Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.
1 Timotei 1:5

Când putem identifica scopul unui lucru, suntem în măsură să ne bucurăm de ofertele generoase ale acestuia. Când ratăm acest lucru ne vitregim singuri și-i vitregim și pe alții de o mulțime de binecuvântări.

Legea lui Dumnezeu a fost și continuă să fie subiectul unor nesfârșite controverse teologice. Nomianiștii și Antinomianiștii continuă să-și încrucișeze săbiile asupra acestui măr al discordiei. Excesele și abuzurile unora nu le scuză și nu le îndreptățesc pe ale celorlalți. Talibanismul legalist al unora nu este mai rău decât libertinajul fără frâu al celorlalți.

Iată ce frumos și dulce rezolvă Pavel dilema milenară cu privire la Legea lui Dumnezeu: Dragostea este scopul Legii lui Dumnezeu. Iar pentru a beneficia de acest dar ceresc avem nevoie de o inimă sinceră, o conștiință curată și o credință autentică. Cele trei caracteristici nu se moștenesc și nici nu apar din întâmplare. Ele trebuie îngrijite și cultivate cu grijă.

Legea lui Dumnezeu exprimă caracterul lui Dumnezeu, iar acesta este dragostea sinceră, curată și fără ascunziș. Cine poate întrezări acest scop, acest țel și această țintă a Legii începe să se bucure de frumusețea și bunătatea lui Dumnezeu exprimată în ea.

Doamne, ai inima mea la dispoziție! Scrie în ea o epistolă de iubire către Tine și către toți oamenii! Dragostea Ta să fie țelul vieții mele! Te iubesc, Doamne! Amin!

O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre El. Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit.
Psalmii 19:2,3

Acordul tacit este o realitate profundă construită migălos și temeinic. Acest acord emană înțelegere, armonie, convergență și grandoare specifice Divinității Însăși. Lucrurile din natură vorbesc fără cuvinte despre realități transcendente pe care ele le emană candid și natural ca natura însăși.

Din înălțimea cerului,zorii fiecărei zile se revarsă peste lume cu promisiunea și speranța unei zile mai bune. Uneori această speranță se adeverește, alteori realitatea crudă ne aduce aminte că trăim încă în lumea de jos, de la poalele zorilor. Oricum, seara își despletește frumusețile peste aceeași lume, de partea cealaltă a cerului, unde soarele se duce la culcare pentru a se întoarce dimineață dinspre răsărit ca un mire, ca un viteaz, ca un netulburat, puternic victorios asupra nopții care cedează locul zilei fără regret și fără resemnare, ciplină de propriile oferte de bine și refacere.

Noaptea a fost mai întâi, seară fecundă pregătindu-se să nască viața în dimineața următoare, asociată cuminte și fidelă cu cea cu care se îmbină complementar în a închega împreună o zi completă.

Ziua și noaptea se înțeleg în mod tacit, fără negocieri tensionate și fără revendicări egoiste, fiecare cedează simplu și natural locul celeilalte într-o succesiune permanentă de bunăvoință și generozitate. Fără cuvinte își transmit una alteia mesajul de lumină și repaus, reflectând esența Ființei lui Dumnezeu și esența ființelor create.

Doamne, în această sarabandă abucuriei mă prind și eu vorbind în mod tacit și implicit, despre Tine și despre dragostea Ta fără cuvinte și fără zbateri inutile, oferind celor din jur vigoarea și odihna Ta. Amin!

Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.
Exodul 20:7

Există lucruri cu care nu se poate glumi, care nu pot fi folosite ca subiect de ironie, dispreț și batjocură, lucruri care nu pot fi luate în derâdere. Numele lui Dumnezeu face parte din această categorie. Toate lucrurile lui Dumnezeu au acest statut de sfințenie față de care avem datoria să manifestăm atitudini, comportamente și simțăminte de reverență, prețuire și devoțiune.

Sacrilegiul este actul necugetat de a rosti sau a manifesta, a gesticula sau a folosi Numele lui Dumnezeu în ipostaze care ar putea aduce atingere sfințeniei Numelui Său. Prima solie îngerească are un mesaj clar în această privință și face ca subiectul reverenței să fie actual și adecvat pentru generația noastră.

Profanarea deschisă și publică a simbolurilor sfinte este o practică rămasă cu precădere de pe la Revoluția Franceză, iar închinătorii Viului Dumnezeu se feresc cu grijă să nu ia parte la același potop de desfrâu devenit la modă. Doar că sacrilegiul nu se oprește aici. Însăși rugăciunea poate fi ocazia de defăimare a Numelui divin. Formula de adresare sugerată de Însuși Marele Învățător al oamenilor este „Tatăl nostru”. Această adresare este și va rămâne potrivită pentru acum și în veci de veci.

Doamne, Tatăl nostru,Numele Tău este sfânt. Sfințească-Se Numele Tău precum în cer și pe pământ. Pune în inima mea cele mai alese trăiri față de Tine, și dragostea Ta să fie revărsată în fiecare cuvânt către Tine și către cei din jur. Amin!

Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este unnumăr de om. și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.
Apocalipsa 13:18

Șarada este un joc de cuvinte și cifre care trebuie descifrat. Procedeul este folosit și în Scriptură și încă în zona profetică a acesteia. Apreciez că șarada 666 nu este pentru începători și mă tem că cei mai avansați nu vor ajunge cu toții la același rezultat. Acest joc de cifre continuă să dea bătaie de cap celor mai active minți și, pentru că nu mă număr printre ele, îmi permit să exprim câteva considerații cu privire la exercițiul de imaginație, intuiție și interpretare al acestei șarade.

Primaîntrebare de cercetare este ce a însemnat pentru cititorul savant din secolul întâi această ghicitoare stranie? Nimeni nu estesuficient de informat pentru a emite un verdict definitiv și fără echivoc, dar putem presupune că cititorul serios din primul secol rămânea în context atunci când dorea să dezlege șarada.

O fiară se ridică din mare și are zece coarne și șapte capete. Ea vorbește și acționează cu dispreț la adresa lui Dumnezeu și a poporului Său. Chiar recurge la măsuri de exterminare economică, culturală, socială și religioasă a rămășiței care dorește să rămână credincioasă lui Dumnezeu. Această fiară solicită ascultare, supunere și închinare; toate cuvenite doar lui Dumnezeu.

666 este codul numeric personal al acestei puteri opuse și ostile lui Dumnezeu aflată în mod clar de partea lui Satana, în marea luptă dintre bine și rău.

Doamne, înțeleg că jocul de șase, adică 666 este semnul revoltei împotriva Ta, de aceea eu vreau să primesc semnul aprobării Tale bazat pe joc de șapte. Îmi declar atașamentul și susținerea față de Tine și față de adevărul Tău până la sfârșit. Amin!

Căci armele noastre de luptă nu sunt firești, ci sunt armele puternice ale lui Dumnezeu, prin care dărâmăm fortărețe. Noi răsturnăm argumentele și orice înălțime semeață care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu.
2 Corinteni 10:4,5, NTR

În acest text apostolul este radical. Nu se mulțumește să asedieze și să cucerească fortărețe cu bunăvoința asediaților de a se supune și convenția de a fi cruțați și eventual făcuți vasali. Apostolul trebuie să dărâme din temeliefortărețele pe care le consideră damnate și date spre nimicire.

Ceva din acest principiu alcombatanței radicale au trăit și evreii când s-au suit în Canaan. Acesta era motivul pentru care Ierihonul a fost demolat, și nu doar luat în stăpânire. Alte cetăți au avut o soartă mai bună. Ierusalimul ar putea fi un asemenea exemplu.

Există în marea bătălie finală momente pentru combatanță radicalăși momente pentru combatanță moderată sau chiar o simplă contextualizare. Problema acută care se pune este cum facem distincție între stilurile de combatanță pe care să le abordăm? Recunoaștem că aici avem nevoie de o înțelepciune care vine de sus și pe care cea mai bună judecată a noastră nu o poate produce. Numai Comandantul suprem poate stabili fără greșeală radicalismul sau pacifismul care se impune fiecărei abordări.

Pavel militează pentru o apologetică radicală când este vorba despre fortărețele ostile cunoașterii de Dumnezeu. Această cunoaștere fiind vitală vieții spirituale salvatoare, este justificată atitudinea sa radicală.

Doamne, în confruntările acestei zile, învață-mă când trebuie să fiu radical sau moderat, ferm sau înțelegător, hotărât sau binevoitor. Numai la Tine este cunoștința deplină și de aceea numai Ție Ți se cuvin toate laudele. Amin!