- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.
Efeseni 4:13
Maturitatea spirituală este un deziderat, o aspirație, un ideal, cel puțin aceasta este așteptarea lui Dumnezeu pentru noi. Dacă starea de om mare este și dorința noastră, este cu atât mai bine.
Este adevărat că Învățătorul oamenilor ne-a spus că trebuie să fim ca niște copilași, dar această învățătură nu poate și nu trebuie interpretată ca o chemare la întoarcere la anii copilăriei, în toate privințele. Din punctul de vedere al acestei Evanghelii, cel care a parcurs un drum considerabil în credință și se apropie de majoratul spiritual, poate și trebuie să fie asemenea unui copilaș în ceea ce privește inocența, încrederea, ascultarea și dependența de Dumnezeu. Dar în ce privește acuitatea discernământului, forța deciziilor și determinarea atingerii țintelor, oamenii ajunși la maturitate spirituală se comportă după modelul plinătății lui Hristos.
Un om adult se distinge prin capacitatea de a se administra singur și de a conduce și pe alții în mod înțelept și responsabil. În mod foarte sugestiv, în vechime, bărbații majori erau numiți „bărbați în stare să poarte armele”, adică aceia pe care se putea conta în caz de război. Un om în stare să poarte armele este suficient de dezvoltat din punct de vedere fizic, emoțional, intelectual și social, pentru a ști, a putea și a reuși să lupte și să apere cu succes un obiectiv, o convingere sau un teritoriu atribuit.
În textul de mai sus, apostolul Pavel își exprimă speranța, dorința și necesitatea creșterii spirituale, având ochii ațintiți asupra Modelului divin. El sesizează riscul stagnării în dezvoltarea spirituală și combate rutina, ritualismul și confuzia pe care acestea le-ar putea aduce în viața credinciosului și a bisericii.
O persoană adultă este capabilă să împlinească în mod eficient o lucrare încredințată și poate fi tras la răspundere pentru neglijență în serviciu sau abuz de autoritate. Tu și cu mine ne aflăm în curs de maturizare și creștere. De dorit este ca dezvoltarea noastră personală să nu se oprească niciodată și să urmeze cursul ascendent al pașilor Învățătorului.
Doamne, cred că mai am nevoie și astăzi de creștere în credință. Așez în mâna Ta formarea mea spirituală. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Ați auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurvești.”
Matei 5:27
Toate păcatele sunt odioase și respingătoare, dar unele dintre ele sunt percepute ca fiind foarte grave. Printre aceste se numără și adulterul. Există o serie de motive pentru care încălcarea jurământului de fidelitate conjugală este considerată o abatere gravă de la regulile de conviețuire socială. Sigur că reacțiile celor mai mulți oameni față de persoanele adulterine au o motivație emoțională foarte puternică. Mai ales persoanele care știu din propria experiență ce înseamnă să fii trădat, părăsit sau înșelat, la contactul cu știrea despre adulter, sunt răscolite de amintirile dureroase ale întâmplărilor nefericite de altădată. Dar adulterul nu este numai o chestiune de emoții și afectivitate. El înseamnă, mai întâi, un act împotriva lui Dumnezeu și a dragostei Sale atât pentru cei vinovați de adulter, cât și pentru victimele afectate de acest păcat. Scriptura prezintă o mulțime de cazuri și situații în care neascultarea de porunca a șaptea a adus rușine, dezonoare, suferință și pierdere.
Adulterul este o pervertire a iubirii autentice. Sigur că partenerii adulterini se pot măguli cu gândul că relația lor este una de iubire, dar întrebarea se pune: Ce fel de iubire este aceasta? Dacă iubirea lor rănește pe cineva, dacă familia sau familiile lor sunt afectate grav și nenecesar de aventura lor amoroasă, atunci aceasta poate să fie numită oricum numai dragoste nu, pentru că dragostea adevărată nu face rău aproapelui. Ea nu rănește, ci vindecă. Ea nu aduce blestem și ocară, ci binecuvântare, onoare și respect.
Adulterul presupune foarte multă pasiune, dar ce fel de pasiune este aceasta? Există cauze nobile care cer entuziasm și energie efervescentă, dar relația nelegiuită nu se numără printre acestea.
Un număr de capitole din cartea Proverbelor lui Solomon înfierează desfrânarea ca fiind un flagel lamentabil al societății. În forme didactice specifice timpului său, Solomon optează pentru o educare corectă a tineretului în privința purității morale. Nu este lipsit de importanță faptul că în imediata apropiere a Proverbelor este Cântarea cântărilor, în care iubirea autentică este ridicată la rangul de înaltă virtute morală.
Doamne, eu optez pentru ceea ce este curat, nobil și sfânt. Păzește-mi inima mai mult decât orice pentru că din ea ies izvoarele vieții. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele și-mi voi împlini juruințele în fața celor ce se tem de Tine.
Psalmii 22:25
Una dintre nevoile de bază ale ființei umane este nevoia de apartenență. Omul nu este făcut să trăiască izolat, el este o ființă socială, are nevoie de o rețea de relații pentru a se simți în siguranță și pentru a trăi senzația de bine, confort, apărare și conectare. Acesta este motivul pentru care ne adunăm, măcar din când în când, pentru a trăi sentimentul că aparținem unei mulțimi semnificative.
La instalarea comunismului, cuvântul „biserică” a fost înlocuit cu „adunare” pentru uzul intern al credincioșilor, iar cu „comunitate”, în utilizarea oficială din nomenclatoare. Artificiul era gândit să șteargă din mintea credincioșilor identitatea spirituală. Numai că în tot răul este și un bine, adunarea a devenit o formă de supraviețuire spirituală foarte eficientă și proteică. Libertățile actuale ne-au permis că ne întoarcem la „biserică”, dar foarte mulți dintre noi parcă am vrea să ne întoarcem la „adunare”. Adunarea ne împlinește nevoia de apartenență, identitate și comuniune. De fapt, primul scop al bisericii este koinonia (părtășie), adică realizarea unui climat de încredere, siguranță și comunicare necesar dezvoltării personale și comunitare.
Numai în adunare ființa umană este deplină și se poate manifesta neîngrădită. Este adevărat că unii dintre noi suntem ființe mai sfioase, retrase sau introvertite. Nu ne place să fim văzuți, să apărem în față și să ne facem remarcați, să ne implicăm în acțiuni și să participăm la activități. Dar și cei timizi au nevoie de adunare, chiar dacă se așază pe ultimul rând și nu se prea dau în vânt să fie văzuți. Acolo, în tăcere, trăiesc un simțământ de bine și împlinire pentru care ar fi gata să facă sacrificii pentru a și-l putea întreține.
Să ne unim cu David care zice, în Psalmii 22:25, că în ocaziile de adunări publice simte bucuria de a-și declara credința, bucuria și fidelitatea față de Dumnezeu, care ne iubește, ne apără și ne ascultă rugăciunile.
Doamne, Îți mulțumesc pentru frații și surorile pe care îi întâlnesc în fiecare adunare de credincioși și care îmi împlinesc nevoia de dragoste frățească. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Și iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el.
Luca 2:25
Simeon era un așteptător autentic. Aflat într-o relație avansată cu Dumnezeu, el ducea o viață sfântă și evlavioasă și avea certitudinea dată de Duhul că va fi martor la sosirea lui Mesia, Cel așteptat de veacuri. Simeon era un model al trăirii în proximitatea marelui eveniment, el își dezvolta continuu spiritul adventului.
În limbajul religios, „adventul” a pătruns foarte de timpuriu, desemnând cele patru săptămâni sau duminici dinaintea sărbătorii nașterii Domnului. Biserica romano-catolică și cea rezultată din Reformă folosesc săptămânile dinaintea Crăciunului pentru a se pregăti să întâmpine cum se cuvine bucuria nașterii Mântuitorului.
Adventul este preluat aproape literalmente din limba latină (adventus), cu aplicare inițială la așteptarea celei de-a doua veniri în slavă a Mântuitorului, dar mai târziu a fost transferat în perioada de pregătire pentru sărbătorile de iarnă. Actualmente, bisericile istorice, mai puțin cea ortodoxă, atribuie diferite concepte sau subiecte de meditație și rugăciune pentru fiecare dintre cele patru sau trei ocazii antemergătoare Crăciunului.
Biserica mea s-a născut dintr-un pronunțat spirit al adventului. În urmă cu mai bine de un secol și jumătate, febra revenirii a marcat serios creștinismul protestant din prima parte a secolului al XIX-lea. O serie de predicatori precum William Miller, Joshua Himes, Samuel Snow și alții au trezit America, dar nu numai,ca să se pregătească pentru a se întâlni cu Domnul venind pe norii cerului cu putere și cu mare slavă. Aceste idei au produs o mișcare semnificativă în viața spirituală a momentului istoric respectiv. Din această neliniște a așteptării s-a născut biserica mea.
Noi suntem moștenitorii spiritului advent al părinților noștri întru credință. Acest spirit înseamnă așteptare, pregătire și jubilație. Acestea ar trebui să fie coordonatele identității noastre ca biserică. Din timp în timp, ar trebui să ne oprim și să ne examinăm serios direcția de mers, pentru a face corecturile de rigoare. Adventul este acum mai aproape de împlinire de cum a fost oricând în trecut. Adventismul trebuie să-și respecte, cel puțin numele, promovândîn mod autentic și aplicat în mod înțelept ceea ce este esențial în advent: așteptarea, pregătirea și bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.
Doamne, însuflețește în mine spiritul adventului și învață-mă să ajut și pe alții să facă la fel. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!
Ioan 16:33
În Camera de sus, Învățătorul a făcut o precizare importantă cu privire la condiția relației dintre lume și biserică. Această condiție se cheamă „adversitate”. Lumea și biserica se situează într-o relație de adversitate, iar biserica trebuie să recunoască această realitate și să se comporte în mod adecvat. Natura umană încearcă să se protejeze de stresul pe care îl produce adversitatea, căutând calea de minimă rezistență. Acest lucru este normal și sănătos, dar abuzulde adaptare al bisericii, pentru a evita stresul relației cu lumea, poate produce mutații riscante în structurile de gândire și practică ale biserici, care se dovedesc a fi păgubitoarepentru ea. Ștergerea diferenței dintre lume și biserică face ca identitatea, mesajul și misiunea bisericii să devină nerelevante.
Soluția propusă de Învățătorul oamenilor este să trăim în lume ca niște oi în mijlocul lupilor, să fim înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Pe marginea acestei strategii se poate comenta mult și bine, dar același Învățător a demonstrat în mod practic cum se poate face acest lucru.
Ceea ce mă uimește permanent la Isus Hristos este modul în care S-a raportat El la lume. Aici este secretul supraviețuirii sănătoase a bisericii și credinciosului în lume, practicând o rezistență dinamică și proactivă față de lume. Pe deoparte, Dumnezeu iubește lumea cu o dragoste nemărginită, în timp ce urăște, combate și elimină păcatul cu o fermitate exprimată foarte sugestiv la cele două ocazii de curățire ale Templului din Ierusalim. Pe fața lui Isus oamenii au putut citi adversitatea față de dezordinea comportamentală în locașul de cult, iar pe de altă parte, cei umili, săraci și dezavantajați se simțeau atrași să-L asculte în același loc din care El izgonise pe cei greșiți.
Atracția și respingerea lui Hristos față de lume se află într-un echilibru sănătos și funcțional, productiv și vindecător. Adversitatea lumii față de biserică poate fi controlată prin adversitatea bisericii față de lume. Critica și acțiunea socială a bisericii trebuie să-și găsească echilibru în asemănarea avansată cu Hristos. Aceasta este formula de supraviețuire spirituală în mijlocul și în relație cu lumea din jur. Voi sunteți sarea pământului.
Doamne, pune echilibru și măsură sănătoasă în adversitatea mea față de lume și combin-o în mod înțelept cu iubirea mea față de lume. Vreau să fiu ca Tine în acest domeniu. Amin!