Pret oferta saptămânii
29,25 Lei
Pret intreg
20,00 Lei
Pret intreg
16,00 Lei
pentru 3 oferim 30% reducere
- Home
- Produse
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Coloseni 3:1-3
Pavel era preocupat neîncetat de bunăstarea bisericilor din Asia Mică, la întemeierea cărora a contribuit. În temniţa romană, el a scris epistole către credincioşii din Efes, din Colose şi din Filipi. Cea mai mare temere a sa era aceea că membrii acestor biserici nu vor înţelege pe deplin ce înseamnă să fie urmaşi ai lui Hristos.
Pavel a subliniat în mai multe feluri ideea că viaţa creştină înseamnă mai mult decât cunoaşterea evenimentelor istorice legate de viaţa şi
moartea lui Isus, că Dumnezeu aşteaptă ca ei să aibă o viaţă nouă, schimbată, urmând exemplul dat de Isus. În Efeseni 4,24, de exemplu, el a explicat că biserica era organizată nu doar pentru a transmite informaţii despre Isus, ci şi pentru a-i ajuta pe credincioşi să devină una cu Isus – să-L cunoască din ce în ce mai bine, astfel încât să nu fie purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură. Ei trebuie să crească, învăţând să rostească adevărul în dragoste, trăind adevărul aşa cum este el în Isus, nu doar să aibă Evanghelia în minte, iar în inimă nu.
În Filipeni 2, Pavel a descris sugestiv modul în care Isus S-a făcut om ca noi, ca să ne dea un exemplu de jertfire de sine şi umilinţă.
„Procesul de dobândire a mântuirii este un proces de colaborare. Trebuie să existe conlucrare între Dumnezeu şi păcătosul pocăit. Acest lucru este necesar pentru formarea unor principii corecte în caracter. Omul trebuie să depună eforturi serioase pentru a învinge ceea ce-l împiedică să atingă desăvârşirea. Dar, pentru a ajunge la biruinţă, el este total dependent de Dumnezeu. Efortul omului singur nu este suficient. […] Împotrivirea faţă de ispită trebuie să vină de la om, care trebuie să-şi tragă puterea de la Dumnezeu. De o parte, este o infinită înţelepciune, milă şi putere; de cealaltă, slăbiciune, păcătoşenie, totală neputinţă.” (Faptele apostolilor, pag. 482)
Fiind urmaşii Domnului Isus, noi trebuie să fim consecvenţi în faptul de a-L lăsa să ne transforme în aşa fel încât să ne poată încredinţa viaţa veşnică.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.
2 Timotei 4:16,17
Deşi se afla în temniţă, Pavel exercita o influenţă tot mai mare. Acum, se adunau deasupra lui nori ameninţători care puneau în pericol atât viaţa lui, cât şi prosperitatea bisericii.
Opozanţii evrei au devenit mai activi în eforturile lor de a-l ataca. Cea de-a doua soţie a lui Nero îşi manifesta deschis ostilitatea faţă de creştinism. Libertatea relativă de care Pavel s-a bucurat timp de doi ani în casa închiriată i-a fost luată. Soldatul care îl păzise până atunci, un om integru, a fost înlocuit cu un altul, care nu-i mai făcea favoruri. Viaţa lui Nero s-a schimbat din rău în mai rău. El şi-a ucis mama şi prima soţie. Însă era conducătorul suprem al lumii civilizate şi oamenii i se închinau ca unui zeu, deşi era un om depravat. Cu toate acestea, într-un mod în care numai Dumnezeu poate lucra, Nero, un bărbat lipsit de orice urmă de integritate morală, l-a declarat pe Pavel nevinovat şi l-a eliberat.
Dacă judecarea lui ar fi fost amânată mai mult, fără îndoială că Pavel ar fi pierit în persecuţia teribilă a creştinilor pusă la cale de Nero, la scurt timp după aceea. Nu s-a aflat niciodată cine a fost adevăratul vinovat pentru focul care a distrus o jumătate din cetatea Romei. Iniţial, a fost acuzat Nero, însă el a dat vina pe creştini. Şiretlicul lui nemilos a funcţionat şi mii de noi credincioşi creştini au fost ucişi.
Pavel a fost cruţat de această prigoană cumplită; plecase din Roma, ca să viziteze bisericile din Asia Mică.
„Dumnezeu l-a ocrotit pe slujitorul Său. Când Pavel a fost cercetat, învinuirile aduse împotriva lui nu au fost probate şi, contrar tuturor aşteptărilor, cu o preocupare pentru dreptate ce era cu totul neobişnuită pentru caracterul lui, Nero l-a declarat pe întemniţat nevinovat. Lanţurile lui Pavel au fost îndepărtate şi el a devenit din nou un om liber.” (Faptele apostolilor, pag. 486, 487)
Dumnezeu manifestă un interes personal faţă de poporul Său. Uneori, eliberează în mod miraculos, dar, indiferent de consecinţe, El este întotdeauna gata să ne sprijine.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit. Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”.
2 Timotei 1:16-18
După eliberarea din închisoarea romană, lucrarea lui Pavel pentru biserici nu a scăpat neobservată de vrăjmaşii lui. De la izbucnirea persecuţiei lui Nero asupra creştinilor din Roma, credincioşii de pretutindeni se aflau sub condamnare imperială. Evreii au fost cei care au venit cu ideea de a arunca asupra lui Pavel vina de a fi dat foc Romei. Nimeni nu putea să creadă o astfel de acuzaţie, dar chiar şi cea mai mică suspiciune i-ar fi putut pecetlui soarta. Ca urmare a eforturilor lor mârşave, Pavel a fost din nou arestat şi dus rapid spre ultima sa întemniţare.
Când a sosit din nou în cetate, Pavel a aflat că în Roma nu mai rămăseseră decât puţini creştini. Cei mai mulţi fuseseră omorâţi sau fugiseră. Cei rămaşi erau foarte descurajaţi şi înfricoşaţi.
Odată ajuns, Pavel a fost aruncat într-o celulă întunecoasă şi era privit de toţi cu ură. Cei câţiva prieteni care i-au rămas alături ca să-i uşureze poverile au început şi ei să-l părăsească – mai întâi Figel şi Ermogen, apoi Dima. Pavel l-a trimis pe Crescens la bisericile din Galatia, pe Tit în Dalmaţia, pe Tihic în Efes. Când i-a povestit lui Timotei despre această experienţă, Pavel scria cu amărăciune: „Numai Luca este cu mine” (2 Timotei 4,11). Fiind epuizat din cauza vârstei şi trudei, Pavel avea acum nevoie de ajutorul lui Luca, medicul şi prietenul lui credincios. Luca l-a ajutat să ţină legătura cu lumea de afară.
În aceste ceasuri de încercare, Pavel se bucura să primească vizitele dese ale lui Onisifor. Acesta ştia că Pavel se afla în lanţuri din cauza adevărului, în timp ce el umbla liber. Onisifor nu a precupeţit niciun efort pentru a-l ajuta pe Pavel să se simtă cât mai bine posibil.
„Dorinţa după iubire şi împreună-simţire este sădită în inimă chiar de Dumnezeu. Hristos, în ceasul agoniei Sale în Ghetsemani, a tânjit după compasiunea ucenicilor Săi. Şi Pavel, deşi se părea că nu dă importanţă greutăţilor şi suferinţei, suspina după împreună-simţire şi prieteni.” (Faptele apostolilor, pag. 491)
Putem să fim o sursă de încurajare şi putere pentru cei care poartă poveri grele.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
Evrei 10:23
La romani exista obiceiul de a-i permite persoanei acuzate să-şi angajeze un avocat care să pledeze în favoarea sa înaintea tribunalului. Însă atunci când Pavel a fost chemat înaintea lui Nero, nimeni nu a avut curajul să-i fie avocat; nu s-a găsit niciun prieten care să consemneze măcar cele petrecute la judecată sau argumentele pe care el le-a invocat în apărare. Dintre toţi creştinii din Roma, nici măcar unul nu s-a ridicat să îi ia apărarea bătrânului apostol în ceasul încercării.
Imaginaţi-vă scena! Pavel – simbolul integrităţii şi al adevărului – stând înaintea lui Nero, monarhul îngâmfat şi desfrânat. Nero nu avea rival în ceea ce priveşte puterea şi autoritatea pământească. Numele lui făcea lumea să tremure. Încruntătura lui era mai de temut decât o ciumă. Pavel, bătrânul luptător al Domnului, a venit înaintea arogantului împărat fără bani, fără prieteni, fără avocaţi – dar inima lui era împăcată cu Dumnezeu. Asemănarea dintre procesul lui Isus şi procesul lui Pavel este foarte evidentă. Mulţimea din sala de judecată în care se afla Pavel se asemăna în mare măsură cu mulţimea strânsă în jurul lui Isus şi Pilat.
Noile acuzaţii că Pavel ar fi instigat la incendierea Romei au fost adăugate la vechile acuzaţii de rebeliune şi erezie. Pavel şi-a păstrat liniştea obişnuită. Judecătorii şi poporul îl priveau uimiţi. Când i s-a dat voie să vorbească în apărarea sa, toţi l-au ascultat cu un interes deosebit. Mulţi au zărit lumina şi, mai târziu, au urmat-o.
„Pentru o clipă, cerul s-a deschis în faţa vinovatului şi Nero cel împietrit părea că doreşte pace şi curăţie. În clipa aceea, invitaţia harului îi era adresată şi lui. Dar numai pentru o clipă a fost primit gândul iertării. După aceea, a dat ordin ca Pavel să fie dus înapoi la închisoare; şi, atunci când uşa s-a închis în urma solului lui Dumnezeu, s-a închis pentru totdeauna şi uşa pocăinţei în faţa împăratului Romei.” (Faptele apostolilor, pag. 496)
Dumnezeu a promis că va fi cu cei chemaţi să dea mărturie despre El înaintea tribunalelor şi conducătorilor. El ne va da cuvintele potrivite pentru acea ocazie, la fel cum i-a dat şi lui Pavel.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
2 Timotei 4:6-8
Când s-a întors în celula lui întunecată, după vestirea istoriei minunate a Mântuitorului răstignit şi înviat, Pavel a ştiut că sămânţa semănată atunci va aduce ca rod mulţi credincioşi noi în cetatea Romei. Însă mai ştia şi că zilele îi erau negreşit numărate – şi s-a gândit la tânărul Timotei, care se afla în Efes.
Pavel şi Timotei erau legaţi unul de altul printr-o iubire neobişnuit de profundă şi puternică – o iubire asemănătoare cu cea a unui fiu credincios şi mereu recunoscător pentru nobilul său tată. Lui Pavel îi era dor să-l revadă pe Timotei. Chiar şi în împrejurările cele mai favorabile, Timotei avea nevoie de câteva luni ca să poată ajunge în Roma. Conştient de acest lucru, Pavel i-a scris tânărului său prieten o scrisoare – ultima sa mărturie –, ştiind că nu va mai putea să stea de vorbă cu el personal.
Pavel a accentuat faptul că slujitorul adevărat nu se va feri de greutăţi şi responsabilităţi. El va încredinţa cunoştinţele pe care le-a primit de la Dumnezeu unor oameni credincioşi, care, la rândul lor, le vor transmite altora. Totodată, Pavel i-a atras atenţia lui Timotei cu privire la învăţătorii falşi. Viaţa lui Pavel a fost o demonstraţie a adevărurilor pe care le-a prezentat. În aceasta a constat puterea lui.
„În aceste zile pline de pericole, biserica are nevoie de o armată de lucrători care, asemenea lui Pavel, s-au autoeducat pentru a fi de folos, care au o profundă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu şi care sunt plini de sinceritate şi zel. Este nevoie de oameni sfinţiţi şi gata de sacrificiu de sine; oameni care nu vor ocoli încercările şi responsabilitatea; oameni care sunt curajoşi şi devotaţi; oameni în a căror inimă Hristos este ’nădejdea slavei’ şi care, cu buzele atinse de focul sfânt, vor vesti Cuvântul.” (Faptele apostolilor, pag. 507)
A fost pusă deoparte câte o cunună a neprihănirii pentru toţi cei care încheie cursa vieţii după ce au păzit credinţa.