Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.
1 Petru 1:3,4
În timpul anilor de slujire care au urmat după Ziua Cincizecimii, Petru s-a numărat printre cei care au depus eforturi neobosite pentru a lucra pentru evreii care veneau la Ierusalim să se închine în zilele sărbătorilor anuale. Pe măsură ce tânăra biserică creştină se mărea, talentele lui Petru s-au dovedit a fi de o nespusă valoare. Responsabilitatea lui era dublă: depunea înaintea necredincioşilor o mărturie despre Mesia şi, totodată, îndeplinea o lucrare specială pentru credincioşi, întărindu-i în credinţa lui Isus.
Petru a trebuit să înveţe că dragostea pentru Hristos nu este un sentiment capricios, ci un principiu activ care trebuie manifestat ca o putere consecventă în inimă. Atunci când caracterul şi purtarea păstorului sunt o exemplificare a adevărului pe care îl susţine, Domnul îşi pune pecetea aprobării Sale pe lucrarea acestuia. Păstorul şi turma vor deveni una, strâns uniţi în speranţa lor comună în Hristos.
Petru a scris aceste cuvinte pentru învăţătura credincioşilor din toate veacurile. Ele au o semnificaţie specială pentru aceia care trăiesc în vremea sfârşitului. Aceia care vor să nu cadă pradă şiretlicurilor lui Satana trebuie să păzească bine căile de acces ale sufletului; trebuie să evite să citească, să privească şi să audă lucruri care le vor induce gânduri necurate.
Petru a scris într-o perioadă de încercări deosebite pentru biserică. Mulţi fuseseră deja părtaşi la suferinţele lui Hristos şi curând biserica urma să treacă printr-o perioadă de persecuţie şi mai mare.
„Epistolele [lui Petru] aveau imprimat în ele faptul de a fi fost scrise de unul care se împărtăşise din belşug atât cu suferinţele lui Hristos, cât şi cu mângâierea Sa; unul a cărui întreagă fiinţă fusese transformată prin har şi a cărui speranţă pentru viaţa veşnică era ceva sigur şi de neclătinat.” (Faptele apostolilor, pag. 517)
Şi astăzi este tot la fel de important să păzim toate căile de acces ale sufletului, ca şi pe vremea în care Petru le-a adresat aceste sfaturi primilor creştini.