul de evaluare: https://forms.gle/7AHacWzQrA3zGUjN6

După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul 39.
Îți mulțumim că ești parte din echipă!

În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte” (Daniel 12:1).

După ce mesajul îngerului al treilea se încheie, harul nu mai mijlocește pentru locuitorii vinovați ai pământului. Trimișii lui Dumnezeu și-au îndeplinit misiunea. Au primit, „ploaia târzie”, înviorarea care vine de la Domnul, și sunt pregătiți pentru ceasul încercării care îi așteaptă (Deuteronomul 11:14; Faptele 3:19). Îngerii se grăbesc în toate direcțiile în ceruri. Unul dintre îngeri, întorcându-se de pe pământ, anunță că și-a încheiat misiunea. Testul final a venit asupra lumii și toți cei care s-au dovedit devotați principiilor divine au primit „pecetea Dumnezeului celui viu” (Apocalipsa 7:2). Atunci, Iisus Își încetează activitatea de mijlocire în Sanctuar. El Își ridică mâinile și spune cu voce puternică: „S-a isprăvit!” Toți îngerii își scot coroanele când El anunță solemn: „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe, cine este întinat să se întineze și mai departe, cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană, și cine este sfânt să se sfințească și mai departe!” (Apocalipsa 21:6; 22:11). În dreptul fiecărui caz s-a hotărât: viața sau moartea. Hristos a făcut ispășire pentru credincioșii Săi și le-a șters păcatele. Numărul supușilor Săi s-a completat, iar „domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri” sunt pregătite pentru a le fi date moștenitorilor mântuirii și Iisus va domni ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor.

Când El iese din Sanctuar, întunericul îi acoperă pe locuitorii pământului. În acel timp înfricoșător, cei neprihăniți trebuie să trăiască fără mijlocitor înaintea unui Dumnezeu sfânt. Limitele impuse celor răi sunt ridicate, iar Satana are controlul total asupra celor care au rămas până la urmă nepocăiți. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-a sfârșit. Lumea I-a respins harul, I-a disprețuit iubirea și I-a călcat în picioare Legea. Cei răi au trecut limita timpului lor de probă. Duhul lui Dumnezeu, căruia I s-au împotrivit continuu, a fost în cele din urmă retras. Neprotejați de harul divin, ei nu au nicio apărare în fața celui rău. Satana îi va arunca atunci pe locuitorii pământului într-o ultimă și mare perioadă de criză. Când îngerii lui Dumnezeu încetează să mai țină în frâu vânturile aprige ale patimii omenești, toate elementele de luptă se vor dezlănțui. Întreaga lume va fi cuprinsă de un dezastru mai teribil decât cel care a venit peste Ierusalimul din vechime.

Un singur înger i-a omorât pe toți primii născuți ai egiptenilor și a umplut țara de jale. Când David a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, prin numărarea poporului, un singur înger a adus la îndeplinire acea cumplită distrugere prin care i-a fost pedepsit păcatul. Aceeași putere de distrugere exercitată de îngerii sfinți atunci când poruncește Dumnezeu va fi exercitată de îngerii răi atunci când tot El le va permite. În prezent, există forțe gata pregătite care așteaptă doar permisiunea divină să răspândească dezastrul pretutindeni.

Cei care respectă Legea lui Dumnezeu sunt acuzați că au atras aceste pedepse asupra lumii și sunt considerați cauza calamităților teribile ale naturii, cauza luptei și a vărsării de sânge dintre oameni, care umplu pământul de nenorocire. Puterea care a însoțit ultima avertizare îi înfurie pe cei răi. Mânia lor se aprinde împotriva tuturor celor care au acceptat mesajul, iar Satana va provoca și mai mult spiritul de ură și de persecuție.

Când prezența lui Dumnezeu a fost retrasă, în cele din urmă, din dreptul națiunii iudaice, preoții și poporul n-au știut nimic. Deși erau sub stăpânirea lui Satana și erau mânați de patimile cele mai îngrozitoare și mai dăunătoare, ei încă se considerau aleșii lui Dumnezeu. Slujba la Templu continua; jertfele erau aduse pe altarele lui profanate și zilnic era invocată binecuvântarea divină asupra unui popor vinovat de sângele scumpului Fiu al lui Dumnezeu, popor care acum căuta să-i ucidă pe slujitorii și pe apostolii Săi. În același fel, locuitorii pământului nu vor ști când se va pronunța sentința irevocabilă în Sanctuarul ceresc și când soarta lumii va fi decisă pentru totdeauna. Formele religioase vor fi continuate de un popor căruia i-a fost retras, în final, Duhul lui Dumnezeu. Zelul satanic, pe care prințul răului îl va insufla oamenilor în vederea împlinirii planurilor lui malefice, se va asemăna cu zelul pentru Dumnezeu.

Pentru că Sabatul va deveni punctul special de dispută în lumea creștină, iar autoritățile religioase și civile se vor uni să impună păzirea duminicii, refuzul persistent al unei mici minorități de a se supune cerinței generale va face din ea obiectul repulsiei universale. Se va susține că puținii oameni care se opun unei instituții a bisericii și unei legi a statului nu mai trebuie tolerați, că este mai bine ca ei să sufere decât ca țări întregi să fie aruncate în anarhie și confuzie. Același argument a fost adus acum 20 de secole împotriva lui Hristos de către „mai-marii poporului”. „Oare nu vă gândiți că este în folosul nostru”, a spus vicleanul Caiafa, „să moară un singur om pentru norod și să nu piară tot neamul?” (Ioan 11:50). Acest argument va părea convingător. În cele din urmă, se va emite un decret împotriva celor care sfințesc Sabatul conform poruncii a patra, decret prin care se va stabili că merită pedeapsa cea mai severă și care le va da oamenilor libertatea ca, după un anumit timp, să-i omoare. Catolicismul din Lumea Veche și protestantismul apostat din Lumea Nouă vor adopta poziții similare împotriva celor care respectă toate principiile divine.

Poporul lui Dumnezeu va fi atunci cufundat în acele scene de chin și suferință descrise de profet drept „timpul strâmtorării lui Iacov”. „Așa vorbește Domnul: «Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace!... S-au îngălbenit toate fețele. Vai! Căci ziua aceea este mare. Niciuna n-a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea»” (Ieremia 30:5-7).

Noaptea de chin sufletesc a lui Iacov, când s-a luptat în rugăciune pentru a fi eliberat din mâna lui Esau (Geneza 32:24-30), ilustrează experiența poporului lui Dumnezeu din timpul marii crize finale. Din cauza înșelăciunii la care recursese pentru a obține binecuvântarea pe care tatăl său intenționa să i-o dea lui Esau, Iacov fugise ca să-și scape viața, speriat de amenințările cu moartea din partea fratelui său. După mulți ani petrecuți în exil, la porunca lui Dumnezeu a pornit cu soțiile și copiii, cu turmele și cirezile, spre țara natală. Ajungând la hotarele țării, s-a îngrozit la vestea apropierii lui Esau, care era la conducerea unei cete de războinici, hotărât, fără îndoială, să se răzbune. Caravana lui Iacov, neînarmată și fără apărare, părea victima sigură și neajutorată a violenței și măcelului. La povara neliniștii și fricii se adăuga greutatea zdrobitoare a remușcării că propriul păcat generase acest pericol. Singura lui speranță era în harul lui Dumnezeu; singura lui apărare trebuia să fie rugăciunea. Cu toate acestea, a făcut tot ce a putut pentru a repara răul cauzat fratelui său și a îndepărta pericolul care îl amenința. La fel și urmașii lui Hristos, când se vor apropia de „vremea de strâmtorare”, vor depune toate eforturile pentru a se prezenta într-o lumină adecvată înaintea oamenilor, pentru a dezarma prejudecata și a elimina pericolul care amenință libertatea de conștiință.

Detalii: Scris de: Ellen G. White; Categorie: O pagina pe zi; Publicat: 13 Iunie 2023

Trimițându-și familia mai departe, ca să nu fie martoră la suferința lui, Iacov a rămas singur pentru a mijloci pe lângă Dumnezeu. El și-a mărturisit păcatul și a recunoscut îndurarea lui Dumnezeu față de el, în timp ce, cu umilință adâncă, a invocat legământul încheiat de Dumnezeu cu părinții lui și promisiunile care i-au fost făcute în viziunea din noaptea de la Betel și în țara exilului său. Criza din viața lui sosise; totul era în joc. A continuat să se roage și să se smerească înaintea lui Dumnezeu, în singurătate și întuneric. Deodată, o mână i-a fost pusă pe umăr. Crezând că un dușman încearcă să-i ia viața, s-a luptat cu agresorul lui cu toată energia pe care i-o dădea disperarea. Când s-a crăpat de ziuă, străinul și-a dovedit puterea supraomenească. La atingerea lui, vigurosul bărbat a rămas ca paralizat și a căzut neputincios, plângând pe umărul misteriosului său adversar. Iacov știa acum că se luptase cu Îngerul legământului. Deși infirm și îndurând cele mai tăioase dureri, el nu a renunțat la scopul pe care îl urmărea. De foarte mult timp avusese frământări, remușcări și necazuri din cauza păcatului său; acum trebuia să primească asigurarea că este iertat. Vizitatorul divin părea gata să plece, dar Iacov s-a agățat de El, implorând binecuvântarea. Îngerul a insistat: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile”, dar patriarhul a exclamat: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” Câtă încredere, câtă fermitate și perseverență sunt manifestate aici! Dacă aceasta ar fi fost o cerere arogantă și obraznică, Iacov ar fi fost distrus pe loc, dar el a primit asigurarea dată celui care își mărturisește slăbiciunea și lipsa de merite și se încrede în îndurarea unui Dumnezeu care Își respectă legământul.

El „s-a luptat cu îngerul și a fost biruitor” (Osea 12:4). Prin umilință, pocăință și predare de sine, acest muritor păcătos și vinovat a reușit să iasă câștigător în lupta cu Maiestatea cerului. S-a prins cu putere tremurândă de promisiunile lui Dumnezeu și inima Iubirii Infinite n-a putut să refuze cererea păcătosului. Ca o dovadă a triumfului său și ca o încurajare pentru alții să-i urmeze exemplul, numele i-a fost schimbat, dintr-un nume care îi amintea de păcatul său într-un nume care îi comemora victoria. Faptul că Iacov a avut câștig de cauză la Dumnezeu era o asigurare că va câștiga și în lupta cu oamenii. El nu s-a mai temut să țină piept mâniei fratelui său, pentru că Domnul era apărarea lui.

Satana îl acuzase pe Iacov în fața îngerilor lui Dumnezeu, pretinzând că are dreptul să-l distrugă din cauza păcatului său. Satana fusese cel care îl determinase pe Esau să pornească împotriva lui. În timpul lungii nopți de luptă a patriarhului, Satana s-a străduit să-l apese cu sentimentul vinovăției, pentru a-l descuraja și a-i rupe legătura cu Dumnezeu. Iacov a ajuns aproape de disperare, știind că fără ajutor din cer avea să piară. El se pocăise sincer de păcatul lui și a apelat la harul, la îndurarea lui Dumnezeu. N-a putut fi abătut de la ținta lui, ci s-a ținut cu tărie de Înger și a insistat în cererea lui cu strigăte arzătoare, în agonie, până când a învins.

Așa cum l-a influențat pe Esau să pornească împotriva lui Iacov, Satana îi va provoca pe cei răi să distrugă poporul lui Dumnezeu în timpul marii crize finale. După cum l-a acuzat pe Iacov, la fel va acuza și poporul lui Dumnezeu. El îi consideră pe locuitorii lumii supușii lui, dar mica grupă care păzește poruncile lui Dumnezeu opune rezistență în fața supremației lui. Dacă ar putea să-i șteargă pe cei credincioși de pe fața pământului, victoria lui ar fi deplină. El vede că îngeri sfinți îi ocrotesc și deduce că păcatele le-au fost iertate, dar nu știe că situația lor a fost hotărâtă în Sanctuarul de sus. El cunoaște exact păcatele pe care el i-a ispitit să le comită și le prezintă înaintea lui Dumnezeu într-o lumină exagerată, acuzându-i că merită, exact ca și el, să nu mai beneficieze de harul lui Dumnezeu. Tot el declară că, potrivit dreptății, Domnul nu poate să le ierte lor păcatele, în timp ce pe el și pe îngerii lui îi distruge. Îi pretinde ca pradă a lui și cere să fie dați în mâinile sale ca să-i elimine.

În timp ce Satana îi acuză pe cei din poporul lui Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul îi permite să-i încerce până la extrem. Încrederea lor în Dumnezeu, credința și perseverența lor vor fi crunt testate. Când își examinează trecutul, speranțele lor scad, deoarece în întreaga lor viață nu văd aproape nimic bun. Sunt pe deplin conștienți de starea lor nedemnă și de neputința lor. Satana se străduiește să-i sperie cu gândul că situația lor este fără speranță, că petele lor nu vor fi șterse niciodată. El speră astfel să le distrugă credința, ca ei să cedeze ispitelor lui și să renunțe la loialitatea lor față de Dumnezeu.

Deși copiii lui Dumnezeu vor fi înconjurați de inamici deciși să-i anihileze, ei nu sunt îngroziți de persecuția pe care s-ar putea să o suporte pentru adevăr, ci se tem că nu s-au pocăit de toate păcatele și că, din cauza vreunui defect din caracterul lor, nu se va împlini făgăduința Mântuitorului: „Te voi păzi... de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă” (Apocalipsa 3:10). Dacă ar avea siguranța iertării, nu s-ar da înapoi de la tortură sau moarte, dar, în cazul în care s-ar dovedi nedemni și și-ar pierde viața din cauza propriilor defecte de caracter, atunci Numele sfânt al lui Dumnezeu ar fi incriminat.

Din toate părțile aud vești despre comploturi, trădări și văd cum acționează spiritul de revoltă. În inima lor se naște o dorință intensă, arzătoare, ca această mare apostazie să înceteze, iar nelegiuirii celor răi să i se pună capăt. Dar, în timp ce se roagă lui Dumnezeu să oprească mișcarea de revoltă, ei își reproșează cu durere că nu au mai multă putere să se opună și să respingă valul teribil al răului. Își dau seama că, dacă și-ar fi folosit întotdeauna întreaga capacitate în slujba lui Hristos, mergând înainte din reușită în reușită, forțele lui Satana ar avea acum mai puțină putere să triumfe asupra lor.

Ei își amărăsc sufletul înaintea lui Dumnezeu, arătând spre pocăința lor din trecut pentru numeroasele lor păcate și invocând în favoarea lor promisiunea Mântuitorului: „Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27:5). Credința lor nu cedează, în ciuda faptului că rugăciunile lor nu sunt ascultate imediat. Deși simt la mare intensitate neliniștea, groaza și tristețea, nu încetează să se roage. Se prind de puterea lui Dumnezeu cum s-a prins și Iacov de Înger. Cuvintele sufletului lor sunt: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.”

Dacă Iacov nu ar fi fost deja pocăit de fapta păcătoasă prin care a obținut dreptul de întâi născut prin înșelăciune, Dumnezeu nu i-ar fi ascultat rugăciunea și nu l-ar fi lăsat în viață. În același fel, în „vremea de strâmtorare” – în marea criză finală –, dacă ar mai avea păcate nemărturisite care să le vină în minte în timp ce sunt torturați de teamă și chin, cei din poporul lui Dumnezeu ar fi copleșiți; disperarea le-ar reteza credința și n-ar mai avea curaj să se roage la Dumnezeu pentru eliberare. Deși au un profund sentiment că nu sunt adecvați pentru cer, ei nu au păcate ascunse pe care să le scoată la iveală. Păcatele lor au mers înainte la judecată și au fost șterse, iar ei nu le mai pot aduce în discuție.

Detalii: Scris de: Ellen G. White; Categorie: O pagina pe zi; Publicat: 14 Iunie 2023

Satana îi face pe mulți să creadă că Dumnezeu va trece cu vederea lipsa lor de cinste în lucrurile mici ale vieții, dar, după cum a procedat cu Iacov, Domnul arată că El nu va aproba și nu va tolera în niciun fel păcatul. Toți cei care încearcă să-și scuze sau să-și ascundă păcatele – lăsându-le în felul acesta neșterse din cărțile din cer, nemărturisite și neiertate – vor fi învinși de Satana. Cu cât profesia lor este mai onorabilă și cu cât poziția pe care o dețin este mai înaltă, cu atât mai jalnică este starea lor în fața lui Dumnezeu și cu atât mai sigur este triumful marelui lor adversar. Cei care amână pregătirea pentru ziua lui Dumnezeu n-o vor putea dobândi nici în timpul crizei finale, nici după aceea. Cazul tuturor acestora este fără speranță.

Creștinii doar cu numele, care vor rămâne nepregătiți până la acel ultim conflict înfricoșător, în disperarea lor își vor mărturisi păcatele în cuvinte care exprimă un cumplit chin sufletesc, în timp ce nelegiuiții vor jubila de situația lor tragică. Aceste mărturisiri au același caracter cu mărturisirea lui Esau sau a lui Iuda. Cei care le fac deplâng urmările păcatului, dar nu și vinovăția lui. Ei nu simt o remușcare adevărată, nici scârbă de păcat. Își recunosc păcatul de teama pedepsei, dar, ca și faraonul din timpul lui Moise, ar continua să sfideze Cerul dacă pedepsele nu s-ar mai manifesta.

Experiența lui Iacov este, în același timp, o asigurare că Dumnezeu nu-i va respinge pe cei care au fost păcăliți, ispitiți și duși în păcat, dar care s-au întors la El cu o pocăință adevărată. În timp ce Satana caută să-i distrugă pe acești oameni, Dumnezeu îi va trimite pe îngerii Lui să-i încurajeze și să-i protejeze în timp de pericol. Asalturile lui Satana sunt furioase și hotărâte, amăgirile lui sunt teribile, dar ochiul Domnului este asupra copiilor Săi și urechea Lui le aude strigătele. Suferința lor este mare, flăcările cuptorului par gata să-i mistuie, dar Maestrul topitor îi va scoate ca aur purificat în foc. Iubirea lui Dumnezeu pentru copiii Săi, în timpul celei mai aspre încercări a lor, este la fel de puternică și de delicată ca în zilele celei mai înfloritoare prosperități, dar este necesar ca ei să fie puși în cuptorul de foc. Ceea ce este pământesc în ei trebuie să fie ars, astfel încât chipul lui Hristos să poată fi reflectat perfect.

Perioada de suferință și chin care ne așteaptă va necesita o credință care să suporte oboseala, amânarea și foamea – o credință care nu va slăbi, deși va fi aspru încercată. Timpul de har, sau de probă, este acordat tuturor ca să se pregătească pentru timpul de criză. Iacov a ieșit învingător pentru că a fost perseverent și hotărât. Biruința lui este o dovadă a puterii rugăciunii insistente. Toți cei care se vor prinde de făgăduințele lui Dumnezeu așa cum s-a prins el și vor fi hotărâți și perseverenți cum a fost el vor reuși așa cum a reușit el. Cei care nu sunt dispuși să se renege pe ei înșiși, să se lupte în rugăciune cu Dumnezeu și să implore mult și insistent binecuvântarea Sa nici nu o vor primi. A te lupta cu Dumnezeu – cât de puțini știu ce înseamnă acest lucru! Cât de puțini și-au îndreptat sufletul către Dumnezeu cu o dorință atât de intensă încât toate puterile să le fie încordate! Când valurile disperării, a căror putere nicio limbă nu o poate exprima, se revarsă peste cel care se roagă, cât de puțini se prind cu credință fermă de promisiunile lui Dumnezeu!

Cei care acum nu manifestă decât puțină credință sunt în cel mai mare pericol de a cădea victime puterii amăgirilor satanice și decretului de constrângere a conștiinței. Și chiar dacă vor rezista când vor fi încercați, se vor afunda într-o suferință și într-un chin mai adânci în timpul crizei, pentru că nu și-au format niciodată obiceiul să se încreadă în Dumnezeu. Lecțiile de credință pe care le-au neglijat vor fi obligați să le învețe sub teribila apăsare a descurajării.

Acum trebuie să ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, punând la încercare promisiunile Sale. Îngerii înregistrează orice rugăciune arzătoare și sinceră. Trebuie mai degrabă să renunțăm la satisfacțiile egoiste decât să neglijăm comuniunea cu Dumnezeu. Cea mai lucie sărăcie, cea mai mare renunțare la sine, dacă sunt cu voia Sa, sunt mai bune decât bogății, onoruri, confort și mulți prieteni, dar fără voia Sa. Trebuie să ne luăm timp să ne rugăm. Dacă ne lăsăm mintea să fie exclusiv preocupată de interese lumești, Domnul poate să ne mai acorde timp, luându-ne idolii pe care ni i-am făcut din aur, din case sau din pământuri fertile.

Tinerii n-ar fi ademeniți să păcătuiască dacă ar refuza să meargă pe căile pe care nu pot să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă trimișii care prezintă lumii ultima avertizare solemnă s-ar ruga pentru binecuvântarea lui Dumnezeu nu într-un mod rece, apatic și indiferent, ci cu ardoare și credință, ca și Iacov, ei ar găsi multe situații despre care ar putea spune: „Am văzut pe Dumnezeu față în față și totuși am scăpat cu viață” (Geneza 32:30). Ar fi considerați de Cer prinți, având putere să triumfe în lupta cu Dumnezeu și cu oamenii.

„Vremea de strâmtorare cum n-a mai fost” niciodată va veni curând peste noi. Vom avea nevoie de o experiență pe care acum n-o avem și pe care mulți sunt prea comozi să o dobândească. De obicei, încercarea la care te aștepți pare mai mare decât este în realitate, dar acest lucru nu este valabil și în ceea ce privește criza care ne așteaptă. Nici cea mai bogată imaginație nu poate concepe amploarea acelui chin cumplit. Atunci, în timpul acelei mari încercări, fiecare suflet va trebui să stea singur înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă „ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel și Iov, pe viața Mea – zice Domnul Dumnezeu – că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei și-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor” (Ezechiel 14:20).

Acum, în timp ce Iisus, ca Mare-Preot al nostru, face ispășire pentru noi, trebuie să încercăm să devenim desăvârșiți în El. Mântuitorul nostru n-a putut fi determinat să cedeze puterii ispitei nici măcar printrun gând. Satana găsește în inimile omenești câte un loc pe unde poate să intre; o anumită dorință păcătoasă este nutrită și, prin intermediul ei, ispitele lui pot să-și manifeste puterea. Hristos a declarat despre Sine: „Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine” (Ioan 14:30). Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i ofere posibilitatea să câștige confruntarea. El păzise poruncile Tatălui Său și în El nu era niciun păcat pe care Satana să-l fi putut folosi în avantajul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiți cei care vor rezista în timpul crizei viitoare.

Încă de pe acum trebuie să ne despărțim de păcat, prin credința în sângele ispășitor al lui Hristos. Mântuitorul nostru drag ne invită să ne alăturăm Lui, să unim slăbiciunea noastră cu tăria Lui, neștiința noastră, cu înțelepciunea Lui, nevrednicia noastră, cu meritele Lui. Providența lui Dumnezeu este școala în care trebuie să învățăm blândețea și smerenia lui Iisus. Domnul ne pune mereu înainte nu calea pe care am alege-o noi – care pare mai ușoară și mai plăcută –, ci adevăratele ținte ale vieții. Depinde de noi dacă vom coopera sau nu cu mijloacele pe care le folosește Cerul în procesul de formare a caracterului nostru după Modelul divin. Nimeni nu poate neglija sau amâna acest proces decât cu riscul de a-și pune sufletul în pericol.

Pagina 17 din 19

CAPITOLUL 38 - ULTIMA AVERTIZARE (2/3)

CAPITOLUL 38 - ULTIMA AVERTIZARE (3/3)

CAPITOLUL 39 - CRIZA FINALĂ (1/6)

CAPITOLUL 39 - CRIZA FINALĂ (2/6)

CAPITOLUL 39 - CRIZA FINALĂ (3/6)