Ați auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu și făceam prăpăd în ea.
Galateni 1:13
Acesta este un exemplu tipic de abjurare. Prin acest act, Saul din Tars își renegă credința și faptele anterioare convertirii, le condamnă și se detașează categoric de ele. Abjurarea constituie momentul de cotitură al vieții apostolului. Schimbarea este atât de profundă și radicală încât întreaga sa ierarhie de valori este răsturnată și până și numele îi este schimbat. El avea să se cheme Pavel (Paulus în latină înseamnăCel mic), iar numele și viața sa anterioară aveau să fie aproape șterse din amintirile și uzanța contemporanilor săi.
Indiferent care este tipul de convertire prin care am trecut de la viața de altădată la o viață nouă în Hristos, abjurarea este un act definitoriu al acestei treceri. Unii dintre noi se întorc la Hristos într-un mod dramatic, în urma unei experiențe zguduitoare și puternice, o mișcare viguroasă a Duhului. Alții parcurg drumul Damascului la pas domol, aproape imperceptibil. Între cele două modalități există o infinitate de nuanțe. Indiferent de tipul de convertire, detașarea față de trecut trebuie să fie clară, curajoasă și permanentă.
Abjurarea ne ajută să nu facem recăderi și să ne redefinim permanent statutul în raport cu propriul trecut, cu noi înșine, cu Dumnezeu și cu lumea din jur. Astfel trăim în lumină și cei din jur știu exact unde să ne caute și să ne găsească. Pe această cale ne mărturisim credința și ne afirmăm identitatea și misiunea.
Este de la sine înțeles că nu suntem mândri și nici nu ne simțim confortabili cu anumite aspecte ale trecutului, dar recunoașterea faptului că suntem oameni supuși păcatului și ispitelor poate constitui foarte bine o bună încurajare pentru cei din jur care au nevoie de sprijinul și susținerea noastră.
Doamne, abjur trecutul cel fără de Tine și mă încredințez pe deplin grijii și călăuzirii Tale. Amin!