Judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.
Ioan 3:19
În Franţa, lumina şi întunericul s-au luptat secole la rând, dar, în cele din urmă, lumina cunoaşterii Bibliei a fost aproape complet alungată. Naţiunea a fost lăsată să suporte consecinţele respingerii Duhului lui Dumnezeu şi ale lăsării răului să ajungă la maturitate. Apocalipsa 11 a prezis aceste consecinţe teribile, punând un accent deosebit pe imoralitatea şi pe ateismul Franţei din timpul Revoluţiei. Adunarea legislativă a Franţei a susţinut, printr-un decret, că Dumnezeu nu există – şi este singura naţiune din lume care a făcut acest lucru. Masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu – în care, din cauza credinţei lor, au murit 60 de mii de oameni dintre elite – este numai unul dintre exemplele în care „a fost răstignit… Domnul nostru” din nou, aşa cum a fost prezis în Apocalipsa 11,8.
În Franţa, biserica a început ceea ce ateismul a dus până la capăt. Istoricii au pus pe seama bisericii franceze responsabilitatea ororilor din timpul Revoluţiei. Roma a reprezentat greşit caracterul lui Dumnezeu şi a pervertit cerinţele Sale. Ca urmare, oamenii au respins Biblia şi, deopotrivă, pe Autorul ei şi şi-au dorit să nu mai aibă nimic de-a face cu religia. Blasfemia şi nelegiuirile incredibile erau înfăptuite în public; erau lăudaţi cei mai mari păcătoşi. Voltaire şi tovarăşii lui au înlăturat Biblia cu totul şi au răspândit otrava necredinţei.
„Toate acestea erau aşa cum le-a dorit Satana. […] Scopul lui neabătut este să aducă nenorocire şi nefericire peste oameni, să desfigureze şi să păteze lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, să strice planurile divine de iubire şi de bunăvoinţă şi, în felul acesta, să producă durere în ceruri. Apoi, ...el orbeşte mintea oamenilor, determinându-i să arunce ocară asupra lucrării lui Dumnezeu, ca şi când toată această nenorocire ar fi consecinţa planului Creatorului. Tot la fel, atunci când aceia care au fost umiliţi şi brutalizaţi prin puterea lui plină de cruzime îşi obţin libertatea, el îi îndeamnă la excese şi atrocităţi.” (Tragedia veacurilor, pag. 284, 285)
Marea luptă dintre bine şi rău se manifestă vizibil în astfel de evenimente ca Revoluţia Franceză – o pregustare a timpului în care vor cădea ultimele şapte plăgi.