Felicitări pentru consecvență!
Pentru că ai terminat de citit capitolul 38, găsești aici linkul către formularul de evaluare: https://forms.gle/7AHacWzQrA3zGUjN6
După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul 39.
Îți mulțumim că ești parte din echipă!
În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte” (Daniel 12:1).
După ce mesajul îngerului al treilea se încheie, harul nu mai mijlocește pentru locuitorii vinovați ai pământului. Trimișii lui Dumnezeu și-au îndeplinit misiunea. Au primit, „ploaia târzie”, înviorarea care vine de la Domnul, și sunt pregătiți pentru ceasul încercării care îi așteaptă (Deuteronomul 11:14; Faptele 3:19). Îngerii se grăbesc în toate direcțiile în ceruri. Unul dintre îngeri, întorcându-se de pe pământ, anunță că și-a încheiat misiunea. Testul final a venit asupra lumii și toți cei care s-au dovedit devotați principiilor divine au primit „pecetea Dumnezeului celui viu” (Apocalipsa 7:2). Atunci, Iisus Își încetează activitatea de mijlocire în Sanctuar. El Își ridică mâinile și spune cu voce puternică: „S-a isprăvit!” Toți îngerii își scot coroanele când El anunță solemn: „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe, cine este întinat să se întineze și mai departe, cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană, și cine este sfânt să se sfințească și mai departe!” (Apocalipsa 21:6; 22:11). În dreptul fiecărui caz s-a hotărât: viața sau moartea. Hristos a făcut ispășire pentru credincioșii Săi și le-a șters păcatele. Numărul supușilor Săi s-a completat, iar „domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri” sunt pregătite pentru a le fi date moștenitorilor mântuirii și Iisus va domni ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor.
Când El iese din Sanctuar, întunericul îi acoperă pe locuitorii pământului. În acel timp înfricoșător, cei neprihăniți trebuie să trăiască fără mijlocitor înaintea unui Dumnezeu sfânt. Limitele impuse celor răi sunt ridicate, iar Satana are controlul total asupra celor care au rămas până la urmă nepocăiți. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-a sfârșit. Lumea I-a respins harul, I-a disprețuit iubirea și I-a călcat în picioare Legea. Cei răi au trecut limita timpului lor de probă. Duhul lui Dumnezeu, căruia I s-au împotrivit continuu, a fost în cele din urmă retras. Neprotejați de harul divin, ei nu au nicio apărare în fața celui rău. Satana îi va arunca atunci pe locuitorii pământului într-o ultimă și mare perioadă de criză. Când îngerii lui Dumnezeu încetează să mai țină în frâu vânturile aprige ale patimii omenești, toate elementele de luptă se vor dezlănțui. Întreaga lume va fi cuprinsă de un dezastru mai teribil decât cel care a venit peste Ierusalimul din vechime.
Un singur înger i-a omorât pe toți primii născuți ai egiptenilor și a umplut țara de jale. Când David a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, prin numărarea poporului, un singur înger a adus la îndeplinire acea cumplită distrugere prin care i-a fost pedepsit păcatul. Aceeași putere de distrugere exercitată de îngerii sfinți atunci când poruncește Dumnezeu va fi exercitată de îngerii răi atunci când tot El le va permite. În prezent, există forțe gata pregătite care așteaptă doar permisiunea divină să răspândească dezastrul pretutindeni.
Cei care respectă Legea lui Dumnezeu sunt acuzați că au atras aceste pedepse asupra lumii și sunt considerați cauza calamităților teribile ale naturii, cauza luptei și a vărsării de sânge dintre oameni, care umplu pământul de nenorocire. Puterea care a însoțit ultima avertizare îi înfurie pe cei răi. Mânia lor se aprinde împotriva tuturor celor care au acceptat mesajul, iar Satana va provoca și mai mult spiritul de ură și de persecuție.
Când prezența lui Dumnezeu a fost retrasă, în cele din urmă, din dreptul națiunii iudaice, preoții și poporul n-au știut nimic. Deși erau sub stăpânirea lui Satana și erau mânați de patimile cele mai îngrozitoare și mai dăunătoare, ei încă se considerau aleșii lui Dumnezeu. Slujba la Templu continua; jertfele erau aduse pe altarele lui profanate și zilnic era invocată binecuvântarea divină asupra unui popor vinovat de sângele scumpului Fiu al lui Dumnezeu, popor care acum căuta să-i ucidă pe slujitorii și pe apostolii Săi. În același fel, locuitorii pământului nu vor ști când se va pronunța sentința irevocabilă în Sanctuarul ceresc și când soarta lumii va fi decisă pentru totdeauna. Formele religioase vor fi continuate de un popor căruia i-a fost retras, în final, Duhul lui Dumnezeu. Zelul satanic, pe care prințul răului îl va insufla oamenilor în vederea împlinirii planurilor lui malefice, se va asemăna cu zelul pentru Dumnezeu.
Pentru că Sabatul va deveni punctul special de dispută în lumea creștină, iar autoritățile religioase și civile se vor uni să impună păzirea duminicii, refuzul persistent al unei mici minorități de a se supune cerinței generale va face din ea obiectul repulsiei universale. Se va susține că puținii oameni care se opun unei instituții a bisericii și unei legi a statului nu mai trebuie tolerați, că este mai bine ca ei să sufere decât ca țări întregi să fie aruncate în anarhie și confuzie. Același argument a fost adus acum 20 de secole împotriva lui Hristos de către „mai-marii poporului”. „Oare nu vă gândiți că este în folosul nostru”, a spus vicleanul Caiafa, „să moară un singur om pentru norod și să nu piară tot neamul?” (Ioan 11:50). Acest argument va părea convingător. În cele din urmă, se va emite un decret împotriva celor care sfințesc Sabatul conform poruncii a patra, decret prin care se va stabili că merită pedeapsa cea mai severă și care le va da oamenilor libertatea ca, după un anumit timp, să-i omoare. Catolicismul din Lumea Veche și protestantismul apostat din Lumea Nouă vor adopta poziții similare împotriva celor care respectă toate principiile divine.
Poporul lui Dumnezeu va fi atunci cufundat în acele scene de chin și suferință descrise de profet drept „timpul strâmtorării lui Iacov”. „Așa vorbește Domnul: «Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace!... S-au îngălbenit toate fețele. Vai! Căci ziua aceea este mare. Niciuna n-a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea»” (Ieremia 30:5-7).
Noaptea de chin sufletesc a lui Iacov, când s-a luptat în rugăciune pentru a fi eliberat din mâna lui Esau (Geneza 32:24-30), ilustrează experiența poporului lui Dumnezeu din timpul marii crize finale. Din cauza înșelăciunii la care recursese pentru a obține binecuvântarea pe care tatăl său intenționa să i-o dea lui Esau, Iacov fugise ca să-și scape viața, speriat de amenințările cu moartea din partea fratelui său. După mulți ani petrecuți în exil, la porunca lui Dumnezeu a pornit cu soțiile și copiii, cu turmele și cirezile, spre țara natală. Ajungând la hotarele țării, s-a îngrozit la vestea apropierii lui Esau, care era la conducerea unei cete de războinici, hotărât, fără îndoială, să se răzbune. Caravana lui Iacov, neînarmată și fără apărare, părea victima sigură și neajutorată a violenței și măcelului. La povara neliniștii și fricii se adăuga greutatea zdrobitoare a remușcării că propriul păcat generase acest pericol. Singura lui speranță era în harul lui Dumnezeu; singura lui apărare trebuia să fie rugăciunea. Cu toate acestea, a făcut tot ce a putut pentru a repara răul cauzat fratelui său și a îndepărta pericolul care îl amenința. La fel și urmașii lui Hristos, când se vor apropia de „vremea de strâmtorare”, vor depune toate eforturile pentru a se prezenta într-o lumină adecvată înaintea oamenilor, pentru a dezarma prejudecata și a elimina pericolul care amenință libertatea de conștiință.