Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?
2 Corinteni 6:16
Există combinații care nu se pot realiza. Există îmbinări care nu se pot face. Există asocieri care nu funcționează, cu toată bunăvoința partenerilor. Există o cauză obiectivă a acestei imposibilități: natura incoerentă a părților. Există în literatură și artă o mulțime de exemple și exemplificări ale acestei neputințe. Fram, ursul polar, Luceafărul, Riga Kripto și Lapona Enigel sunt doar câteva dintr-o lungă listă de parabole ale nepotrivirii.
Întrebarea lui Pavel este mai mult decât una retorică, ea se referă la esența lucrurilor. Templul lui Dumnezeu și idolii din această construcție ideatică se referă la biserică și lume. Între lumea spirituală și cea materială există diferențe care nu se pot atenua până acolo încât să poată rezulta o unire funcțională. În acest context este recomandată diferențierea și diversitatea binevoitoare. Biserica trebuie să-și recunoască și să-și afirme valorile, găsindu-și locul în societate, iar lumea trebuie să-i respecte bisericii legitimitatea în domeniul spiritualității, închinării și mărturiei personale și publice.
Întrebarea lui Pavel în context se aplică și unirii în căsătorie dintre credincioși și necredincioși. Aici se ridică o serioasă obiecție din partea gânditorilor și gândirii lumii dacă nu cumva biserica limitează libertatea alegerii. Practica demonstrează însă că Templul lui Dumnezeu nu se poate împăca și nu-și poate păstra identitatea și valoarea dacă este populat cu idoli în locul Divinității unice a lui Dumnezeu. Credincioșii pot face o pasiune pentru cei necredincioși și invers, dar când este vorba despre o experiență matrimonială avansată, cele două lumi se dovedesc incapabile de a colabora armonios și eficient. Fiecare trebuie să se limiteze la treaba lui. Drama aceasta ar putea fi evitată printr-o alegere înțeleaptă și principială.
Doamne, sufletul meu își găsește liniștea și siguranța numai în Tine și în puterea iubirii Tale. Nu doresc să împart cu idolii domeniul sacru al închinării mele. Tu rămâi Unicul, Singurul și Incomparabilul meu Domn și Stăpân. Amin!
Alții, când l-au auzit că vestește pe Isus și învierea, ziceau: „Pare că vestește niște dumnezei străini.”
Faptele 17:18
Limba și limbajul pot constitui o barieră greu de trecut în comunicarea transculturală și transconfesională. Acest lucru este valabil nu numai în relațiile la distanță,ci și în modul de a ne transmite mărturia celor din jur. Jargonul confesional poate crea dificultăți reale și serioase celor care sunt interesați de Evanghelie, dar nu pot înțelege limba în care li se vorbește despre ea.
Îmi aduc aminte de o întrebare pe care mi-a pus-o o ascultătoare care se afla pentru prima dată la o adunare a adventiștilor: „Ce este sanctuarul?”, a întrebat femeia nedumerită. „Ați vorbit toată seara despre el, dar eu nu știu ce este acesta”, a continuat ea. Atunci mi-am dat seama de jargonul specific pe care îl folosim pentru a vorbi lumii, dar pe care lumea nu îl înțelege.
Este semnificativ faptul că la Cincizecime, Duhul a dat apostolilor capacitatea de a folosi în mod eficient limba și limbile. Fiecare dintre oamenii din multele limbi și dialecte care ascultauvorbirea lui Petru putea să aibă o traducere a mesajului acestuia astfel încât să poată fi înțeles în toatăcomplexitatea și nuanțele sale salvatoare.Efectele Ploii timpurii trebuie să fie resimțite până astăzi pentru a avea o bază sigură pentru revărsarea Ploii târzii.
Limbajul Bibliei, dar și al Spiritului Profetic riscă să devină greoi și lipsit de expresivitate datorită evoluției naturale a limbii. Astfel se justifică noile traduceri ale Bibliei și revizuirea traducerii scrierilor lui Ellen White în limba română.Cu toții avem nevoie să ne exprimăm într-un limbaj adecvat și să ascultăm o limbă clară și înțeleasă.
Doamne, dă-mi și mie cuvintele în care să pot spune oamenilor pe limba lor despre iubirea și bunătatea Ta prin care atragi la Tine pe toți oamenii. Amin!
Plângeți-vă pe voi însevă și pe copiii voștri.
Luca 23:28
În mod figurat, existența noastră umană este numită „valea plângerii și a umbrei morții”, în sensul că viața este plină de durere și amenințată permanent de asaltul nemilos al neființei. Față de această perspectivă a realității avem dreptul să ne exprimăm tristețea și neputința. Chiar și în acest caz avem nevoie de orientare spirituală. Are și plânsul morala și moralitatea lui. Putem să ne lamentăm corect sau putem folosi lamentația în mod greșit.
Cu o ultimă sforțare, Mântuitorul lumii, urcând Calvarul, a încercat să corecteze bocetul prematur al femeilor care mergeau în urma Sa. Cu siguranță că dramatismul și profunzimea durerilor Mântuitorului meritau o apreciere pe măsură, dar nimeni nu putea înțelege acest lucru. În cazul acesta de condamnare și execuție nedreaptă nu era vorba doar despre o eroare judiciară sau despre un abuz al autorității guvernamentale ori despre o administrare neglijentă a dreptății în favoarea intereselor politice, ci despre o suferință ispășitoare cu valoare globală, absolută și veșnică.
Lamentația femeilor ar fi fost deplin justificată dacă ar fi fost măcar o urmă de înțelegere profundă a dramei divine la care participau. În lipsa acestui discernământ spiritual, Isus a orientat plânsul femeilor către un obiectiv mai practic și mai apropiat de înțelegerea și nevoile lor. El dorea ca ele să se pregătească pentru distrugerea Ierusalimului și pentru drama ireversibilă pe care păcatul neluat în serios o poate produce.
În acest caz, lamentațiile noastre merită o revizuire serioasă. Este important să deplângem adevăratele motive de tristețe privind condiția personală precară în raport cu Dumnezeu și cu păcatul decât doar să ne văităm doar de urmările inevitabile ale cochetăriei cu acesta.
Doamne, îmi pare rău de lipsa mea de maturitate și înțelegere spirituală și de lipsa unui răspuns mai eficient față de harul Tău care a fost arătat. Iartă-mă și salvează-mă de mine însumi. Amin!
Să te duci la preoți, leviți și la cel ce va împlini atunci slujba de judecător, să-i întrebi, și ei îți vor spune hotărârea legii.
Deuteronomul 17:9
Magistratura este o poziție socială foarte specială în ceea ce privește autoritatea de a administra și a aplica legea și dreptatea socială. Un procuror apără interesele societăți în fața abuzurilor propriilor ei cetățeni. Această misiune socială face ca magistratul să pună o presiune permanentă asupra cetățeanului, iar reacția cetățeanului față de magistrat este să îi returneze aceeași presiune.
Între magistrat și societate există o adeziune perfectă; între cetățean și magistrat lucrurile stau cu totul diferit. Individul nu iubește și nu apreciază munca magistratului numai în situația în care are foloase de pe urma activității acestuia. Lucrurile capătă o întorsătură dramatică atunci când cetățeanul trebuie să suporte rigorile legii și ajunge să fie privat de libertate. Întrebați la întâmplare pe orice condamnat din închisoare și veți afla că majoritatea sunt acolo din cauza procurorilor și judecătorilor, și nu din cauza faptelor lor greșite.
Preoții, leviții și judecătorii lui Israel aveau o responsabilitate deosebită de a promova și a susține autoritatea Legii lui Dumnezeu. Dacă acest rol era îndeplinit cu seriozitate, unii dintre cetățeni ajungeau în ipostaza scriitorului anonim al Psalmului 119, care proslăvește frumusețea și eficacitatea Legiidivine. În acest caz, Legea nu mai constituie o amenințare și nu mai pune presiune pe comportamentul supusului ei, ci dimpotrivă Legea devine o sursă de încântare sufletească și binecuvântare cerească.
Doamne, ajută-mă și pe mine să pot vedea lucrurile minunate ale Legii Tale și să pot arăta și altora această frumusețe. Amin!
Maria a luat un litru de mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei și s-a umplut casa de mirosul mirului.
Ioan 12:3
Alături de tămâie, nardul este un produs nobil care atinge în mod fericit simțurile ființei umane și produce reacții profunde la nivelul sentimentelor religioase. Așa se explică de ce una dintre preocupările activităților auxiliare ale bisericilor istorice este promovarea și distribuirea celor mai valoroase varietăți de mir de nard.
De la Wikipedia aflăm că Nardul (Nardostachysjatamansi) este o plantă cu flori din familia valerianei care crește în Munții Himalaya. Ea produce un tip de ulei esențialputernic aromat de culoarea ambrei. Uleiul a fost folosit din timpuri străvechi ca parfum, ca medicament și în ceremonii religioase.
Maria a ales în mod corespunzător să își exprime gratitudinea și recunoștința prin mirul de nard turnat pe capul și picioarele lui Isus. Prețul pe care l-a plătit pentru vasul de alabastru conținând esența iubirii ei de Dumnezeu nu i s-a părut prea mare în raport cu îndatorarea ei față de Cel care i-a dăruit o nouă viață. Isus a apreciat în mod corect semnificația gestului Mariei și de aceea i-a rezervat un loc important în Evanghelie. Oriunde avea să fie prezentată Evanghelia aceasta, fapta Mariei avea să fie repovestită și aprofundată.
Atunci când vorbim despre vasul de alabastru, ne referim la bogăția și frumusețea dăruirii de sine și a sacrificiului suprem pentru care Isus Se pregătea cu toată ființa Sa.Asemenea Mariei ne putem dovedi și noi gratitudinea față de Dumnezeu și să aducem viețile noastre ca pe vasul de alabastru înaintea Lui.
Doamne, ajută-mă și pe mine să înțeleg mai bine adâncimea iubirii Tale pe care să o pot exprima apoi în gesturi și cuvinte de un bun miros plăcut pentru Tine și pentru oamenii din jur. Amin!