- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia.
1 Tesaloniceni 1:5-7
Sila şi Timotei i s-au alăturat din nou lui Pavel, în Corint, şi i-au adus o veste bună despre cei care primiseră adevărul în timpul primei lor vizite la Tesalonic. Prin harul lui Hristos, în viaţa lor avusese loc o transformare minunată, iar Cuvântul Domnului, aşa cum le fusese prezentat, era însoţit de putere. Inimile oamenilor erau câştigate prin adevărurile prezentate de ei. Pavel îşi dorea foarte mult să-i viziteze personal, dar, din moment ce lucrul acesta era imposibil, le-a scris scrisori.
În prima lui scrisoare către credincioşii din Tesalonic, Pavel a încercat să le dea învăţătură despre starea reală în care se află cei care au murit. El a spus că aceştia sunt adormiţi (vezi 1 Tes. 4,13-18). Pavel le mai vorbise credincioşilor pe această temă, însă, în momentul acela, ei încercau să înţeleagă doctrinele care li se păreau noi şi ciudate. Nu este de mirare că unele lucruri nu le-au rămas în minte. Acum, ei se bucurau să ştie că prietenii lor credincioşi care muriseră aveau să fie înviaţi.
„Tesalonicenii acceptaseră cu mult entuziasm ideea că Hristos avea să vină să-i transforme pe credincioşii care erau în viaţă şi să-i ia la Sine. Cu multă grijă păziseră ei vieţile prietenilor lor, ca nu cumva aceştia să moară şi să piardă astfel binecuvântarea pe care aşteptau să o primească la venirea Domnului lor. Dar, unul după altul, cei dragi le fuseseră luaţi şi, cu inima frântă, tesalonicenii priviseră pentru ultima dată feţele morţilor lor, cu greu îndrăznind să spere că-i vor mai întâlni într-o viaţă viitoare.” (Faptele apostolilor, pag. 258)
Adevărul despre înviere ne eliberează de frica şi deznădejdea generate de subiectul morţii. Morţii neprihăniţi vor trăi din nou prin Domnul Isus.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
La Efes, a venit un iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi. El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi îi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.
Fapte 18:24,25
După ce a plecat din Corint, Pavel a trecut repede prin Efes, înainte de a se îndrepta spre Ierusalim ca să participe la sărbătoarea care urma să aibă loc acolo. În acelaşi timp, a venit la Efes Apolo, care a început să vorbească în sinagogă cu mult curaj (vezi Fapte 18,26).
Mai târziu, după ce a primit cunoştinţe mai amănunţite despre Evanghelie de la Aquila şi Priscila, Apolo s-a dus la Corint, unde, prin lucrarea publică şi prin lucrarea din casă în casă, îi „înfrunta cu putere pe iudei… şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul” (Fapte 18,28). Pavel plantase sămânţa adevărului în Corint; acum, Apolo o uda. După un timp însă, câţiva membri ai bisericii au început să-i compare pe aceşti doi bărbaţi şi spiritul dezbinării a început să împiedice înaintarea Evangheliei.
În timpul petrecut la Corint, Pavel a prezentat în mod intenţionat Evanghelia în simplitatea ei – adaptând modalitatea de prezentare la starea bisericii. Însă invidia şi acuzaţiile i-au împiedicat pe mulţi credincioşi din Corint să beneficieze de lucrarea deplină a Duhului Sfânt.
„Pavel fusese acela care predicase întâi Evanghelia în Corint şi care organizase acolo biserica. […] Mai târziu, prin călăuzirea lui Dumnezeu, au fost aduşi şi alţi lucrători pentru a-şi ocupa locul şi a-şi face partea lor de lucru. Sămânţa semănată trebuia udată, şi acest lucru trebuia să-l facă Apolo. El a mers pe urmele lui Pavel, dând mai departe învăţătură şi ajutând ca sămânţa semănată să se dezvolte. […] Nici cel care seamănă şi nici cel care udă nu fac să crească sămânţa; ei lucrează sub mâna lui Dumnezeu, ca unelte alese de el, conlucrând cu El. Maestrului Îi aparţin cinstea şi slava care vin de pe urma succesului.” (Faptele apostolilor, pag. 274)
Rareori se întâmplă ca un slujitor al Evangheliei să deţină toate calităţile necesare pentru a satisface corespunzător nevoile unei anumite biserici. Dumnezeu îi oferă fiecărui om anumite daruri.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes.
Fapte 19:1
Efes, capitala provinciei romane Asia, era un mare centru comercial, iar portul ei era plin de corăbii venite din toată lumea. Când a sosit acolo, Pavel a întâlnit doisprezece bărbaţi care, la fel ca Apolo, fuseseră ucenicii lui Ioan Botezătorul şi cunoşteau, într-o oarecare măsură, misiunea lui Hristos. Însă oamenii aceştia nu aflaseră încă despre Duhul Sfânt.
Pavel le-a înfăţişat marile adevăruri care reprezintă temelia speranţei creştine. Le-a povestit despre viaţa dusă de Hristos pe pământ, despre moartea Sa ruşinoasă şi despre modul în care învierea a pecetluit adevărul prezentat în timpul lucrării Sale. De asemenea, le-a vorbit despre făgăduinţa venirii Duhului Sfânt, prin puterea căruia aveau să fie făcute semne şi minuni şi prin care viaţa oamenilor avea să fie transformată.
Cei doisprezece bărbaţi l-au ascultat cu recunoştinţă pe Pavel, iar Dumnezeu i-a onorat cu botezul Duhului Sfânt, ajutându-i să vorbească în limbile altor popoare şi să prorocească. Acum erau pregătiţi să lucreze ca misionari în toată Asia Mică.
Mulţi oameni din vremea noastră sunt la fel de neştiutori în privinţa lucrării Duhului Sfânt asupra inimii, ca aceşti credincioşi din Efes. Însă niciun alt adevăr nu este prezentat mai clar în Biblie. După cum seva urcă de la rădăcină şi este răspândită în ramuri, tot la fel Duhul Sfânt pătrunde în suflet, înnoieşte motivaţiile şi sentimentele şi aduce chiar şi gândurile la ascultare de voinţa lui Dumnezeu.
„Acolo unde acţionează o influenţă care caută să-i facă pe oameni să-L uite pe Dumnezeu, acolo îşi exercită şi Satana puterea de a fermeca. Atunci când oamenii se supun influenţei sale, înainte să-şi fi dat seama mintea le este dusă în rătăcire şi sufletul, mânjit. Mustrarea adresată de apostol bisericii din Efes trebuie să fie luată în seamă şi de poporul lui Dumnezeu de astăzi: ’Nu luaţi parte deloc la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le’ (Efeseni 5,11).” (Faptele apostolilor, pag. 290)
Promisiunea coborârii Duhului Sfânt este valabilă şi pentru vremea noastră, la fel cum era valabilă pentru vremea Noului Testament. Putem beneficia de puterea Duhului Sfânt acţionând în viaţa noastră.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
„Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem niciun temei ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.” După aceste cuvinte, a dat drumul adunării. Când a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici şi, după ce le-a dat sfaturi, şi-a luat ziua bună de la ei şi a plecat în Macedonia.
Fapte 19:40 – 20:1
Efesul a fost centrul lucrării lui Pavel timp de peste trei ani. Acum plănuia să realizeze o altă călătorie misionară – de data aceasta, la Roma (vezi Fapte 19,21). Plecarea lui din Efes a fost grăbită de un eveniment care a avut loc în timpul sărbătorii anuale dedicate zeiţei Diana. Această sărbătoare fastuoasă era de fiecare dată o perioadă grea pentru credincioşi. Lucrarea misionară a lui Pavel avusese o influenţă mare asupra închinării păgâne la Diana şi numărul participanţilor la sărbătoare scăzuse considerabil. Preoţii Dianei erau îngrijoraţi şi furioşi. Cei care produceau şi vindeau micile icoane de argint ale Dianei erau şi ei supăraţi, pentru că scădeau vânzările. Aceşti preoţi şi artizani au instigat populaţia împotriva lui Pavel şi au stârnit o răscoală. Autorităţile cetăţii au acţionat rapid ca să-i prindă pe Pavel şi pe tovarăşii lui.
Tendinţa firească a lui Pavel era să apere adevărul înaintea mulţimii furioase, însă prietenii lui nu au fost de acord cu această abordare, ştiind că se va expune unui mare pericol. Mulţimea a devenit din ce în ce mai agitată şi a scandat timp de două ore cuvintele: „Mare este Diana efesenilor!” (Fapte 19,28) Se aflau în joc venitul preoţilor păgâni şi câştigul argintarilor.
În cele din urmă, oamenii au obosit să scandeze, iar logofătul cetăţii a reuşit să spună câteva cuvinte ca să potolească mulţimea şi să o împrăştie.
„În mijlocul furtunii neîntrerupte de împotrivire, a strigătelor vrăjmaşilor şi a trădării prietenilor, cutezătorul apostol ajunsese aproape la descurajare. Dar, privind înapoi la Golgota, el s-a avântat cu un nou zel, ca să-L poată face cunoscut pe Cel răstignit. El călca pe cărarea însângerată pe care călcase Hristos înaintea lui. Nu căuta să fie cruţat de luptă, până în ziua când avea să-şi pună jos armura, la picioarele Răscumpărătorului său.” (Faptele apostolilor, pag. 297)
Când apar probleme neaşteptate, Dumnezeu are întotdeauna pregătită o cale de scăpare din ele.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.
1 Corinteni 1:10
Prima epistolă a lui Pavel către corinteni a fost scrisă în ultima parte a şederii sale în Efes. Înainte de a-i primi în comunitatea bisericii pe cei care au mărturisit că sunt creştini, Pavel s-a îngrijit să le dea îndrumări speciale cu privire la privilegiile şi datoriile credinciosului.
Apostolul cunoştea foarte bine lupta cu răul pe care trebuie să o dea fiecare suflet. El i-a rugat stăruitor pe cei recent convertiţi să se predea cu totul lui Dumnezeu, fiindcă fără această predare totală, păcatul nu este părăsit – poftele şi patimile încă se luptă să preia controlul, iar ispitele generează confuzie în conştiinţă. Când Pavel era cu ei, aceste lucruri aveau prea puţină putere asupra lor, însă, după plecarea lui, s-au ivit situaţii neplăcute. Treptat, mulţi dintre noii credincioşi au devenit nepăsători şi au permis ca înclinaţiile să îi stăpânească.
Auzind că problemele din biserica din Corint erau serioase, Pavel şi-a dat seama că se adeveriseră temerile lui cele mai rele. Dar ştiind că membrilor bisericii nu le va prinde bine vizita sa, l-a trimis pe Tit pentru a pregăti atmosfera şi apoi le-a trimis o scrisoare. El a prezentat cu o claritate remarcabilă principiile generale care aveau să-i ajute să atingă un nivel spiritual mai înalt.
„Credincioşii corinteni aveau nevoie de o experienţă mai profundă în lucrurile lui Dumnezeu. Ei nu înţelegeau ce înseamnă a privi slava Lui şi a fi schimbat în caracter. Ei nu văzuseră decât primele raze ale zorilor acestei slave. Dorinţa lui Pavel era ca ei să poată fi umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu, continuând să-L cunoască pe El, care Se iveşte ca zorile dimineţii, şi să continue să înveţe despre El până ce vor fi ajuns la plinătatea măsurii unei desăvârşite credinţe evanghelice.” (Faptele apostolilor, pag. 307, 308)
Primirea iertării este doar începutul umblării noastre creştine; scopul Evangheliei este să creştem în har.