Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele tari.
1 Corinteni 1:27
Triumful Reformei în Germania a fost urmat de ani de luptă şi întuneric. Şi în Elveţia au venit zile întunecate. Zwingli şi-a pierdut viaţa la Cappel, într-un război civil. Fiind atacată din toate părţile, Reforma părea condamnată la eşec.
În Franţa, înainte de a se auzi de numele lui Luther, lumina a răsărit asupra lui Lefèvre, un bărbat în vârstă, cu o cultură vastă şi profesor la Universitatea din Paris. În 1512, el şi-a mărturisit convingerea că numai Dumnezeu ne oferă îndreptăţirea prin har şi că datoria omului este aceea de a reflecta în interior acest har. Printre studenţii lui Lefèvre se număra şi Guillaume Farel, care a primit cu bucurie adevărurile fundamentale ale Reformei. Lefèvre a început să traducă Noul Testament în limba franceză, traducere publicată sub patronajul episcopului de Meaux. Faptul acesta a trezit interesul şi a înfuriat autorităţile papale. Mulţi dintre cei convertiţi la protestantism au fost arşi pe rug.
În una dintre şcolile Parisului, Jean Calvin, un student cu o minte puternică şi pătrunzătoare, a fost din întâmplare martor la arderea unui eretic. El a observat pe faţa victimei o pace şi un curaj pe care el, deşi om învăţat, nu le avea. Atunci s-a întors la Biblie, a studiat-o cu multă atenţie şi înaintea lui s-a deschis o nouă lume. Persecuţiile făceau prăpăd pe tot cuprinsul Franţei şi erau folosite execuţiile cele mai crude. Calvin a plecat la Geneva – oraş care acceptase protestantismul – şi s-a stabilit acolo.
„Timp de aproape 30 de ani, Calvin a lucrat la Geneva, mai întâi pentru întemeierea unei biserici gata să accepte moralitatea biblică şi apoi pentru înaintarea Reformei în Europa. Darul lui de învăţător public n-a fost fără greşeală şi nici învăţăturile lui, fără lipsuri. Dar el a fost instrumentul folosit pentru proclamarea adevărurilor de o importanţă deosebită în acea perioadă, pentru susţinerea principiilor protestantismului împotriva valului rapid de reîntoarcere a papalităţii şi pentru promovarea în bisericile reformate a simplităţii şi curăţiei vieţii...” (Tragedia veacurilor, pag. 236)
Adevărul îi cucereşte atât pe cei curajoşi, cât şi pe cei prudenţi, atât pe oamenii de acţiune, cât şi pe oamenii învăţaţi, însă, indiferent de temperament, Dumnezeu le încredinţează tuturor o datorie specială.