- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
Bine ai revenit sau Bun venit la cea de-a cincea ediție a proiectului O pagină pe zi!
Deschidem astăzi prima filă a cărții Enigmele Bibliei. Daniel și Apocalipsa, scrisă de Jacques B. Doukhan.
Lectura acestei cărți este însoțită de o posibilitate crescută de schimbare a perspectivei, a minții, a sufletului, a vieții în definitiv.
Dacă îți dorești o imagine mai echilibrată asupra viitorului și o experiență spirituală autentică, te invităm să rămâi alături de noi în următoarele 180 de zile ale acestei călătorii istorico-profetice.
O lectură transformatoare îți dorim!
Sătucul irakian era în mare fierbere, iar oamenii își aruncau unii altora insulte și blesteme de-o parte și de alta a râului Touster1. Femeile boceau și blestemau. Bărbații își ascuțeau pumnalele. Copiii tremurau. Sămânța noului conflict din Orientul Mijlociu nu era nici petrolul, nici tensiunea dintre evrei și arabi, ci o veche legendă cu privire la mormântul profetului Daniel.
Credințele strămoșești acordau o mare însemnătate rămășițelor pământești ale unui profet, considerându-le semne aducătoare de noroc. Oamenii care trăiau pe unul din malurile râului, observând că locuitorii de pe celălalt mal, unde se afla mormântul profetului, erau prosperi și fericiți, au căutat să-l mute pe pământul lor. Conflictul era pe cale să izbucnească violent, când, după lungi negocieri, s-a ajuns la un compromis: sătenii ambelor localități aveau să mute coșciugul profetului anual, de pe un mal pe altul, astfel încât cu toții să beneficieze de prosperitatea pe care o aducea el. Practica aceasta a continuat mulți ani, până când, într-o zi, prin părțile acelea a venit în vizită regele Sagarșah, care a fost de părere că exhumarea repetată era o dezonoare la adresa memoriei profetului. Sub atenta sa supraveghere, sătenii au legat cu lanțuri grele coșciugul la mijlocul unui pod, la distanță egală de cele două maluri. Daniel urma să fie acum pentru toată lumea.
Povestea, așa cum a fost spusă de un călător din secolul al XII-lea2, are încă ecouri puternice. Un document ce cuprinde doar 12 capitole, pierdut între sulurile Bibliei străvechi, și singura rămășiță confirmată a profetului din vechime, cartea lui Daniel conține un mesaj universal, care transcende biserici și culturi. Această carte prezintă interes pentru fiecare.
Iudaismul l-a recunoscut deja pe Daniel, conform mărturiei lui Josephus Flavius, drept „unul dintre cei mai mari profeți”, deoarece el „nu doar că a profetizat lucruri viitoare, așa cum au făcut și ceilalți profeți, ci a și fixat anumite date la care acestea aveau să se întâmple”3.
Atât referirile la cartea lui Daniel din literatura inter-testamentară (100-200 î.Hr.)4 și din legendele vremii respective5, cât și influența ei asupra comunității de la Qumran6 certifică venerația deosebită de care se bucura cartea.
Talmudul îl admiră pe Daniel, deoarece îi întrece „pe toți înțelepții altor popoare”7. În Midraș, Daniel și Iacov sunt considerați singurii oameni care au primit de la Dumnezeu revelații cu privire la sfârșitul timpului8. Conform unui alt pasaj din Midraș, Dumnezeu i-a descoperit lui Daniel destinul poporului israelit și data judecății finale9. În ciuda anumitor rezerve născute din polemicile iudeo-creștine, profețiile lui Daniel au rămas obiectul unui studiu intens din partea teologilor evrei. Marele Maimonide a aplicat aceste profeții Romei, Greciei, Persiei, islamului și chiar creștinismului10. Cercetători renumiți, precum exegetul Rashi, liderul de comunitate Saadia Gaon, poetul și filosoful Nahmanide, omul de stat Abrabanel sau umanistul Loeb (Maharal), au studiat, de asemenea, cu atenție cartea lui Daniel, încercând să deducă din ea data venirii lui Mesia11. Mai aproape de noi, în secolul al XX-lea, filosoful Franz Rosenzweig nu a ezitat să stabilească o legătură între istoria lumii și profeția lui Daniel12. Abraham Heschel l-a numit pe Daniel profet în așteptare13, iar André Neher l-a calificat drept „profetul rugăciunii”. Pentru Elie Wiesel, cartea lui Daniel conține floarea speranței14.
NOTE
1 Un mic râu la est de fluviul Tigru (cunoscut anterior sub numele de Choaspes).
2 Vezi Adolf Asher (ed. și trad.), The Itinerary of Rabbi Benjamin of Tudela, în ebraică și engleză, Londra/Berlin, A. Asher & Co., 1840-1841, vol. I, p. 152-154.
3 Josephus Flavius, Antiquitates Judaicae 10.266,267.
4 Vezi Ezdra 12:11, Cartea lui Enoh (83-90), Oracolele sibiline (4:388-400), 1 Macabei (1:54; 2:59 ș.u.), Testamentele celor doisprezece patriarhi, Jubileele, Apocalipsa lui Baruh etc.
5 Vezi, în special, pasajele inserate în Septuaginta (Rugăciunea lui Azaria și cântarea celor trei tineri, Istoria Susanei și Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel). Biserica Romano-Catolică a păstrat aceste texte grecești (deuterocanonice), care lipsesc din Biblia ebraică. Ele nu apar însă în Bibliile folosite de bisericile Reformei, care le-au denumit apocrife.
6 Cartea lui Daniel a fost, fără îndoială, un document favorit al sectei de la Qumran. Arheologii au descoperit o serie de manuscrise, unele conținând aproape toate capitolele cărții, iar un număr important de pasaje (din capitolele 1, 5, 7, 8, 10 și 11) apar în duplicat (vezi André Dupont-Sommer, The Essene Writings From Qumran, traducere în limba engleză de
G. Vermès, Gloucester, Massachusetts, Peter Smith, 1973; E. Ulich, „Daniel Manuscripts from Qumran, part 1: Preliminary Editions of 4QDan (b) and 4QDan (c)”, Bulletin of the American Schools of Oriental Research, 268, 1987, p. 3-16; „Daniel Manuscripts from Qumran, part 2: Preliminary Editions of 4QDan (b) and 4QDan (c)”, Bulletin of the American Schools of Oriental Research, 274, 1989, p. 3-26).
7 Talmudul babilonian, Yoma 77a.
8 Midraș Choher Tov 31.7.
9 Midraș Rabba Geneza 98.2.
10 Iggeret Teman IV, V.
11 Pentru referințe la acești autori, vezi Dan Cohn-Sherbok, The Jewish Messiah, Edinburgh, T. & T. Clark, 1997, p. 119, 120.
12 Vezi Franz Rosenzweig, The Star of Redemption, traducere în limba engleză de William W. Hallo, New York, Holt, Rinchart & Winston, 1970, p. 336.
13 Abraham J. Heschel, Israel: An Echo of Eternity, New York, Farrar, Straus & Giroux, 1969, p. 97.
14 Cu privire la cartea lui Daniel, Elie Wiesel scria: „Îmi place să o citesc iar și iar. Pentru frumusețea ei? Pentru pericolul ei? Într-adevăr, este imposibil să-i descifrăm enigmele, dar cel puțin știm că are o enigmă, iar această cunoaștere ne ajută să trecem dincolo de lucrurile obișnuite și să respingem vulgaritatea. Această cunoaștere ne face în stare să dăm speranței un nume care precedă însăși creația” (Sages and Dreamers, New York, Summit Books, 1991, p. 114).
- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
Tradiția creștină îl consideră un profet de referință. În nenumărate rânduri, creștinii din primele secole și-au bazat argumentația și mărturia pe cartea lui. Aceeași carte a atras interesul filosofilor creștini, printre care Hippolytus, Hyeronimus sau chiar Tommaso d’Aquino15. Mai târziu, Reforma a venit cu un val de comentarii și studii despre cartea lui Daniel. Luther spunea, pe când lucra la traducerea Sfintelor Scripturi, că merită să fie publicată prima16. După o vreme, a devenit tema centrală a celor mai strălucite cuvântări ținute de Calvin17. În timpul mișcării de redeșteptare religioasă din secolul al XIX-lea, a inspirat așteptări mesianice18. Astăzi, cartea profetului Daniel este obiectul unui nou val de studii19.
Chiar și islamul a fost interesat de cartea lui Daniel. Tradiția islamică cuprinde majoritatea secvențelor din viața lui Daniyal, cunoscut și ca „marele judecător și vicerege”: Daniel la curtea lui Nebucadnețar, în groapa leilor, nebunia lui Nebucadnețar, ospățul de la curtea regală etc. Însă chiar și în context islamic, Daniel apare în special ca un profet care prezintă viitorul și anunță sfârșitul lumii. Coranul face referire la profețiile lui Daniel prin visul Dhul Quarnain „cele două coarne”, care, probabil, are la bază viziunea din Daniel capitolul 8. În timpul Evului Mediu, musulmanii au inventat o serie de horoscoape populare (malhamat Daniyal), a căror autoritate i-o atribuiau lui Daniel. Islamul mai asociază profețiile lui Daniel cu amintirea marelui calif Omar20. Mai aproape de zilele noastre, mișcarea Bahá’í, care își are originea în șiismul iranian, își justifică existența pe baza profețiilor lui Daniel. Învățații Bahá’í cred că al doisprezecelea Bab, sau Mahdi, care este așteptat în islamul iranian să instaureze o eră a păcii și a dreptății, a venit deja în anul 1844 al erei noastre (1260 de la hegiră[1]). Ei își bazează afirmațiile pe profeția de 1 260 de zile a lui Daniel21.
Trecând de domeniul tradiției religioase, și filosofi ca Spinoza, psihologi ca Jung sau oameni de știință ca Newton au manifestat un interes deosebit pentru cartea lui Daniel22, care a constituit o sursă de inspirație chiar și pentru poeți sau artiști. Începând cu parafraza simplistă proprie dramei liturgice din Evul Mediu și ajungând până la compozițiile sofisticate ale lui Darius Milhaud sau la melodiile lui Louis Armstrong, temele din Daniel au îmbrăcat diferite forme: tragicomedii de secol XVII, cantate sau chiar jazz de secol XX23. Pictorii și-au găsit inspirația în paginile ei. Michelangelo, Rembrandt, Rubens, Delacroix24, alături de mulți alții, au creat capodopere care nu doar că descriu scenele extraordinare ale miracolelor, ci îndrăznesc chiar să dezvolte ciclurile profetice ale cărții. Cu adevărat, cartea lui Daniel nu aparține în exclusivitate tradiției religioase, ci și moștenirii seculare. De fapt, putem constata caracterul ei universal chiar din paginile cărții în sine.
NOTE
15 Pentru referințe la acești autori, vezi James A. Montgomery, A Critical and Exegetical Commentary on the Book of Daniel, New York, Charles Scribner’s Sons, 1927, p. 107, 108.
16 Martin Luther, Vorrede über den Propheten Daniel, 1530, ediție revizuită 1541, Deutsche Bibel, 1960, p. 13.
17 Jean Calvin, Commentaries on the Book of the Prophet Daniel, traducere în limba engleză de Thomas Myers, Grand Rapids, Michigan, William B. Eerdmans, 1948, vol. 1.
18 Vezi Henri Desroche, The Sociology of Hope, traducere în limba engleză de Carol Martin-Sperry, Londra/Boston, Routledge & K. Paul, 1979.
19 Vezi André Lacocque, The Book of Daniel, traducere în limba engleză de David Pellauer, Atlanta, John Knox Press, 1979; bibliografie extinsă în John E. Goldingay, Word Biblical Commentary, Daniel, vol. 30, Dallas, Texas, Word Books, 1989, p. XXI-XXIV, XLI-LIII, și A. S. van der Woude (ed.), The Book of Daniel in the Light of New Findings, Leuven, Leuven University Press, 1993.
20 Vezi G. Vajda, „Dāniyāl”, în Bernard Lewis, Charles Pellat și Joseph Schacht (ed.), The Encyclopedia of Islam, ediție nouă, Leiden, E. J. Brill, 1965, p. 112.
21 Vezi Shoghi Effendi, God Passes By, cu o introducere de George Townshend, Wilmette, Illinois, Bahá’í Pub. Trust, 1970, p. 57, 58.
22 Baruch Spinoza, Tractatus Theologico-Politicus, traducere în limba engleză de Samuel Shirley, Leiden/New York/København/Köln, E. J. Brill, 1989, p. 189; Carl G. Jung, Dreams, traducere în limba engleză de R. F. Hull, Princeton, New Jersey, Princeton University Press, 1974, p. 37; Isaac Newton, Observations Upon the Prophecies of Daniel and the Apocalypse of St. John, Londra, J. Darby and T. Browne, 1733.
23 O „Dramă a lui Daniel”, compusă în secolul al XII-lea de Hilarius, discipolul lui Abelard (Paris, Bibl. Nat., 11331, vol. 12-16), și una compusă în secolul al XIII-lea de Beauvais Cathedral School (Londra, Brit. Mus. Egerton, 2615, vol. 95-108); Darius Milhaud, Les miracles de la foi, 1951; melodia negro spiritual „Shadrac”, compusă în 1931 de Mac Gimsey (înregistrare din 1938, de Louis Armstrong și orchestra sa, cu vânzări record); piesa germană Der Siegende Hofmann Daniel, 1671; Vachel Lindsay, The Daniel Jazz, pus pe muzică de Louis Gruenberg în 1923.
24 O pictură Daniel între frescele din Capela Sixtină, de la Vatican (1508-1512) – o marcă poștală cu o reproducere a ei a apărut în 1961; Viziunea lui Daniel (1652), la Muzeul Național din Berlin; Daniel și leii (1618), la National Gallery of Art, în Washington, D.C.; Daniel în groapa cu lei (1849), la Palatul Bourbon, în Paris.
[1] Hegiră, „dată la care începe calendarul musulman (16 iulie 622, când a fost strămutat Mahomed de la Mecca la Medina), considerată ca începutul erei musulmane” (DEX, s.v. hegiră). (n.r.)
- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
Fără îndoială, cartea lui Daniel este, în primul rând, o lucrare religioasă. Însă profunzimea ei spirituală pare că trece pe un plan secundar în fața fantasticelor viziuni apocaliptice și minuni, care te uluiesc. În realitate însă, în structura cărții, senzaționalul este strâns legat de ritmul zilnic al rugăciunii. Sunt menționate șapte rugăciuni. Unele sunt implicite, deduse din gestul tradițional de a se pleca la pământ, cu fața spre Ierusalim. Altele sunt explicit enunțate. Profunde și de o frumusețe mișcătoare, ele se nasc întotdeauna din evenimentele istorice, din experiența omului. Cea mai lungă rugăciune apare în capitolul 9, exact între două profeții: una care privește cei 70 de ani din profeția lui Ieremia, ce anunță întoarcerea Israelului din exil, iar cealaltă, de 70 de săptămâni, care vorbește despre refacerea Ierusalimului și salvarea lumii. Această întrepătrundere a rugăciunii cu faptul istoric este o ilustrare tipică a conceptului biblic de spiritualitate. În lumea Bibliei, întâlnirea cu divinul nu implică o detașare de lumea reală. Dimpotrivă, cele două experiențe sunt interconectate. Istoria se sprijină pe brațul rugăciunii.
Și, întrucât este întrupată, spiritualitatea lui Daniel este una omenească. Cartea se recomandă și prin poezie, folosind diverse procedee poetice, precum paralelismul, ecoul, jocurile de cuvinte sau ritmul. Cititorul va trebui să recunoască aceste procedee literare pentru a surprinde sensul subtil al cuvintelor. Pentru că, în cartea lui Daniel, frumusețea este adevăr, fără ca acest lucru să implice ideea că adevărul rațional sau cel filosofic ar fi de rang secundar. Am putea spune chiar că această carte ne curtează gândirea și inteligența. Fiind o carte de înțelepciune, conține unele dintre cele mai profunde gânduri cu privire la istorie, Dumnezeu, etică și existența umană. În canonul ebraic, cartea lui Daniel se regăsește în secțiunea numită „Cărțile Înțelepciunii”. Daniel ne apare ca un om înțelept (1:20; 2:13), cu alte cuvinte, un om capabil să înțeleagă lucrurile. Cartea prezintă adevărul ca pe ceva care trebuie înțeles. Ca atare, verbul „a înțelege” este unul dintre cuvintele-cheie. Profetul însuși încearcă să înțeleagă (vezi 9:13), îngerul îl face pe Daniel să înțeleagă viziunile (vezi 8:17; 9:22,23), ba chiar sunt momente în care profetul nu mai înțelege (vezi 8:27). În cele din urmă, cartea îi îndeamnă pe cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu să înțeleagă și să-i ajute și pe alții să înțeleagă (vezi 11:32,33). Tot felul de numere împânzesc profețiile din Daniel, o situație rar întâlnită în Scriptură, iar prevestirea unui eveniment urmează rigoarea unui raționament științific. André Lacocque avea dreptate să afirme că „una dintre cele mai importante contribuții ale cărții lui Daniel este insistența ei inedită asupra legăturii dintre credință și înțelegere”25. Un asemenea „accent” pus pe inteligență poate părea paradoxal în contextul revelației, din moment ce, adesea, credința este considerată ceva opus inteligenței. Cartea lui Daniel ne învață că inteligența și gândirea sunt condiții obligatorii. În același timp însă, cartea se dovedește o provocare la adresa inteligenței, din moment ce cuvintele ei rămân „pecetluite” (12:4,9).
Cartea lui Daniel vorbește toate limbile omului. Această universalitate se descoperă deja la nivelul concret al limbilor utilizate. Pe lângă ebraică, limba tradițională a Israelului, Daniel face uz și de aramaică (de la 2:4 până la 7:28), limba internațională a vremii, dar și de o serie de cuvinte din vechea babiloniană (akkadiană), din persană sau chiar din greacă. Această multitudine de limbi din cartea lui Daniel este un exemplu unic în toată Biblia, semnul că mesajul ei trece dincolo de granița Israelului și face apel la inteligența tuturor popoarelor.
Caracterul universal26 al cărții transpare și din conținutul ei. Este o lucrare religioasă, care vorbește în numele lui Dumnezeu și descoperă viziuni cerești, dar și una istorică, cu referiri la trecut, prezent și viitor. Dincolo de aceasta, este o carte a rugăciunilor care izvorăsc din sufletul unui om ce tremură în fața Creatorului său, o carte de poezie, care expune frumusețile neprețuite ale cântărilor sale. În același timp, este o carte de înțelepciune și de enigme care provoacă și stimulează gândirea și inteligența. Omul religios sau misticul, dar și omul de știință sau filosoful, evreul, dar și neevreul – cu toții se simt atrași de conținutul ei. Cartea lui Daniel este universală și merită atenția tuturor.
NOTE
25 Lacocque, p. 191.
26 Într-adevăr, caracterul universal al cărții nu se datorează doar limbii și formei sale, ci se justifică esențialmente prin conținutul ei. Cartea lui Daniel are un mesaj universal pentru că adevărul ei vizează destinul întregii omeniri. Dintre toate cărțile biblice, aceasta este cea mai preocupată de sfârșitul cosmic al acestei lumi. Datele statistice sunt elocvente în acest sens. Dintre cele 42 de apariții în Scriptură ale ebraicului qefz „sfârșit”, 29 se găsesc în Daniel, 9 în Ezechiel, 5 în Ieremia, 5 în Geneza, 4 în Isaia etc. De asemenea, dintre cele 10 apariții ale aramaicului sof „sfârșit”, 5 se găsesc în Daniel, 3 în Eclesiastul, 1 în 2 Cronici și 1 în Ioel. Este în același timp semnificativ faptul că scrierea lui Daniel este încadrată literal de două referiri la sfârșit. Cartea se deschide cu un eveniment particular, sfârșitul unei părți din istoria Israelului (1:1), și se încheie cu un eveniment universal, sfârșitul lumii (12:13). De remarcat importanța acordată acestei orientări, care se verifică și în interiorul cărții, prin spațiul alocat timpului sfârșitului în cadrul viziunilor care înglobează istoria totală a lumii. În capitolul 2,5 versete (vers. 41-45) din 9 (vers. 37-45) vorbesc despre sfârșit; în capitolul 7, 5 versete (vers. 23-27) din 8 (vers. 17, 18, 23-28); în capitolul 11, 41 de versete (vers. 5-45) din 45; iar în capitolul 12, tot capitolul.
- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
Însă asta nu e tot. Structura literară a cărții lui Daniel dezvăluie o legătură organică între părțile ei istorice (capitolele 1 – 6) și cele profetice (capitolele 7 – 12). Schema acestei structuri poate fi reprezentată în două moduri:
- în „paralelisme concentrice”27:
Capitolul 1 este separat, constituind introducerea întregii cărți. Cât despre capitolele următoare, acestea sunt legate între ele printr-un joc de paralelisme și de corespondențe tematice și verbale (pentru moment, ne mulțumim să facem această observație, pe care o vom demonstra și o vom dezvolta pe măsură ce vom avansa în studiul nostru).
Astfel, cele două perspective, istorică și profetică, sunt interconectate, ca pentru a sublinia legătura strânsă dintre evenimentul care se distinge în istorie și profeția care proiectează viziunea viitorului. Semnificația acestei legături este clară: evenimentele istorice relatate în această carte sunt și de natură profetică, iar aceasta nu doar din perspectiva trecutului, prin faptul că ele sunt adesea împliniri ale profeției, ci și din cea a viitorului, deoarece sunt semne ale destinului care așteaptă această lume. Pe de altă parte, viziunile profetice sunt și de natură istorică, în sensul că trebuie interpretate pe planul istoriei, nu doar ca niște simple lecții de morală sau mesaje spirituale.
Acest caracter în același timp istoric și profetic al cărții lui Daniel ne-a inspirat și ne-a condus metoda de interpretare. Dat fiind că profeția și istoria sunt strâns legate, ne-am asumat riscul de a crede textul pe cuvânt și am privit și în istorie, în paralel cu profeția. Vom avansa capitol cu capitol, invitând cititorul să ne urmeze utilizând versiunea biblică pe care o preferă sau pe care o are la dispoziție. Pentru fiecare capitol, studiul nostru se va lăsa condus de indicațiile textului și ale structurii sale29. Ne vom deplasa cu prudență de la text la istorie, nu invers. Acest mod de abordare ne va ajuta să evităm să cădem în speculații fanteziste, permițându-ne totuși să verificăm dacă profetul a „văzut bine” (Ieremia 1:12, NTR).
În același timp, vom fi în măsură să ne plasăm pe noi înșine și vremurile în care trăim în raport cu profeția, căci, dacă este adevărat că viziunea profetică a lui Daniel se raportează la istoria reală a lumii, atunci la fel de adevărat este și că viziunea sfârșitului ne vizează pe noi toți: „Vedenia privește vremea sfârșitului” (Daniel 8:17).
Mesajul cărții lui Daniel depășește, așadar, toate aspectele particulare, pentru că ceea ce îi unește pe oameni, dincolo de diferențele religioase, psihologice, culturale și politice, este, mai întâi de toate, perspectiva unui destin comun, pe care Daniel îl numește „sfârșit”.
Au fost vremuri când acest cuvânt stârnea râsete. Astăzi, ne face să tremurăm sau să cădem pe gânduri, pentru că datele sunt prea clare pentru a ne mai lăsa reci sau ignoranți. La acest început de mileniu și în ciuda optimismului, sub amenințarea războiului nuclear și a dezechilibrelor ecologice, economice și politice, începem să ne dăm seama că sfârșitul nu este doar o idee născocită de un profet visător și utopic. Sfârșitul a devenit un eveniment probabil și real, care, pentru prima dată, dă motive de îngrijorare întregii lumi. Cuvântul acesta face parte, la ora actuală, din vocabularul ecologiștilor, al politicienilor, al filosofilor și al economiștilor. Oameni dintre cei mai diverși dezbat chestiunea cu seriozitate. Problema zilei de mâine devine din ce în ce mai tulburătoare. Omul simte că a ajuns la sfârșit. Prin urmare, cartea lui Daniel, cartea sfârșitului, nu a fost niciodată mai actuală și mai universală.
NOTE
27 Vezi A. Lenglet, „La structure littéraire de Daniel 2-7”, Biblica, 53, 1972, p. 169-190.
28 Structura chiasmatică (de la litera grecească chi: χ) este un procedeu clasic în literatura ebraică, însă este atestat și în literatura extrabiblică a Orientului Mijlociu antic (vezi John W. Welch, „Chiasmus in Ugaritic”, Ugarit-Forschungen, 6, 1974, p. 425-428).
29 Structura fiecărui capitol va fi prezentată la începutul lui. Este vorba de o figură retorică, ce constă în a face să corespundă două grupe de cuvinte sau de teme a căror ordine este inversată (ABC/CBA). De exemplu: „Cine varsă (A) sângele (B) omului (C), / de om (C) sângele-i (B) va fi vărsat (A)” (Geneza 9:6, NTR).
- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
Cartea lui Daniel debutează cu o confruntare militară – Babilonul asediind Ierusalimul: „În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului și l-a împresurat” (1:1).
Dincolo de bătălia locală în care erau implicate două puteri istorice, autorul ne îndreaptă atenția spre un alt conflict – unul universal. Asocierea clasică „Babilon-Ierusalim” sugerează deja un astfel de mod de a citi versetul. În plus, interpretarea este confirmată și prin evocarea Șinearului (vers. 2), denumirea legendară a Babilonului, care este strâns legată de episodul biblic al Turnului Babel (Geneza 11:2). Încă din cele mai vechi timpuri, Babilonul a simbolizat în Biblie forțele răului, care se opun lui Dumnezeu și care caută să preia prerogativele și privilegiile divine.
Narațiunea din Geneza 11:1-9 descrie modul în care, în zilele de după potop, oamenii au decis să construiască un turn care să-i ducă la porțile cerului. Textul ne spune apoi, nu fără umor, despre o coborâre devastatoare a lui Dumnezeu, hotărât să pună capăt proiectului lor încurcându-le limba. Printr-un joc de cuvinte, Scriptura pune numele Babel în legătură cu rădăcina bll, care înseamnă „a încurca” (vers. 9). Ca atare, Babel, cuvântul ebraic pentru Babilon, este simbolul biblic pentru lumea de jos, care încearcă să uzurpe puterea ce aparține exclusiv lumii de sus.
Mai târziu, profeții vor folosi din nou aceeași temă atunci când amenințarea babiloniană va deveni din ce în ce mai concretă: „Vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului: «(…) Tu ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopții; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt»” (Isaia 14:4-14; vezi și Ieremia 50:17-40; Ezechiel 31).
În spatele confruntării dintre Babilon și Ierusalim, profetul vede un conflict de o dimensiune mult mai mare. Așadar, trebuie să citim cartea lui Daniel având în minte această perspectivă.
I. DEPORTAREA (1:2)
Cartea denunță exilul israeliților ca fiind o acțiune uzurpatoare din partea Babilonului. Poporul lui Dumnezeu și lucrurile sfinte ale templului devin acum proprietatea lui Nebucadnețar: „Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, și o parte din vasele Casei lui Dumnezeu” (vers. 2). Pentru a înțelege mai bine aceste cuvinte, este nevoie de o scurtă trecere în revistă a contextului istoric în care s-au desfășurat evenimentele descrise.
Suntem în anul 605 î.Hr.1. Caldeenii au asediat Ierusalimul, capitala regatului Iuda, și i-au deportat pe locuitori. Cu un secol mai înainte (722 î.Hr.), asirienii invadaseră regatul din nord, Israelul (2 Împărați 17:3-23). Regatul Iuda, ca atare, reprezintă ultima regiune liberă a vechiului regat al lui David.
După moartea lui Solomon, regatul lui David se rupsese în două. Cele 10 seminții din nord formaseră regatul Israel, iar cele două seminții din sud – regatul Iuda. După această schismă, în ciuda unor conflicte fratricide, istoria externă a celor două regate prezentase aproximativ aceleași caracteristici. Fiind situate între cele două superputeri ale vremii, Egiptul, la sud, și Asiria, la nord, atât Israelul, cât și Iuda fuseseră ispitite să se alieze cu puterea din sud pentru a face față celei din nord. Ambele regate avuseseră aceeași soartă, nefericita alianță accelerându-le căderea.
NOTE
1 Teologii au stabilit data nu numai pe baza cronologiei biblice, ci și în conformitate cu ciclurile astronomice menționate în cronicile babiloniene care datau domniile împăraților după eclipsele de lună și conjuncțiile planetelor.