- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
În ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”
Romani 1:17
Prin Martin Luther, Dumnezeu a împlinit o mare lucrare pentru reformarea bisericii şi pentru iluminarea lumii. Pe când era student la Universitatea din Erfurt, Luther a descoperit o Biblie în latină – era prima Biblie pe care o vedea.
Din dorinţa de a fi liber de lume şi de păcatele ei, Luther a intrat într-o mănăstire, ca să studieze şi să găsească pacea cu Dumnezeu şi eliberarea de simţământul vinovăţiei – însă toate acestea au fost în zadar. Staupitz, superiorul lui Luther, l-a îndemnat să nu mai privească la el însuşi şi să-şi îndrepte credinţa spre Mântuitorul iertător. Astfel, Luther a descoperit credinţa. La scurt timp a fost chemat să lucreze ca profesor la Universitatea din Wittenberg, unde prelegerile lui îi atrăgeau pe ascultătorii atenţi şi unde i-a fost acordat titlul de doctor în teologie. Nemaifiind un simplu călugăr, el era acum un sol autorizat al Bibliei şi urma să intre într-o confruntare deschisă cu propria biserică. De atunci, lumea nu a mai fost niciodată la fel.
„Opoziţia este reacţia cu care sunt întâmpinaţi cei pe care Dumnezeu îi foloseşte pentru a prezenta adevărurile care au o aplicaţie deosebită pentru vremea lor. Astfel, pentru zilele lui Luther a existat un adevăr prezent – un adevăr de o deosebită importanţă pentru vremea aceea; există însă un adevăr prezent şi pentru biserica de astăzi. Acela care face totul după sfatul voii Sale a găsit cu cale să-i pună pe oameni în diferite situaţii şi să le încredinţeze îndatoriri speciale pentru vremurile în care trăiesc şi pentru condiţiile în care se găsesc. Dacă aceştia vor preţui lumina care le-a fost dată, li se va oferi o înţelegere mai profundă a adevărului. Dar adevărul nu este astăzi mai dorit de majoritatea oamenilor de cum a fost dorit de catolicii care i s-au împotrivit lui Luther. […] Marea luptă dintre adevăr şi rătăcire, dintre Hristos şi Satana, trebuie să crească în intensitate până la încheierea istoriei acestei lumi.” (Tragedia veacurilor, pag. 143, 144)
Dilemele care au tulburat inima lui Luther şi care l-au determinat să cerceteze Biblia ca să găsească răspuns la ele – cum să te împaci cu Dumnezeu şi cum să fii iertat de păcat – reprezintă încă problemele cele mai importante cu care se confruntă fiinţele umane.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.
Matei 10:32,33
Consiliul naţional (numit „Dietă”) care urma să aibă loc la Worms avea de luat hotărâri cu privire la multe probleme politice, însă subiectul de cel mai mare interes pentru toţi era audierea reformatorului saxon Martin Luther.
Legaţii papali s-au alarmat când au aflat că Luther îşi va expune ideile în public. Ei au aranjat repede ca papa să îl excomunice şi să-l împiedice să vorbească personal înaintea Dietei. Ei au preferat să-l condamne în absenţă atât pe el, cât şi învăţăturile lui. Dar Dumnezeu era stăpânul evenimentelor şi a rânduit ca reformatorul să-şi poată susţine învăţăturile înaintea acestui important consiliu. Împăratul însuşi i-a oferit lui Luther biletul de liberă trecere ca să participe la Dietă. I s-a cerut să vină şi să-şi prezinte convingerile înaintea consiliului.
Cu gândurile îndreptate la Dumnezeu, Luther s-a adresat cu iscusinţă conducătorilor politici şi religioşi adunaţi acolo, înfăţişând adevărul lui Dumnezeu şi extrăgând din Biblie textele potrivite ca argumente în favoarea convingerilor lui.
Conducătorii religioşi au respins în mod insistent poziţia lui, care contrazicea poziţia bisericii. Răspunsul curajos al lui Luther a fost acesta: „Dacă nu sunt convins cu ajutorul pasajelor pe care le-am citat şi dacă ele nu-mi supun conştiinţa Cuvântului lui Dumnezeu, nu pot şi nu voi retracta, căci e periculos pentru un creştin să vorbească împotriva conştiinţei lui. Aici stau şi nu pot face altfel. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Amin.”
„Dacă reformatorul ar fi cedat doar într-un singur punct, Satana şi oştile lui ar fi câştigat. Dar hotărârea lui nestrămutată a constituit mijlocul de eliberare a bisericii şi începutul unei ere noi şi mai bune. Influenţa acestui singur bărbat, care a îndrăznit să gândească şi să acţioneze independent în probleme de religie, urma să transforme biserica şi lumea nu numai în vremea sa, ci în toate generaţiile următoare.” (Tragedia veacurilor, pag. 166)
Singura cale sigură pe care o putem urma este aceea de a asculta de călăuzirea Duhului Sfânt, care ne imprimă în inimă adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu şi ne ajută să înţelegem semnificaţia lor.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.
2 Timotei 2:3
La câteva săptămâni după naşterea lui Luther în coliba unui miner din Germania, s-a născut Ulrich Zwingli în coliba unui păstor din Alpi. Zwingli şi-a petrecut copilăria înconjurat de priveliştile naturii, a căror frumuseţe şi grandoare i-au întipărit în minte puterea şi maiestatea lui Dumnezeu şi care l-au pregătit pentru misiunea lui viitoare. Atât dominicanii, cât şi franciscanii au încercat să-l convingă pe acest tânăr şi talentat elev să li se alăture. Însă tatăl lui Zwingli li s-a împotrivit şi l-a trimis la Basel ca să studieze limbile vechi. La Basel, Zwingli a descoperit Biblia şi a aflat din ea că moartea lui Isus este singurul mijloc de mântuire pentru păcătos.
După ce a fost hirotonit ca preot, Zwingli a ajuns la concluzia că Biblia este singurul ei interpret şi că nicio teorie sau doctrină preconcepută nu trebuie să fie pusă deasupra ei. Ideile şi învăţăturile predicate de Zwingli nu veneau de la Luther, ci erau rezultatul studiului Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru mulţi, învăţăturile lui nu erau bine-venite. Ei nu puteau crede că vizitele lor obositoare la moaştele sfinte erau zadarnice; le era mai uşor să creadă că mântuirea depinde de preoţi şi de papă, decât de căutarea personală a lui Dumnezeu.
Zwingli a fost chemat să slujească la Catedrala din Zürich, unde a susţinut o serie de predici despre Evanghelia lui Matei, pe care oamenii se îmbulzeau să le asculte. La scurt timp, călugării au început să-şi manifeste reticenţa, fiindcă ei ofereau iertarea în schimbul banilor. Dar Zwingli a continuat să le explice ascultătorilor lui adevărul pas cu pas.
„Când Dumnezeu Se pregăteşte să rupă lanţurile neştiinţei şi ale superstiţiei, atunci Satana acţionează cu o şi mai mare putere ca să-i învăluie pe oameni în întuneric şi să lege cătuşele şi mai strâns. În timp ce în diferite ţări se ridicau bărbaţi pentru a prezenta poporului iertarea şi îndreptăţirea prin sângele lui Hristos, Roma a pornit cu forţe înnoite să-şi deschidă piaţa în toată creştinătatea, oferind iertare pe bani.” (Tragedia veacurilor, pag. 178)
Chiar dacă oamenii încearcă să ascundă adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu şi să le împiedice să fie prezentate la scară largă, Dumnezeu va ridica bărbaţi şi femei care vor vesti solia Sa exact când va fi cea mai mare nevoie de ea.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
Psalmi 119:130
După ce a plecat din Worms, Luther a fost răpit de nişte prieteni şi dus în grabă la Castelul Wartburg, pentru a fi protejat de forţele papale care plănuiau să-l prindă după expirarea biletului de liberă trecere. Numai puţini ştiau unde era ascunzătoarea lui. Acolo, el a tradus Noul Testament în limba germană.
Dar şi Satana era foarte ocupat. Câţiva oameni profund religioşi, care au presupus că au primit descoperiri speciale de la Dumnezeu, au fost convinşi de Satana că ei erau aceia care trebuiau să continue marea lucrare începută de Luther, înainte de dispariţie. Totuşi, aceşti oameni entuziaşti respinseseră principiul elementar al Reformei: Cuvântul lui Dumnezeu este regula atotsuficientă de viaţă şi credinţă. Ei au dat ascultare simţămintelor şi impresiilor lor.
În toiul acestei crize, Luther a părăsit Wartburgul şi a plecat acasă, la Wittenberg, unde era cea mai mare agitaţie. El i-a îndemnat pe oameni să îngăduie ca învăţăturile biblice clare, nu forţa, să înfrângă acest zel religios greşit înţeles. El argumenta că, dacă nu vor face aşa, atunci îşi vor pierde libertatea – însăşi esenţa credinţei. După o săptămână de predicare, Luther a pus capăt agitaţiei fanatismului.
După câţiva ani însă, fanatismul a reapărut, sub conducerea lui Thomas Munzer, având consecinţe şi mai teribile. Strigătul acestor fanatici era acela că Biblia era literă moartă şi că Duhul Sfânt era Căpetenia lor. În replică, Luther le-a îndreptat oamenilor atenţia spre Biblia în limba germană şi spre scrierile lui, care erau vândute în mare număr pe tot cuprinsul Germaniei.
„Studiul Scripturilor producea o schimbare puternică în mintea şi inima oamenilor. […] O practicare superstiţioasă a formelor de cult fusese ţinută cu stricteţe, dar în tot ritualul lor, inima şi mintea nu avuseseră aproape nicio participare. Predicarea lui Luther, prezentând adevărurile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, şi apoi chiar Cuvântul însuşi pus în mâinile oamenilor de rând au trezit puterile lor adormite, au înnobilat şi curăţit natura lor spirituală, au dat o nouă putere şi o vigoare proaspătă minţii.” (Tragedia veacurilor, pag. 195)
Atât raţiunea umană, cât şi impresiile subiective pot fi ţinute în frâu de principiile biblice clare şi de călăuzirea Duhului Sfânt.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor şi nu-mi va roşi obrazul.
Psalmi 119:46
Dieta care a avut loc în Speier, în 1526, a hotărât ca fiecare stat german să se bucure de libertate deplină în materie de religie până la întrunirea unui consiliu general. Împăratul Carol al V-lea a convocat un al doilea consiliu la Speier, în 1529, cu scopul de a stârpi această „erezie” a libertăţii religioase.
Prevederea libertăţii de conştiinţă generase numeroase tulburări politice şi religioase, iar forţele papale dădeau vina pe reformatori. Luther se mai afla încă sub interdicţia impusă prin Edictul de la Worms şi nu a putut participa la Dieta din Speier, însă ducele Johann de Saxonia a dat dovadă de mult curaj, susţinându-l cu acea ocazie. Cei prezenţi au propus un compromis: statele germane care declaraseră deja că sunt de partea Reformei să rămână aşa, dar în celelalte state să nu mai aibă loc convertiri.
„Prinţii Reformei” au obiectat la această limitare papală a libertăţii de conştiinţă, lucru care l-a determinat pe Carol al V-lea să convoace un consiliu general în 1530, la Augsburg, pentru a-i aduce la tăcere pe protestanţi o dată pentru totdeauna. Luther, Melanchton şi tovarăşii lor au fost rugaţi să-şi pregătească o scurtă mărturisire de credinţă, sub care s-au semnat prinţii curajoşi. Ziua în care a fost prezentată această declaraţie a fost numită Marea Zi a Reformei şi a fost una dintre cele mai măreţe zile din istoria creştinismului. Una dintre prevederile adoptate a fost aceea că, în materie de religie, conştiinţa trebuie să fie liberă.
Luther a demonstrat, prin cuvânt şi faptă, că puterea Reformei vine din locul tainic al rugăciunii, unde Dumnezeu i-a dat curaj şi har pentru susţinerea adevărului.
„’Tot ce au spus luteranii este adevărat, nu putem nega nimic’, a declarat un episcop catolic. ’Puteţi respinge printr-o judecată sănătoasă mărturisirea făcută de elector şi de aliaţii lui?’, îl întrebă un altul pe dr. Eck. ’Cu scrierile apostolilor şi ale prorocilor – nu’, a fost răspunsul, ’dar cu acelea ale Părinţilor bisericeşti şi ale conciliilor – da’. ’Înţeleg’, a răspuns cel care întrebase, ’luteranii, după părerea dumneavoastră, sunt în cadrul Scripturii, iar noi în afara ei.’” (Tragedia veacurilor, pag. 208)
În ciuda opoziţiei din partea oamenilor şi din partea lui Satana, adevărul lui Dumnezeu va ieşi biruitor în cele din urmă.