După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei.
Ioan 21:1
Petru, cu vechea lui pasiune pentru pescuit, le-a propus ucenicilor să prindă peşte. Cu toţii aveau nevoie de hrană şi de haine, iar câştigul obţinut avea să le satisfacă necesităţile. Însă nu au prins nimic toată noaptea.
Isus Se afla pe ţărm şi îi urmărea, nevăzut de ucenici. La ivirea zorilor, Străinul de pe ţărm i-a îndemnat să îşi arunce mrejele în partea dreaptă a corabiei, şi acestea s-au umplut imediat cu peşte. Isus le-a spus să aducă peştele la ţărm şi să se servească din hrana pe care le-o pregătise.
Două dintre problemele care trebuiau rezolvate erau tăgăduirea ruşinoasă a lui Petru şi refacerea încrederii ucenicilor în el. Păcatele tainice trebuie mărturisite în taină înaintea lui Dumnezeu, însă păcatul public necesită o mărturisire publică.
În timpul mesei, Isus l-a întrebat pe Petru: „Simone… Mă iubeşti?” (Ioan 21,15) El a repetat această întrebare de trei ori şi tot de trei ori Petru i-a dat acelaşi răspuns. Petru L-a negat pe Domnul de trei ori în public şi şi-a exprimat pocăinţa sinceră de trei ori, tot în public. Prima lucrare pe care i-a încredinţat-o Isus a fost aceea de a paşte „mieluşeii” – pe cei tineri în credinţă – o lucrare în care Petru avea puţină experienţă.
Din discuţia aceasta, ucenicii au învăţat cum să se poarte cu răbdare, compasiune şi iubire iertătoare faţă de cei care nu reuşesc să-şi îndeplinească îndatoririle. Fără dragostea lui Hristos în inimă, lucrarea liderului creştin nu reuşeşte.
„Înainte de căderea lui, Petru vorbea totdeauna necugetat, pripit. Era totdeauna gata să-i corecteze pe alţii, să-şi spună părerea, fără să înţeleagă el însuşi despre ce este vorba sau ce trebuia să spună. Dar Petru cel pocăit era altfel. Şi-a păstrat fervoarea de pe vremuri, iar harul lui Hristos i-a călăuzit zelul. Nu mai era nici pripit, nici încrezut, ci liniştit, stăpân pe sine, gata să se lase învăţat. Astfel, el putea să pască atât mieluşeii, cât şi oile turmei lui Hristos.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 812, 815)
Chiar şi cei care cad în păcate mari pot fi iertaţi şi pot fi folosiţi cu succes în lucrarea lui Dumnezeu.