Felicitări pentru consecvență!
Pentru că ai terminat de citit capitolul 39, găsești aici linkul către formularul de evaluare: https://forms.gle/fGJg14jVcpTVQjMx7
După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul 40.
Îți mulțumim că ești parte din echipă!
Când cei care păzesc Legea lui Dumnezeu nu vor mai beneficia de protecția legilor civile, în diferite țări va lua naștere concomitent o mișcare în vederea anihilării lor. Pe măsură ce termenul-limită stabilit de acest decret se apropie, oamenii vor complota să smulgă din rădăcini secta pe care o urăsc atât de mult. Se va lua hotărârea ca lovitura decisivă, care să-i aducă la tăcere pe cei care nu se conformează credinței majoritare și care sunt o continuă mustrare, să fie dată într-o anumită noapte.
Copiii lui Dumnezeu – unii în celulele închisorilor, alții ascunși în păduri și munți – se roagă pentru protecție divină, în timp ce oameni înarmați, îndemnați de îngerii răi, se pregătesc să-i ucidă. Acum, în acest ceas de pericol extrem, Dumnezeu va interveni și-i va scăpa pe aleșii Săi. Domnul spune: „Voi însă veți cânta ca în noaptea când se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă ca cel ce merge… ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel. Și Domnul va face să răsune glasul Lui măreț, Își va arăta brațul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, al furtunii și al pietrelor de grindină” (Isaia 30:29,30).
Mulțimi de oameni răi sunt gata să se arunce asupra prăzii cu strigăte de triumf, cu batjocuri și blesteme, când, deodată, asupra pământului cade un întuneric dens, mai adânc decât întunericul nopții. Apoi, strălucind de slava tronului lui Dumnezeu, un curcubeu străbate cerul, părând să înconjoare fiecare grupă care se roagă. Mulțimile înfuriate se opresc dintr-odată. Strigătele batjocoritoare încetează. Ţintele furiei lor sunt pierdute din vedere. Privesc simbolul legământului lui Dumnezeu cu presimțiri sumbre și își doresc să găsească un scut împotriva strălucirii lui orbitoare.
Copiii lui Dumnezeu aud o voce clară și melodioasă spunând: „Priviți în sus!”. Ridicându-și ochii către ceruri, văd curcubeul făgăduinței. Norii negri și amenințători se despart și, asemenea lui Ștefan, primul martir creștin, ei privesc spre cer și văd slava lui Dumnezeu și pe Fiul omului stând pe tronul Său (vezi Faptele 7:55,56). Pe chipul Său divin văd semnele umilinței, iar de pe buzele Lui aud cererea pe care El o rostește înaintea Tatălui și a sfinților îngeri: „Vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Din nou se aude o voce plăcută și triumfătoare: „Iată-i, vin! Sfinți, nevinovați și fără pată. Au păzit cuvântul răbdării Mele, așa că vor umbla printre îngeri.” Buzele palide și tremurânde ale celor care și-au păstrat credința scot un strigăt de victorie.
La miezul nopții, Dumnezeu Își manifestă puterea, eliberându-Și poporul. Soarele apare strălucind în toată puterea lui. Se arată apoi semne și minuni, într-o succesiune rapidă. Păcătoșii privesc această scenă cu groază și uimire, în timp ce neprihăniții privesc cu o solemnă bucurie semnele eliberării lor. Totul în natură pare ieșit din făgașul normal. Râurile încetează să curgă. Nori întunecoși și grei se ridică și se lovesc unul de altul. În mijlocul cerului înfuriat se află un colț senin, de o slavă de nedescris, de unde se aude vocea lui Dumnezeu, ca sunetul multor ape, zicând: „S-a isprăvit!” (Apocalipsa 16:17).
Acea voce zguduie cerurile și pământul. Se produce „un mare cutremur de pământ, așa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare” (Apocalipsa 16:18). Cerul pare să se deschidă și să se închidă. Slava tronului lui Dumnezeu parcă strălucește prin el. Munții se clatină ca o trestie bătută de vânt și stânci colțuroase sunt împrăștiate pretutindeni. Se aude un vuiet ca de furtună. Marea se dezlănțuie cu furie. Urletul uraganului pare o voce de demon aflat într-o misiune de distrugere. Întreg pământul se ridică și se coboară ca valurile mării. Suprafața lui se crapă și pare că temeliile îi cedează. Lanțuri de munți se scufundă. Insule populate dispar. Orașele portuare, care au devenit ca Sodoma din cauza depravării, sunt înghițite de apele furioase. „Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.” Pietre mari de grindină, fiecare cântărind „aproape un talant”, cad din cer și distrug totul (Apocalipsa 16:19,21). Cele mai impozante orașe ale pământului sunt acum culcate la pământ. Palate maiestuoase, în care bogații și-au risipit averile pentru a se slăvi pe ei înșiși, se prăbușesc înaintea ochilor lor. Zidurile închisorilor sunt spulberate, iar copiii lui Dumnezeu, închiși pentru credința lor, sunt eliberați.
Mormintele se deschid și „mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică și alții, pentru ocară și rușine veșnică” (Daniel 12:2). Toți cei care au murit crezând ferm în mesajul celui de-al treilea înger ies din morminte într-un corp nou, ca să audă legământul de pace al lui Dumnezeu cu cei care au păzit Legea Sa. „Cei ce L-au străpuns” (Apocalipsa 1:7), cei care au ridiculizat agonia morții lui Hristos, precum și cei mai violenți oponenți ai adevărului și ai poporului Său sunt înviați ca să-L vadă în glorie și să vadă onoarea care li se acordă celor credincioși și ascultători.
Nori groși acoperă încă cerul. Totuși soarele pătrunde din loc în loc, părând un ochi răzbunător al lui Iehova. Fulgere înspăimântătoare țâșnesc din cer, învăluind pământul într-o pânză de flăcări. Peste zgomotul infernal al tunetului, voci misterioase și terifiante anunță soarta păcătoșilor. Cuvintele nu sunt inteligibile pentru toți, dar sunt clar înțelese de învățătorii falși. Cei care cu puțin timp înainte erau atât de îndrăzneți, de lăudăroși și de sfidători și atât de cruzi cu credincioșii care au păzit poruncile lui Dumnezeu sunt acum copleșiți de groază și se cutremură de frică. Bocetele lor acoperă zgomotul elementelor naturii. Demonii Îi recunosc divinitatea lui Hristos și tremură înaintea puterii Sale, în timp ce oamenii cer îndurare și se târăsc într-o groază disperată.
Profeții din vechime, când au privit în viziune sfântă ziua lui Dumnezeu, au spus: „Gemeți, căci ziua Domnului este aproape; ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic!” (Isaia 13:6). „Intră în stânci și ascunde-te în țărână de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui! Omul va trebui să-și plece privirea semeață și îngâmfarea lui va fi smerită; numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea. Căci este o zi a Domnului oștirilor împotriva oricărui om mândru și trufaș, împotriva oricui se înalță ca să fie plecat. În ziua aceea, oamenii își vor arunca idolii de argint și idolii de aur pe care și-i făcuseră ca să se închine la ei, îi vor arunca la șobolani și la lilieci și vor intra în găurile stâncilor și în crăpăturile pietrelor de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui, când Se va scula să îngrozească pământul” (Isaia 2:10-12,20,21).