Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
2 Timotei 4:6-8
Când s-a întors în celula lui întunecată, după vestirea istoriei minunate a Mântuitorului răstignit şi înviat, Pavel a ştiut că sămânţa semănată atunci va aduce ca rod mulţi credincioşi noi în cetatea Romei. Însă mai ştia şi că zilele îi erau negreşit numărate – şi s-a gândit la tânărul Timotei, care se afla în Efes.
Pavel şi Timotei erau legaţi unul de altul printr-o iubire neobişnuit de profundă şi puternică – o iubire asemănătoare cu cea a unui fiu credincios şi mereu recunoscător pentru nobilul său tată. Lui Pavel îi era dor să-l revadă pe Timotei. Chiar şi în împrejurările cele mai favorabile, Timotei avea nevoie de câteva luni ca să poată ajunge în Roma. Conştient de acest lucru, Pavel i-a scris tânărului său prieten o scrisoare – ultima sa mărturie –, ştiind că nu va mai putea să stea de vorbă cu el personal.
Pavel a accentuat faptul că slujitorul adevărat nu se va feri de greutăţi şi responsabilităţi. El va încredinţa cunoştinţele pe care le-a primit de la Dumnezeu unor oameni credincioşi, care, la rândul lor, le vor transmite altora. Totodată, Pavel i-a atras atenţia lui Timotei cu privire la învăţătorii falşi. Viaţa lui Pavel a fost o demonstraţie a adevărurilor pe care le-a prezentat. În aceasta a constat puterea lui.
„În aceste zile pline de pericole, biserica are nevoie de o armată de lucrători care, asemenea lui Pavel, s-au autoeducat pentru a fi de folos, care au o profundă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu şi care sunt plini de sinceritate şi zel. Este nevoie de oameni sfinţiţi şi gata de sacrificiu de sine; oameni care nu vor ocoli încercările şi responsabilitatea; oameni care sunt curajoşi şi devotaţi; oameni în a căror inimă Hristos este ’nădejdea slavei’ şi care, cu buzele atinse de focul sfânt, vor vesti Cuvântul.” (Faptele apostolilor, pag. 507)
A fost pusă deoparte câte o cunună a neprihănirii pentru toţi cei care încheie cursa vieţii după ce au păzit credinţa.