- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui; și mai mult prețuiește un sărac decât un mincinos.
Proverbele 19:22
Frumusețea personală este în primul rând un mare dar primit de la Dumnezeu. Acesta este însoțit și de o mare responsabilitate personală. De data aceasta am să vă spun povestea unei femei care a înțeles și a valorificat, spre slava lui Dumnezeu, farmecul personal cu care a fost dăruită de la naștere.
Dona a devenit conștientă de forța frumuseții ei personale în perioada de orientare profesională, pe când urma cursurile de medicină preventivă și educație publică pentru sănătate. La absolvire nu a fost greu să fie remarcată de o televiziune publică și timp de câțiva ani a fost realizatoarea și prezentatoarea unui program de sănătate publică la o oră de maximă audiență.
Numai că în lumea în care trăim puterile răului nu stau nepăsătoare atunci când ceva merge bine. Dona a fost contactată de un producător de filme pornografice care i-a oferit o sumă imensă de bani pentru a-i obține colaborarea. Convinsă de potențialul personal și de sfințenia chemării ei, nu a ezitat nicio clipă să refuze oferta. Dar producătorul infam avea destule instrumente pentru a zădărnicii lucrarea publică a Donei. În scurt timp a constatat cu mirare că a fost concediată de postul public de televiziune.
Actualmente, Dona vizitează primăriile și alte instituții interesate în dezvoltarea nivelului de educație sanitară a populațiilor din marile orașe ale Americii, pentru a strânge fonduriîn proiecte din acest domeniu. Farmecul ei personal o ajută să aibă un succes garantat. O brumă de farmec personal a pus Dumnezeu în fiecare dintre noi, iar locuitorii stelelor privesc cu interes modul în care ne punem la lucru talanții încredințați.
Doamne, toate darurile și talentele pe care mi le-ai încredințat Îți aparțin și vreau să le consacru Numelui și cauzei Tale. Să fii preamărit. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Și au șezut pe pământ, lângă el, șapte zile și șapte nopți, fără s-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.
Iov 2:13
Tăcerea și vorbirea își au rolul, timpul și utilitatea așezate de Dumnezeu. Binele pe care îl aduce vorbirea adecvată este potențat și de tăcerea arătată la vremea și locul ei. Când este vremea tăcerii, vorbirea poate obosi sau prost dispune, de aceea fiecare om trebuie să fie încet la vorbire și grabnic la ascultare, care presupune tăcere înțeleaptă.
A sta șapte zile și șapte nopți în tăcere în casa de durere a unui prieten poate fi considerat un act lipsit de noimă și bunăvoință, dar taciturnii, prietenii lui Iov, au procedat corect în contextul cultural și conjunctural în care se aflau. Lungimea tăcerii lor exprima profunda recunoaștere a tragismului situației în care se afla Iov. Deposedat de bunuri, de copii și sănătate, ce putea fi mai rău. Tăcerea lor era un semn de compasiune din partea lor.
Am urmărit o emisiune live de radio în care două doamne se întreceau a lăuda comunicativitatea și valorile comunicării în relația de cuplu. La un moment dat, a fost un apel telefonic, iar conversația s-a desfășurat cam în următoarele cuvinte: „Stimate doamne, tot respectul pentru subiectul pus în discuție și pentru opiniile dvs. exprimate, dar permiteți-mi să vă spun că lucrurile pot fi și alt fel. Eu am un soț taciturn, care nu scoate mai mult de câteva zeci de cuvinte toată ziua, dar nu l-aș schimba cu nici cu unul dintre vorbăreții despre care vorbiți cu atâta înflăcărare. Taciturnul meu îmi aduce atâta liniște și siguranță în suflet încât nu mi-aș dori nimic altceva de la el. Fidelitatea și grija lui sensibilă și atentă mă face cu adevărat fericită.
Tăcerile noastre pot face rău, dar pot face și bine, ascunzând un suflet nobil și atent cu nevoile celor din jur. Sunt lucruri care se cer făcute în tăcere și cu devotament.
Doamne, binecuvântă vorbirea și tăcerea mea. Fă din fiecare dintre ele o sursă de lumină și alinare pentru oamenii din jurul meu. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Îți este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui țepuș?
Faptele 26:14
Aceste cuvinte fac parte din mărturia publică a lui Saul din Tars cu privire la interacțiunea sa cu Domnul Isus Hristos, la poarta Damascului. Ele sunt cuvintele spuse de Isus și pe care Pavel le reține foarte bine, deoarece el constată că acestea constituie esența vieții sale spirituale. Experiența sa de apostol se desfășura între cele două coordonate: ale neprihănirii prin credință și lupta sa creștină pentru maturitate și desăvârșire spirituală. În acest context, imaginea țepușului devine cu adevărat relevantă.
Este interesant că, deși Pavel este crescut în tradiția iudaică strictă, Isus folosește o metaforă specifică limbii și culturii grecești. Să fie acesta un indicator al intenției lui Dumnezeu de a-l folosi pe Pavel cu precădere în zona elenă a Imperiului Roman? Aproape sigur că da.
Țepușul era folosit pentru a conduce boii de la un car sau un alt atelaj tras de boi pe traseul dorit de conducător. Atunci când boii aveau tendința de a părăsi drumul ales de conducător, acesta acționa țepușul pentru a face lucrurile să fie redresate.
În mod asemănător, viața apostolului a fost ghidată de anumite suferințe pe care Dumnezeu le-a folosit pentru a-l face să meargă corect pe calea aleasă. El recunoaște că țepușul avea rolul de a-l feri de mândrie și se supunea cu răbdare și încredere îndrumării date lui de Dumnezeu. Dacă sunt uneori motive de durere și disconfort și în viața noastră, acesta ar putea fi semnul unei îndrumări divine spre credință și dependență de Dumnezeu .
Doamne, deschide-mi ochii să văd drumul pe care vrei să mă conduci și dă-mi discernământul de a deosebi țepușul de care am nevoie, de celelalte dureri inerente. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre și va arunca în fundul mării toate păcatele lor.
Mica 7:19
Memoria și uitarea lui Dumnezeu sunt pe măsura superiorității Sale divine. Aducerea aminte din partea lui Dumnezeu este impecabilă, fără mistificări și fără lapsusurispecifice memoriei umane. Iertarea și uitarea Sa sunt desăvârșite. Când iartă ceva sau pe cineva, Dumnezeu aruncă lucrurile iertate în fundul mării, care devine Marea uitării. El nici nu mai permite altcuiva să mai scoată la lumină ceea ce El a clasat pentru a fi supus uitării.
Există totuși o excepție în ceea ce privește uitarea divină. Atunci când păcătosul iertat se răzgândește și se întoarce la păcatele sale dintâi, efectele pocăinței sale anterioare se șterg și el trebuie să stea din nou în fața răspunderii pentru relele săvârșite. În cartea prorocului Ezechiel Domnul spune: „Când zic celui neprihănit că va trăi negreșit, dacă se încrede în neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita și el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârșit-o.” (Ezechiel 33:13)
Dacă în toate privințele Dumnezeu este modelul și sursa noastră de inspirație, atunci și iertarea și uitarea noastră trebuie să urmeze parcursul divin. Cu toții știm că omenește acest lucrueste practic imposibil. Este imposibil să nu ne aducem aminte cine au fost cândva frații și surorile care populează acum biserica. Numai puterea Duhului lui Dumnezeu revărsată în suflet ne poate ajuta să iertăm și să uităm la fel ca Dumnezeu.
Doamne, îți mulțumesc pentru felul în care ierți și uiți nelegiuirile mele. Învață-mă și pe mine să iert și să uit la fel. Amin!
- Detalii
- Scris de: Ion Buciuman
- Categorie: Devoțional „Cuvintele Cuvântului”
Porunca veche a fost dată la o parte, deoarece a fost slabă și fără niciun beneficiu.
Evrei 7:18, NTR
Scriind evreilor, Pavel vorbește despre zădărnicia faptelor Legii de a conferi o neprihănire pe care o cere și o așteaptă Dumnezeu. Mulți cititori ai acestui pasaj răsuflă ușurați la gândul că Decalogul a fost abolit la cruce, iar acum nu mai suntem sub acest îndrumător, având libertatea de a trăi în afara prescripțiilor legale ale Vechiului Testament.
Zădărnicia Legii nu înseamnă însă anularea cerințelor ei, ci doar schimbarea modalității de a obține neprihănirea. Sistemul jertfelor conforme Leviticului a fost înlocuit de marea Jertfă a Mielului lui Dumnezeu și neprihănirea care se capătă prin credință. Din această perspectivă, Legea este zadarnică, dar rămân o mulțime de alte funcții ale Legii care nu sunt deloc „fără niciun beneficiu”, ca să cităm versiunea Noii Traduceri în limba română.
Însuși Învățătorul ne-a spus că nu a venit să anuleze, ci să trăiască Legea în deplină armonie cu Tatăl. Spre deosebire de noi, El nu a avut nevoie de mijlocirea vreunei jertfe pentru a trăi în ascultare de Tatăl, deoarece El este fără păcat. Este foarte curios că la spălarea picioarelor, nu a cerut ca altcineva să-I spele picioarele, în timp ce El a spălat picioarele tuturor, inclusiv ale lui Iuda, și ne-a dat porunca să ne spălăm în mod periodic picioarele unii altora. Lecția este cât se poate de clară: avem nevoie de Altcineva să facă pentru noi ceea ce noi nu suntem capabili să facem, și anume să ne punem de acord cu Legea.
Ascultarea noastră autonomă de Lege este zadarnică, din cauza naturii noastre căzute, de care nu ne putem elibera prin botez și nici prin spălarea picioarelor, care este o refacere a botezului. Numai ascultarea Lui în noi, prin credință, poate rezolva dilema neprihănirii.
Doamne, privind în urmă, am toate motivele să Îți fiu recunoscător și, privind înainte, am toate motivele să mă încred în Tine și numai în Tine. Amin!