- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre.
Efeseni 1:13,14
Cred că ești obișnuit cu sistemul deconturilor. Primești o sumă la cerere (în limitele rezonabile ale aprobărilor de cheltuieli) pe care urmează să o decontezi, după efectuarea lucrărilor prevăzute în zona ta de competență.
Cu Duhul este la fel. La botezul în biserică Dumnezeu ne acordă un avans spre decontare. Adică o repartiție generoasă din puterea Duhului. Acontul acesta este suficient pentru a putea realiza în bune condiții toate lucrările prevăzute în misiunea încredințată (la botez primim și o misiune pe măsura capacității date de Dumnezeu pentru lucrare). În acest sens, Duhul ne înzestrează cu daruri spirituale, după aprecierea Sa. El știe mai bine decât noi cu ce daruri să ne înzestreze.
Dar lucrarea Duhului nu se limitează la propria noastră persoană. El creează și condițiile ca activitatea noastră, prin puterea Duhului, să aibă coerență. El pregătește contextul social și dispoziția sufletească a celor pe care suntem chemați să-i slujim.
Așa cum sugerează majoritatea istorisirilor Povestitorului de parabole, după o vreme se face o evaluare. Stăpânul darurilor vrea să știe care sunt rezultatele investițiilor Sale. Atunci are loc decontul avansului primit la intrarea în biserică.
Unii sunt bucuroși de momentul auditului. Contabilitatea lor spirituală a fost ținută la zi și au multe motive de bucurie și împlinire, asemenea celor șaptezeci de ucenici pe care i-a trimis Învățătorul doi câte doi. Bucuria lor se îndreaptă către Cel care le-a oferit Arvuna. Ei sunt conștienți că efortul omenesc izolat de puterea divină nu are nicio șansă să producă roade pe măsura așteptărilor Maestrului. Toate meritele sunt ale Domnului secerișului.
Alții sunt pe nedrept îngrijorați, dorind să fi adus mai multe roade, la fel ca Schindler care și-ar fi dorit să răscumpere mai mulți evrei. Dar, în bunătatea Sa, Stăpânul este mulțumit și cu cei doi talanți plusvaloare. Acest serv credincios a folosit acontul divin după puterea sa de administrare și a adus un profit corespunzător.
Nu voi enumera și situația celui care a primit un singur talant. Îmi doresc să mă încadrez, împreună cu tine, în una dintre cele două categorii enumerate mai sus și să putem auzi rezultatul auditului divin: „Bine, rob bun și credincios…”
Doamne, sunt în curs de derulare a acontului primit de la Tine. Binevoiește să mă luminezi spre cea mai rentabilă folosire a Darului Tău. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!
Psalmii 32:1
Am ales pentru această meditație o zonă foarte îngustă de aplicare a termenului de „acoperire”, și anume aceea a ispășirii păcatelor. În acest sens, acoperirea păcatelor nu se referă la păstrarea secretului și a discreției cu privire la zona vieții private, ci la transferarea păcatelor într-un cont din care ele nu mai amenință cu serioase consecințe pe făptuitor. Acolo, păcatele sunt acoperite în sensul în care ele nu ne mai murdăresc conștiința și imaginea publică, ca și când trupul nostru este acoperit cu o haină corespunzătoare, care ne conferă demnitate personală. Aceasta este haina neprihănirii lui Hristos pe care o primim prin procesul îndreptățirii prin credință.
Acoperirea păcatelor nu duce la pierderea sau anularea evidenței lor. Păcatele vor continua să existe, dar în al cont acoperit de meritele Mântuitorului, a cărui jertfă am invocat-o la mărturisirea și iertarea lor.
Fericirea celui care are păcatele acoperite în acest fel constă în accesul garantat la mântuirea veșnică. Această fericire nu este doar o dispoziție sufletească de moment. Emoțiile noastre constituie un domeniu destul de labil. Uneori putem trăi emoții puternice de siguranță și împlinire, dar în realitate să fim într-un risc major de alunecare și cădere.Altădată să fim tulburați de îngrijorare și nesiguranță sau chiar de vinovăție difuză, în timp ce bunul Dumnezeu privește spre noi cu iubire și înțelegere.
Fericirea celui cu păcatul acoperit constă în siguranța autentică a mântuirii, care nu ne lasă nici să fim pradă extazului înșelător, nici să ne pierdem speranța în focul încercărilor. Această fericire este susținută de înțelegerea promisiunii divine că Dumnezeu va fi alături de noi în orice vreme. Avem un sfat binecuvântat de la scriitoarea E.G. White care ne sugerează să ne afirmăm simplu convingerea că Dumnezeu Se va achita de promisiunea de a ne susține, pentru că El a promis și nu pentru că noi am fi mișcați de o anumită exaltare a emoțiilor. În ciuda emoțiilor negative, noi trebuie să ne afirmăm convingerea că Dumnezeu Se va ține de cuvântul promisiunilor Sale.
Dacă El ne acoperă păcatele, transferându-le din contul nostru în contul păcatelor iertate, ne putem bucura de libertatea de mișcare în puterea Sa, la adăpostul aripilor Sale, împlinind ce Îi este plăcut și lăudându-L pentru toate.
Doamne, acoperă-mi și mie toate relele așa cum știi Tu mai bine și învață-mă să spun și altora despre favoarea iertării Tale. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
N-am vrut să fac nimic fără învoirea ta.
Filimon 14
Apostolul Pavel aflat în detenție îl întâlnește pe Onisim, un deținut de drept comun, închis pentru delicte casnice în detrimentul stăpânului său, Filimon, un creștin printre prietenii lui Pavel. În timpul petrecut împreună la închisoare, Pavel are bucuria de a vedea viața lui Onisim schimbată prin Duhul Sfânt. Apostolul numește această experiență „naștere”, iar noul convertit îi devine un fel de „fiu”.
Având în vedere cele de mai sus, Pavel ar fi putut dispune de Onisim, care, oricum, era un sclav, pentru a-i fi de ajutor. Dar Pavel nu vrea să recurgă la o asemenea procedură pentru că nu avea acordul lui Filimon. Mai mult ca sigur că Filimon și-ar fi dat acordul, dar Pavel are o altă variantă mai bună. Îl va trimite pe Onisim înapoi, la Filimon, cu o scrisoare de recomandare și transfer, pentru a fi primit în comunitatea credincioșilor de care aparținea Filimon. Pe această cale, între cei doi avea să se înfiripeze o relație nouă.
Amintind în această scrisoare de acordul lui Filimon, Pavel recunoaște dreptul prietenului său înstărit de a dispune liber de proprietatea asupra oamenilor din casa lui. În contextul social al vremii, sclavii erau considerați un bun aflat în proprietate, cu toate consecințele acestui fapt. Pavel își arată în acest fel respectul față de Filimon ca om și ca deținător de bunuri aflate în posesie.
Această lecție oferită de Pavel continuă să aibă aplicații pentru toate tipurile de relații sociale. Respectul față de persoane și față de drepturile pe care acestea le au este mai mult decât o formă de politețe. Răspunsul la respect este respectul reciproc.
Uneori avem o cerere aproape banală într-o tranzacție cu semenii. Un plus de amabilitate și respect,asociat cu cerea unui acord de principiu, face mai mult decât scurtarea formalităților și rezolvarea tacită a lucrurilor. Se spune că înțelegerea clară între prieteni este baza relațiilor durabile de prietenie. Amintirea acordului necesar al lui Filimon, care de fapt nu a fost solicitat, face ca scrisoarea lui Pavel să fie o adevărată revărsare de dragoste frățească. În primul rând este dragostea dintre Pavel și Filimon, dar mai apoi și dragostea față de unul dintre sclavii delicvenți din casa lui Filimon care urmează să intre în această ecuație a relațiilor de biserică. Noi avem aici un exemplu pe care îl putem urma și care să ne ferească de multe neplăceri și neînțelegeri.
Doamne, fă-mă mai atent în relațiile mele cu cei din jur, după modelele pe care le întâlnesc în Scriptură. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
De teamă să nu se lovească de stânci au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei și doreau să se facă ziuă.
Faptele 27:29
Acostarea are mai multe sensuri, dar am ales unul din domeniul siguranței navigației maritime. Acesta ne oferă posibilitatea să facem o serie de aplicații cu valoare spirituală. Noi suntem îmbarcați pe o ambarcațiune care are nevoie de siguranță, în timp ce se îndreaptă spre portul de destinație. Pânzele sau motoarele sunt necesare pentru a propulsa vasul pe drumul său prin pustiul de apă. Cârma este necesară pentru a ne menține direcția. Aparatele de bord și sistemul de determinare a poziției, toate au valoarea lor, dar uneori avem nevoie să ancorăm, să aruncăm una sau mai multe ancore pentru a păstra nava în siguranță.
Acostarea este necesară în port, dar poate fi impusă și în alte situații, cum este cea descrisă în textul nostru. Un detaliu important al acostării este existența unei prize suficient de bune care să păstreze ancora, care, la rândul ei, să fixeze corabia exact acolo unde trebuie, nici prea aproape de coastă (de acolo și termenul de „acostare”), nici prea departe în larg.
Din punct de vedere spiritual noi avem un loc foarte sigur de priză pentru ancora credinței, locul de la dreapta Măririi din ceruri, unde Hristos mijlocește pentru noi. Atâta vreme cât credința noastră se fixează în acel loc, barca vieții personale și a comunității noastre de credință se află în siguranță. Nu mai suntem purtați în derivă de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor.
Știm unde să ne adresăm rugăciunile. Știm unde să ne îndreptăm gândurile. Acest exercițiu de ancorare ne dă siguranță, până se va lumina de ziuă, până se va arăta izbăvirea.
Pe adevărul lucrării lui Hristos în sanctuarul ceresc se pot ancora toate celelalte doctrine și pot fi păstrate în siguranță fiecare la locul ei.
În aceste zile se pare că o serie de curenți marini, de suprafață și de adâncime, amenință să rupă ancorele și să trimită în derivă platforma marină a bisericii. Sigur că în limitele lungimii lanțului de ancoră, anumite ajustări sunt de la sine înțelese, dar dislocarea ancorei din locul unde trebuie să fie fixată poate produce un naufragiu serios, iminent. Hristos în sanctuar pentru mijlocire și judecată este priza sigură a ancorei noastre. Trebuie să ne asigurăm mereu că lucrurile vor rămâne așa cum trebuie și vom ajunge curând să acostăm la malul veșniciei în siguranță și lumină eternă.
Doamne, pune și ancora mea dincolo de perdea, acolo unde este locul puterii veacului ce va să vină. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Apoi, Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le-a dat putere să scoată duhurile necurate și să tămăduiască orice fel de boală și orice fel de neputință.
Matei 10:1
Ca să poți funcționa normal în misiunea personală ai nevoie de vocație. Aceasta are nevoie de recunoașterea semenilor, dar dacă n-ai acreditare nu poți da randamentul necesar. Acreditarea vine totdeauna de la autoritatea constituită legal, în baza vocației dovedite.
Isus i-a chemat pe studenții Săi și le-a acordat o acreditare provizorie am putea spune, că i-a mandatat să scoată demoni și să vindece orice altă formă de suferință. Ei aveau nevoie de un exercițiu practic în cursul la care participau. Învățătorul le-a acordat încredere și putere să lucreze un număr de ore necesare pentru a se deprinde cu beneficiarii și tehnicile învățate. În cea mai mare măsură ei trebuiau să folosească puterea cuvântului. Cu ajutorul cuvântului divin rostit de gura lor, ei trebuiau să alunge demonii și să aline suferințele. În consecință, ei câștigau o autoritate morală în baza căreia urmau să-și împărtășească și credința.
La întoarcere au prezentat cele mai frumoase rapoarte. Au constatat că metodele învățate funcționau foarte bine și au răsplătit încrederea pe care le-o conferise Maestrul. După un număr de reprize practice, ucenicii se pregăteau să primească acreditarea finală și avansarea la gradul de slujitori ordinați.
Procesul formării a cunoscut și câteva bâlbe. La poalele Muntelui Schimbării la Față ucenicii au constatat că anumite cazuri cereau o pregătire spirituală deosebită. Postul și rugăciunea de rutină nu erau suficiente și aveau nevoie de o consacrare specială pentru asemenea lucrări. Chiar și după examenul de licență și după acreditarea finală din Camera de sus, șeful clasei a cunoscut un derapaj dureros, ajungând chiar până la negarea convingerilor și a apartenenței, a identității. Dar, după aceea, Petru a urmat un program de redresare cu plâns, post și rugăciune de reconsacrare, iar la Marea Tiberiadei a avut loc reexaminarea și reintegrarea în program.
Toate aceste realități ale lucrării au fost scrise în Evanghelie pentru folosul nostru. Când Duhul primește undă verde de la propria noastră alegere de a sluji în lucrarea publică, El mobilizează sufletul cu o chemare interioară la slujire. Aproape instant vin și dotările spirituale ale darurilor personale și într-o zi o autoritate va da verdictul de acreditare. Atunci începe lucrarea în forță, cu bucuriile, riscurile și binecuvântările ei.
Doamne, am nevoie de reacreditarea Ta în fiecare zi și în fiecare clipă. Îți mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o acorzi. Fă-mă în stare să nu Te fac de rușine. Amin!