- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei.
Ioan 21:1
Petru, cu vechea lui pasiune pentru pescuit, le-a propus ucenicilor să prindă peşte. Cu toţii aveau nevoie de hrană şi de haine, iar câştigul obţinut avea să le satisfacă necesităţile. Însă nu au prins nimic toată noaptea.
Isus Se afla pe ţărm şi îi urmărea, nevăzut de ucenici. La ivirea zorilor, Străinul de pe ţărm i-a îndemnat să îşi arunce mrejele în partea dreaptă a corabiei, şi acestea s-au umplut imediat cu peşte. Isus le-a spus să aducă peştele la ţărm şi să se servească din hrana pe care le-o pregătise.
Două dintre problemele care trebuiau rezolvate erau tăgăduirea ruşinoasă a lui Petru şi refacerea încrederii ucenicilor în el. Păcatele tainice trebuie mărturisite în taină înaintea lui Dumnezeu, însă păcatul public necesită o mărturisire publică.
În timpul mesei, Isus l-a întrebat pe Petru: „Simone… Mă iubeşti?” (Ioan 21,15) El a repetat această întrebare de trei ori şi tot de trei ori Petru i-a dat acelaşi răspuns. Petru L-a negat pe Domnul de trei ori în public şi şi-a exprimat pocăinţa sinceră de trei ori, tot în public. Prima lucrare pe care i-a încredinţat-o Isus a fost aceea de a paşte „mieluşeii” – pe cei tineri în credinţă – o lucrare în care Petru avea puţină experienţă.
Din discuţia aceasta, ucenicii au învăţat cum să se poarte cu răbdare, compasiune şi iubire iertătoare faţă de cei care nu reuşesc să-şi îndeplinească îndatoririle. Fără dragostea lui Hristos în inimă, lucrarea liderului creştin nu reuşeşte.
„Înainte de căderea lui, Petru vorbea totdeauna necugetat, pripit. Era totdeauna gata să-i corecteze pe alţii, să-şi spună părerea, fără să înţeleagă el însuşi despre ce este vorba sau ce trebuia să spună. Dar Petru cel pocăit era altfel. Şi-a păstrat fervoarea de pe vremuri, iar harul lui Hristos i-a călăuzit zelul. Nu mai era nici pripit, nici încrezut, ci liniştit, stăpân pe sine, gata să se lase învăţat. Astfel, el putea să pască atât mieluşeii, cât şi oile turmei lui Hristos.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 812, 815)
Chiar şi cei care cad în păcate mari pot fi iertaţi şi pot fi folosiţi cu succes în lucrarea lui Dumnezeu.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”
Matei 28:18-20
Aproximativ cinci sute de credincioşi s-au adunat pe un munte din Galileea, dornici să înveţe tot ce se putea de la ucenicii care Îl văzuseră pe Isus după înviere. Deodată, Isus a venit şi li S-a arătat tuturor. Ei I s-au închinat, dar nu toţi. Unii încă se mai îndoiau. Aşa va fi întotdeauna.
Aceasta a fost singura ocazie de după înviere în care Domnul S-a întâlnit cu mulţi credincioşi odată. În cuvântarea Sa, le-a arătat clar că jertfa Lui în favoarea oamenilor era deplină, completă. Condiţiile ispăşirii fuseseră îndeplinite şi acceptate de Tatăl. Acum Se ducea la tronul lui Dumnezeu ca să înceapă lucrarea de mijlocire.
În continuare, El a explicat că urmaşii Săi trebuie să conlucreze cu Dumnezeu pentru a-şi recăpăta sănătatea trupului şi a sufletului. Bolile oamenilor – atât cele fizice, cât şi cele spirituale – sunt cauzate de încălcarea legilor lui Dumnezeu.
„Evanghelia trebuie vestită nu ca o teorie lipsită de viaţă, ci ca o putere vie, care schimbă viaţa. Dumnezeu doreşte ca toţi cei care vor accepta harul Său să fie martori ai puterii Lui. El îi primeşte cu plăcere chiar pe aceia a căror purtare L-a supărat mai mult; dacă se pocăiesc, El le dă Duhul Său cel Sfânt. […] El ar vrea ca slujitorii Săi să dea mărturie despre faptul că, prin harul Său, oamenii pot avea un caracter asemenea cu al lui Hristos şi se pot bucura, fiind siguri de marea Lui iubire. Dumnezeu ar vrea ca noi să dăm mărturie despre faptul că El nu poate fi mulţumit până când oamenii nu sunt recâştigaţi şi repuşi în sfintele drepturi de copii ai Lui.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 826)
Esenţa Evangheliei constă în refacerea caracterului lui Dumnezeu în fiecare om în parte.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.
Fapte 1:11
După înviere, Isus a zăbovit pe pământ pentru ca ucenicii să se poată obişnui cu El în trupul Său înviat şi proslăvit. Dar venise timpul să Se întoarcă în ceruri. I-a condus pe ucenici pe cărarea bine cunoscută care ducea în vârful Muntelui Măslinilor.
Apoi, Isus S-a oprit, iar ucenicii s-au strâns în jurul Său. Faţa Lui strălucea în timp ce privea cu dragoste la ei. A rostit cuvinte duioase şi Şi-a întins mâinile spre ei ca să îi asigure de grija Sa protectoare. După aceea S-a înălţat din mijlocul lor. Înmărmuriţi, ucenicii L-au urmărit cu privirea încordată până când a fost primit de carul de nor al îngerilor.
Deodată, ca o muzică, au auzit promisiunea îngerilor referitoare la revenirea lui Hristos. Când ucenicii s-au întors în Ierusalim, oamenii îi priveau cu surprindere. Cei mai mulţi se aşteptau să fie abătuţi şi jenaţi din cauză că Învăţătorul lor era mort. Însă ei erau plini de bucurie şi biruinţă. Nu mai erau nesiguri cu privire la viitor. Ştiau că au un Prieten la tronul lui Dumnezeu – un Prieten care încă mai păstra forma umană.
„Hristos Se înălţase la cer având chip de om. Ucenicii văzuseră norul care-L primise. Acelaşi Isus care umblase, vorbise şi Se rugase cu ei, care frânsese pâinea împreună cu ei, care fusese cu ei în bărcile lor pe lac şi care, în ziua aceea, obosise urcând împreună cu ei măslinişul, mergea acum să stea pe tron cu Tatăl Său. Şi îngerii i-au asigurat că Acelaşi pe care ei L-au văzut mergând la cer va reveni tot aşa cum S-a înălţat. El va veni ’pe nori; şi orice ochi Îl va vedea’ (Apocalipsa 1,7).” (Hristos, Lumina lumii, pag. 832)
Isus va păstra pentru totdeauna trăsăturile umane. În calitate de Mare-Preot al nostru, ştie foarte bine ce avem nevoie fiecare dintre noi atunci când ne confruntăm cu ispita.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe.
Matei 5:1,2
În Predica de pe Munte, Hristos le-a vorbit oamenilor despre natura Împărăţiei Sale spirituale, care înseamnă dragoste, har şi neprihănire. Supuşii Săi sunt cei săraci în duh, cei smeriţi, cei persecutaţi din cauza neprihănirii. Împărăţia cerului este a lor. Deşi nu este încă încheiată, lucrarea începută în ei îi va face demni să intre în Împărăţia Sa veşnică.
Prin dorinţa noastră de înălţare de sine, mergem pe calea pe care a păşit Eva în Eden. Iubirea de sine ne distruge pacea; fericirea noastră depinde de circumstanţele vieţii. Însă Isus ne învaţă că fericirea vine din neprihănire.
Neprihănire înseamnă sfinţire – asemănare cu Dumnezeu –, iar „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4,16). Neprihănire înseamnă armonie cu Legea lui Dumnezeu, întrucât „toate poruncile Tale sunt drepte” (Psalmi 119,172) şi „dragostea… este împlinirea Legii” (Romani 13,10). Neprihănirea este dragoste, iar dragostea este lumina şi viaţa lui Dumnezeu. Neprihănirea lui Dumnezeu este întruchipată în Hristos. Primim neprihănirea atunci când Îl primim pe El.
Când vom înţelege desăvârşirea caracterului Mântuitorului nostru, ne vom dori să fim transformaţi şi renăscuţi complet în conformitate cu puritatea Sa. Cu cât Îl cunoaştem mai bine pe Dumnezeu, cu atât vom fi mai dornici să reflectăm chipul Său. Elementul divin se uneşte cu elementul uman atunci când sufletul se prinde de Dumnezeu.
„Iubirea divină care radiază în inimă şi armonia creştină manifestată în viaţă sunt ca o scânteiere a strălucirii cerului, dată oamenilor de pe pământ, ca să poată înţelege şi să poată preţui frumuseţea şi desăvârşirea lui. Astfel, oamenii sunt ajutaţi să creadă în ’dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi’ (1 Ioan 4,16). Inimile care au fost cândva păcătoase şi imorale sunt purificate şi transformate, spre a fi prezentate ’fără prihană şi plin[e] de bucurie înaintea slavei Sale’ (Iuda 24).” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 41, 42)
Planul lui Dumnezeu pentru fericirea noastră, atât în viaţa aceasta, cât şi în viaţa viitoare, este calea cea mai sigură şi mai plăcută de a trăi.
- Detalii
- Scris de: Herbert Edgar Douglass
- Categorie: Devoțional de seară
Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
Matei 5:17
Pe coasta muntelui, când le-a vorbit oamenilor aşezaţi înaintea Sa despre natura spirituală a Legii, Isus le-a prezentat principiile aceleiaşi Legi pe care El Însuşi o proclamase cu secole în urmă într-o flacără de foc înaintea lui Israel pe muntele Sinai. El i-a asigurat pe ascultători că scopul Său nu era să înlăture vreuna dintre prevederile Legii. Principiile neprihănirii care sunt cuprinse în Lege sunt la fel de neschimbătoare ca şi tronul lui Dumnezeu. Isus a venit să amplifice Legea. El a venit să „împlinească” Legea, adică să întregească măsura cerinţelor Legii, dându-ne un exemplu de ascultare desăvârşită de voinţa lui Dumnezeu.
De fiecare dată când au ales să meargă pe drumul lor, bărbaţii şi femeile s-au aşezat în opoziţie faţă de Dumnezeu. Ei nu vor putea intra în Împărăţia cerurilor, fiindcă sunt în conflict cu principiile cerului. Chiar şi cei care încearcă să păzească poruncile pot fi în contradicţie cu Dumnezeu. Religia legalistă nu reuşeşte să aducă sufletul în armonie cu Dumnezeu. Religia aspră şi rigidă a fariseilor, lipsită de smerenie, blândeţe şi dragoste nu era altceva decât o piatră de poticnire pentru păcătoşi. Singura credinţă adevărată este cea care „lucrează prin dragoste” (Galateni 5,6) spre curăţirea sufletului. Este ca aluatul care transformă caracterul.
„Deşi beneficiem de harul lui Dumnezeu, condiţiile vieţii veşnice sunt exact aceleaşi care au fost în Eden – neprihănirea desăvârşită, armonia cu Dumnezeu, conformarea deplină faţă de principiile Legii Sale. Standardul moral prezentat în Vechiul Testament este acelaşi standard pe care îl prezintă Noul Testament. Acest standard nu face parte din categoria celor pe care nu le putem atinge. Fiecare poruncă sau instrucţiune dată de Dumnezeu conţine o făgăduinţă cât se poate de sigură. Dumnezeu a pregătit mijloacele prin care putem deveni asemenea Lui şi El va realiza această transformare pentru toţi cei care nu se vor opune cu îndărătnicie, împiedicând astfel lucrarea harului Său.” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 76)
Dumnezeu a promis că va pune legile Sale în inima noastră şi le va scrie în mintea noastră.