Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Coloseni 3:1-3
Pavel era preocupat neîncetat de bunăstarea bisericilor din Asia Mică, la întemeierea cărora a contribuit. În temniţa romană, el a scris epistole către credincioşii din Efes, din Colose şi din Filipi. Cea mai mare temere a sa era aceea că membrii acestor biserici nu vor înţelege pe deplin ce înseamnă să fie urmaşi ai lui Hristos.
Pavel a subliniat în mai multe feluri ideea că viaţa creştină înseamnă mai mult decât cunoaşterea evenimentelor istorice legate de viaţa şi
moartea lui Isus, că Dumnezeu aşteaptă ca ei să aibă o viaţă nouă, schimbată, urmând exemplul dat de Isus. În Efeseni 4,24, de exemplu, el a explicat că biserica era organizată nu doar pentru a transmite informaţii despre Isus, ci şi pentru a-i ajuta pe credincioşi să devină una cu Isus – să-L cunoască din ce în ce mai bine, astfel încât să nu fie purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură. Ei trebuie să crească, învăţând să rostească adevărul în dragoste, trăind adevărul aşa cum este el în Isus, nu doar să aibă Evanghelia în minte, iar în inimă nu.
În Filipeni 2, Pavel a descris sugestiv modul în care Isus S-a făcut om ca noi, ca să ne dea un exemplu de jertfire de sine şi umilinţă.
„Procesul de dobândire a mântuirii este un proces de colaborare. Trebuie să existe conlucrare între Dumnezeu şi păcătosul pocăit. Acest lucru este necesar pentru formarea unor principii corecte în caracter. Omul trebuie să depună eforturi serioase pentru a învinge ceea ce-l împiedică să atingă desăvârşirea. Dar, pentru a ajunge la biruinţă, el este total dependent de Dumnezeu. Efortul omului singur nu este suficient. […] Împotrivirea faţă de ispită trebuie să vină de la om, care trebuie să-şi tragă puterea de la Dumnezeu. De o parte, este o infinită înţelepciune, milă şi putere; de cealaltă, slăbiciune, păcătoşenie, totală neputinţă.” (Faptele apostolilor, pag. 482)
Fiind urmaşii Domnului Isus, noi trebuie să fim consecvenţi în faptul de a-L lăsa să ne transforme în aşa fel încât să ne poată încredinţa viaţa veşnică.