- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munți; cine va fi pe acoperișul casei să nu se coboare să-și ia lucrurile din casă; și cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-și ia haina.
Matei 24:16-18
Cele mai multe sensuri ale abandonării se referă la atitudini și fapte condamnabile, cum ar fi neglijența față de cei aflați în îngrijire sau renunțarea unui concurent de a mai continua lupta sportivă, dând dovadă de slăbiciune, lipsă de bărbăție și determinare.
Există însă și aspecte ale abandonării care pot fi aplicate în mod pozitiv experienței creștine. Unul dintre acestea ar fi decizia pe care marinarii o iau atunci când constată că nava lor se află în pericolul scufundării, iar rămânerea lor la bord, cu orice chip, ar însemna moarte sigură.Abandonarea unei ambarcațiuni în ultimul moment este un act de luciditate și salvare. Dacă am folosit aici cuvântul „salvare” înseamnă că abandonarea poate avea și un sens soteriologic.
Într-un anumit sens, lumea noastră se îndreaptă spre naufragiu, iar Dumnezeu ne cheamă să abandonăm transatlanticul suprapopulat al lumii și să ne transferăm în barca de salvare a Evangheliei. Operațiunea este destul de dificilă din cauza serviciilor de propagandă ale Babilonului mistic, care nu se dă în lături de a folosi cele mai rafinate mijloace de persuasiune, făcând apel la cele mai fine trăiri și emoții ale ființei omenești.
În textul de mai sus, Salvatorul a vorbit despre situația generală a lumii înainte de a doua Sa venire, îngemănând distrugerea Ierusalimului și vremea sfârșitului într-un mesaj unitar și complex.
Situația descrisă aici impune o abandonare imediată a facilităților lumii și căutarea refugiului la adăpostul munților. Aceasta este o metaforă a mântuirii prin Isus Hristos. Pentru a ajunge la muntele Domnului s-ar putea să fie nevoie de alte abandonări cum ar practicile, obiceiurile, tiparele de gândire, pasiunile, relațiile sau plăcerile care pot pune în pericol viața actuală, dar mai ales mântuirea veșnică.
Doamne, dă-mi discernământul, curajul și bucuria de a abandona tot ce m-ar putea împiedica să fiu cu Tine acum și în eternitate!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Dar, dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui și face ce este drept și bine, își va păstra sufletul viu. Pentru că își deschide ochii și se abate de la toate fărădelegile pe care le-a săvârșit, va trăi și nu va muri.
Ezechiel 18:27,28
Ca aproape oricare alt cuvânt, „abaterea” poate avea sensuri pozitive sau negative. Vom căuta semnificații pozitive, cum ar fi, de exemplu, în textul de mai sus.
Abaterea de la rău este o experiență esențială în viața spirituală. Aceasta presupune determinare, curaj și voință, dar mai înainte de toate credinciosul are nevoie de viziune. Ezechiel vorbește despre deschiderea ochilor, iar aceasta este prezentată tot ca o acțiune responsabilă, asumată. În esență, deschiderea ochilor este lucrarea Duhului Sfânt, dar este condiționată de alegerea și disponibilitatea personală.
Sigur că pot fi invocate o serie întreagă de elemente externe care pot influența alegerile și deciziile noastre, dar trebuie să facem o precizare universal valabilă: elementele care țin de capacitatea și responsabilitatea noastră sunt întotdeauna într-o majoritate suficientă. Niciodată nu vom putea să ne scuzăm sau să învinovățim pe alții pentru alegerile, deciziile sau faptele noastre rele.
Atunci când cineva alege să asculte de îndemnurile Duhului Sfânt, ochii lui sunt capabili să vadă cât de rău este răul și cât de bun este binele. Totodată, Duhul este Acela care ne conferă dispoziția sufletească și puterea necesară de a schimba cursul propriei vieți. Mântuirea personală este o ecuație în care Dumnezeu face totul, iar noi trebuie să ne dăm toate silințele pentru a face eficient harul divin în viața noastră. În consecință, lui Dumnezeu I se cuvine toată lauda, iar nouă ne revine bucuria de a-L proslăvi prin cuvintele și faptele noastre.
Abaterea de la rău este sinonimă cu pocăința și de aceea este necesară în mod permanent. Este ca menținerea cârmei unei corăbii într-o anumită poziție față de curentul marin și față de direcția vântului, pentru a ajunge în mod sigur la destinație. În acest caz, relaxarea vigilenței spirituale este egală cu eșecul. Ar fi dureros să ți se întâmple așa ceva.
Doamne, Ține-mi mereu ochii deschiși și dă-mi forța spirituală de a mă abate zilnic de la rău.
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
Geneza 32:24
De multă vreme Dumnezeu,în bunătatea Sa, continua să asedieze inima lui Iacov cu deplină iubire divină. Dar Iacov continua să se împotrivească asediului. Orice om are această posibilitate, recunoscută de Dumnezeu, de a se opune influenței Sale, cu riscul de a reuși să-L țină pe Dumnezeu dincolo de porțile inimii. Cu îndurare și îndurerare, Dumnezeu stă la porți și bate, dorind să fie auzit și să I Se deschidă. Inima lui Iacov era destul de hotărâtă pentru a putea ține piept apelurilor Duhului. Astfel, patriarhul nu ajunsese încă la un nivel de viață spirituală în care să-L cunoască suficient de bine pe Dumnezeu.
La pârâul Iaboc însă, Iacov se confrunta cu o situație pe care nu o mai putea controla în mod confortabil. Prea puțin era el conștient de miza nopții aceleia petrecută în singurătate și totuși într-o încrâncenare misterioasă cu Cineva pe care nu Îl cunoștea prea bine în adevăratul sens al cuvântului. Crezând că este un străin care vrea să-i facă rău, Iacov s-a opus cu toată disperarea. O bună parte din noapte Iacov a reușit să-și apere poziția. Dumnezeu Își adaptează intensitatea presiunii asupra sufletului omenesc între limitele care să-i permită omului să-și mențină poziția.
Atunci Dumnezeu a făcut o mișcare dureroasă pentru Iacov, dar binecuvântată pentru întregul neam ales – a aplicat o lovitură strategică pentru a obține supunerea lui Iacov. Cetatea sufletului patriarhului și-a deschis porțile. Domnia omului vechi a încetat. Iacov înșelătorul a abdicat de la tron, iar un om nou, Israel, a început să domnească împreună cu Dumnezeu. Dintr-un potențial adversar al lui Dumnezeu, Israel a devenit un vasal devotat și credincios.
Momentul întoarcerii noastre la Dumnezeu nu corespunde neapărat și cu supunerea întregii noastre ființe conducerii divine. În viața fiecăruia dintre noi vine un moment când nu mai putem opune rezistență asediului iubirii divine și trebuie să abdicăm în favoarea Împăratului împăraților. Dacă ai trecut pe la Iaboc, adu-ți mereu aminte semnificația luptelor cu Dumnezeu. Dacă încă nu ai trecut pe acolo, să știi că Dumnezeu continuă ofensiva. Binecuvântată fie abdicarea.
Doamne, nu mai vreau să rezist asaltului iubirii Tale și Îți predau întreaga viață. Amin.
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că pământul era stricat, căci orice făptură își stricase calea pe pământ.
Geneza 6:12
Această evaluare pe care o face Dumnezeu situației antedeluviene duce la o constatare plină de tristețe: orice făptură își stricase calea. Aceasta poate fi foarte bine o definiție a păcatului. Păcatul este o deviere de la ceea ce este drept, normal și corect, este o aberație. Ceea ce face ca raportul divin să fie și mai trist este aspectul global al aberației păcătoase. Dumnezeu constată o pandemie a răului, iar această nouă realitate avea să-L conducă la câteva decizii radicale, în dorința Sa de a remedia situația.
Alterarea făgașului natural al lucrurilor este o consecință logică a pasului greșit pe care omul l-a făcut în grădina Edenului, contravenind indicației clare și specifice a lui Dumnezeu. În calitate de reprezentant al Creatorului, omul trebuia să administreze în mod responsabil și înțelept întreaga lucrare de creație a lui Dumnezeu. Într-un sens foarte semnificativ, omul era un împreună creator cu Dumnezeu prin funcția procreării. Dar lucrurile au început să meargă prost când omul a făcut alegerea greșită de a întoarce spatele lui Dumnezeu și de a da crezare vrăjmașului. De data aceasta funcția omului ca reprezentant al autorității divine a produs efecte devastatoare asupra întregii creații. Dumnezeu a constatat de îndată că pământul era blestemat din cauza decăderii omului (vezi Geneza 3:17).
Lumea antedeluviană ascunde o mulțime de enigme pentru mintea noastră. Unele dintre ele ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine fragilitatea ecosistemului și a resurselor naturale și ne-ar putea face capabili să administrăm mai bine ce ne-a mai rămas din frumusețea și bogăția naturii. Aspectul moral al lumii dinainte de potop este însă de natură să ne îngrijoreze profund. Trăim într-o lume aberantă din punct de vedere a recunoașterii și ascultării adevărului. Adică, s-o spunem direct, trăim în păcat. Salvarea din această stare de derivă este numai la Dumnezeu. El va pune în curând lucrurile în ordine făcând ceruri noi și un pământ nou.
Doamne, până nu vei transfigura pământul, liberează-mi inima de aberațiile păcatului și ale răului, sub toate formele lui. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
De ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine.
Matei 26:10
Cine nu ar dori să fie priceput? Cui nu i-ar plăcea să fie meșter desăvârșit și să poată face lucruri pe care nimeni nu a mai încercat vreodată să le facă? Ne dorim cu toții să fim experți în câte ceva.
Întrebarea de studiu este: Pentru cine faci un lucru frumos, deosebit, excepțional? Iată mai jos un posibil răspuns:
„De ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine!”
Dacă abilitatea este capacitatea de a face în mod foarte performant un lucru, atunci turnarea mirului de nard pe capul și picioarele lui Isus este un act de performanță extremă, este o probă de abilitate profundă și cu sens.
În primul rând, este vorba despre viziune. Maria are un nivel de pătrundere spirituală și undiscernământ care întrec cu mult pe Iuda Iscarioteanul, considerat unul dintre cei mai abili ucenici. Viziunea Mariei o ajută să folosească ocazia de aur, chiar dacă pentru realizarea proiectului ei trebuie să dea dovadă de puțin mai multă îndrăzneală decât de obicei. Maria cea retrasă și introvertită s-a dovedit acum a fi o femeie de mare curaj și tenacitate.
În al doilea rând, Maria își folosește investiția în cel mai inspirat mod cu putință. Ea știe să plaseze valorile materiale pentru a le imprima cea mai mare valoare spirituală. Profitul obținut nu se poate compara cu a celui mai iscusit și abil broker de atunci și de atunci până la noi. Risipa ei aparentă rămâne pentru eternitate un act de fervoare spirituală, o Evanghelie în stare pură. „Oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” Dumnezeu a spus acest lucru, deci merită să fie luat în considerație.
În al treilea rând, Maria face un lucru frumos pentru Domnul. Cel mai înalt motiv pentru care poate face cineva un lucru deosebit este de dragul lui Hristos. Așa a înțeles Maria să-și arate dragostea, mulțumirea și recunoștința. Abilitatea abilităților – să faci ceva cu valoare morală supremă, să faci ceva frumos pentru Dumnezeu.
Doamne, deschide-mi ochii să văd ce aș putea face astăzi frumos pentru Tine și dă-mi abilitatea de care am nevoie. Amin!