La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.
2 Timotei 4:16,17

Deşi se afla în temniţă, Pavel exercita o influenţă tot mai mare. Acum, se adunau deasupra lui nori ameninţători care puneau în pericol atât viaţa lui, cât şi prosperitatea bisericii.

Opozanţii evrei au devenit mai activi în eforturile lor de a-l ataca. Cea de-a doua soţie a lui Nero îşi manifesta deschis ostilitatea faţă de creştinism. Libertatea relativă de care Pavel s-a bucurat timp de doi ani în casa închiriată i-a fost luată. Soldatul care îl păzise până atunci, un om integru, a fost înlocuit cu un altul, care nu-i mai făcea favoruri. Viaţa lui Nero s-a schimbat din rău în mai rău. El şi-a ucis mama şi prima soţie. Însă era conducătorul suprem al lumii civilizate şi oamenii i se închinau ca unui zeu, deşi era un om depravat. Cu toate acestea, într-un mod în care numai Dumnezeu poate lucra, Nero, un bărbat lipsit de orice urmă de integritate morală, l-a declarat pe Pavel nevinovat şi l-a eliberat.

Dacă judecarea lui ar fi fost amânată mai mult, fără îndoială că Pavel ar fi pierit în persecuţia teribilă a creştinilor pusă la cale de Nero, la scurt timp după aceea. Nu s-a aflat niciodată cine a fost adevăratul vinovat pentru focul care a distrus o jumătate din cetatea Romei. Iniţial, a fost acuzat Nero, însă el a dat vina pe creştini. Şiretlicul lui nemilos a funcţionat şi mii de noi credincioşi creştini au fost ucişi.

Pavel a fost cruţat de această prigoană cumplită; plecase din Roma, ca să viziteze bisericile din Asia Mică.

„Dumnezeu l-a ocrotit pe slujitorul Său. Când Pavel a fost cercetat, învinuirile aduse împotriva lui nu au fost probate şi, contrar tuturor aşteptărilor, cu o preocupare pentru dreptate ce era cu totul neobişnuită pentru caracterul lui, Nero l-a declarat pe întemniţat nevinovat. Lanţurile lui Pavel au fost îndepărtate şi el a devenit din nou un om liber.” (Faptele apostolilor, pag. 486, 487)

Dumnezeu manifestă un interes personal faţă de po­porul Său. Uneori, eliberează în mod miraculos, dar, indiferent de consecinţe, El este întotdeauna gata să ne sprijine.