Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine.
Ioan 7:16
Învăţăturile lui Luther au găsit un teren fertil în Ţările de Jos. Menno Simons, un preot învăţat, nu citise Biblia niciodată, considerând că ar da dovadă de erezie. A început totuşi să studieze Noul Testament şi, sub influenţa acestuia şi a scrierilor lui Luther, a primit credinţa reformată.
Simons a călătorit împreună cu soţia lui timp de douăzeci şi cinci de ani pe tot cuprinsul Ţărilor de Jos şi în nordul Germaniei, ca să vestească Evanghelia, îndurând mari greutăţi şi punându-şi viaţa în pericol. Nicăieri n-au fost învăţăturile reformate mai bine primite decât în Ţările de Jos şi în prea puţine ţări au îndurat convertiţii la protestantism o persecuţie mai cruntă. Citirea Bibliei, predicarea sau ascultarea ei, chiar şi discuţiile despre învăţăturile ei erau pedepsite cu moartea.
Tausen, „reformatorul Danemarcei”, a fost un elev atât de înzestrat intelectual, încât i s-a permis să aleagă la ce universitate să meargă – cu condiţia să nu se ducă la Wittenberg, centrul luteranismului. El a ales să-şi continue studiile la Köln, unde a descoperit totuşi scrierile lui Luther. Când s-a întors la mănăstirea din Danemarca, le-a împărtăşit celorlalţi călugări credinţa în Evanghelie şi i-a convins pe mulţi să primească învăţăturile lui Luther. La scurt timp, Noul Testament a fost tradus în limba daneză, iar oamenii se înghesuiau în biserică pentru a-l asculta pe Tausen.
„Continuu şi sigur, întunericul ignoranţei şi al superstiţiei a fost risipit de lumina binecuvântată a Evangheliei. [...] Suedia a devenit una dintre fortăreţele protestantismului. Un secol mai târziu, într-o vreme de mare pericol, această naţiune mică şi slabă până atunci a fost singura din Europa care a avut curajul să dea o mână de ajutor Germaniei în încrâncenarea groaznică a Războiului de Treizeci de Ani. […] Armatele Suediei au fost acelea care au ajutat Germania să respingă valul de succese papale, să asigure toleranţă pentru protestanţi […] şi să restabilească libertatea de conştiinţă în acele ţări care primiseră Reforma.” (Tragedia veacurilor, pag. 244)
Mulţi oameni din trecut au fost dispuşi să renunţe la tot – inclusiv la viaţa lor – pentru ca lumina Evangheliei să poată străluci tot mai clar pe cărarea noastră, a celor care trăim în această vreme.