În același timp, merită observat că Daniel rămâne om în adevăratul sens al cuvântului. Nu este un ascet – departe de așa ceva. De fapt, tinerii evrei sunt chiar chipeși, iar feţele lor nu arată nicio urmă de tristeţe, așa cum s-ar fi așteptat funcţionarii împăratului (1:10). Nu e nevoie decât de 10 zile10 pentru a dovedi că abstinenţa de la carne și vin nu împiedică pe nimeni să se bucure de viaţă. Trebuie să remarcăm și comportamentul lui Daniel faţă de reprezentantul împăratului. Convingerile sale religioase și idealul lui de sfințire nu fac din el un arogant. Dimpotrivă, Daniel îl abordează pe superiorul său cu smerenie și îl roagă să-i împlinească dorința (vers. 8). Ba chiar dezvoltă cu el o relație de prietenie și respect (vers. 9). Atitudinea lui conține o lecție importantă pentru toți cei obsedați de dorința de sfințenie. Sfințenia nu exclude omenia, dimpotrivă. A te înveșmânta în haina scorțoasă a dreptății sau a te detașa de realitate ori de bucuria vieții nu este nici pe departe sfințenie. Această atitudine nu este altceva decât o idee distorsionată despre sfințenie, mult prea îndelung promovată de „sfinți” încruntați și cu fețe palide. Ignorând mâncarea bună și râsul, ei au făcut din religie ceva ce semenii lor nu au mai putut tolera. Ca reacție, au apărut tot felul de mișcări umaniste, cu sloganurile lor care fac apel la dragoste și fraternitate. Sfinții încruntați au făcut ca legea lui Dumnezeu să pară ceva suspect. Abraham Heschel declară că secretul unei vieți evlavioase stă în a fi deopotrivă „sfânt și om”11. Daniel este un tip plăcut, care se bucură de realitatea vieții, dar care, în același timp, refuză să facă vreun compromis.
IV. ELIBERAREA (1:17-21)
În cele din urmă, Dumnezeu intervine. Până acum, păruse absent. Textul Îl menţionase ultima oară la începutul capitolului, în contextul plecării în robie. Finalul capitolului Îl menţionează din nou, de data aceasta într-un context pozitiv. Dacă, în introducere, Dumnezeu „a dat” vasele templului pe mâna împăratului babilonian, acum El „a dat” celor patru tineri știinţă, pricepere și înţelepciune (vers. 17). Utilizarea aceluiași verb (ntn) subliniază simetria celor două situaţii și îi reamintește cititorului de existenţa providenţei. Noțiunea de Dumnezeu constituie cadrul acestui capitol, făcându-se aluzie la prezența Lui implicită și la faptul că El conduce cursul evenimentelor. El este cel care „a dat”. Dacă cei patru robi evrei s-au dezvoltat așa cum ni se spune că s-au dezvoltat, faptul acesta nu este un efect direct al unei pregătiri intense, ci rezultatul harului ceresc. Să nu fie nimeni tentat să tragă concluzia că ar exista vreo relație de tip cauză-efect între cele 10 zile și capacitățile lor superioare de mai târziu. Pasajul repetă, într-adevăr, numărul 10, ca și cum dimensiunea înțelepciunii lor ar fi proporțională cu efortul depus în respectivele zile. Însă nu e cazul să vedem astfel lucrurile. Daniel nu a consumat mâncare vegetariană ca și cum aceasta ar fi fost „suplimentul-minune” și nici nu a folosit dieta ideală ca mijloc de a atinge perfecțiunea spirituală, ci alimentația lui a fost, pur și simplu, un semn al credinței lui în Dumnezeu. De fapt, Daniel și prietenii lui și-au asumat un risc, riscul credinței – și acesta a fost elementul-cheie care i-a salvat. La sănătatea și suplețea lor, Dumnezeu a adăugat înțelepciune, pricepere și știință, iar ei au recunoscut în acest întreg un dar divin.
Pentru a completa lecția de har, textul aruncă o lumină și asupra naturii omenești. Dimensiunile spirituale merg mână în mână cu calitățile intelectuale și fizice. Ființa umană, conform lui Daniel, nu este o combinație de suflet și trup, ci trebuie văzută ca un întreg – un alt concept revoluționar. Societatea îi vede adesea pe oamenii religioși ca pe niște persoane cu un intelect nedezvoltat și știința se acomodează greu cu explicațiile simpliste ale religiei. Pe de altă parte, de multe ori ne așteptăm să găsim frumusețe și sănătate la oamenii care nu-și strică ochii pe cărți și nu-și tocesc coatele prin biblioteci. Spre exemplu, ne e greu să ne imaginăm un individ musculos gândind profund sau implicându-se în meditații spirituale. Ceea ce ne spune însă Daniel este că inteligența și dezvoltarea fizică nu se exclud reciproc. Unirea armonioasă a tuturor facultăților este un ideal spre care să tindem. Aceasta nu înseamnă că, de azi înainte, trebuie să devenim obsedați de perfecțiune și să ne alăturăm unei elite, ci că ar trebui să acordăm importanță tuturor dimensiunilor ființei umane. Harul atinge toate aspectele vieții. Nu suntem rezultatul exclusiv al acțiunilor noastre, ci mai degrabă produsul harului lui Dumnezeu. El Se coboară la nivelul robilor evrei și le oferă fericire și succes chiar în situația tragică în care se aflau.
Însă acțiunea lui Dumnezeu nu se oprește aici. Dumnezeu le pregătește o salvare de dimensiuni istorice și cu repercusiuni cosmice. Finalul primului capitol face aluzie la lucrul acesta, prin menționarea lui Cirus, împăratul asociat în Biblie cu întoarcerea din exil și cu eliberarea Israelului (2 Cronici 36:21-23), ca răspuns divin la rugăciunile și profețiile din vechime (Isaia 45:1-13).
NOTE
10 În Biblie, numărul 10 simbolizează cantitatea minimă dintr-un anumit lucru (Geneza 18:32; Amos 5:3; 6:9). Ar trebui să adăugăm, de asemenea, faptul că, în limba ebraică, numărul 10 este reprezentat prin cea mai mică literă a alfabetului – yod. Într-un context temporal, numărul 10 simbolizează o perioadă în care suntem puși la încercare (cf. Apocalipsa 2:10). O perioadă de 10 zile există și între Sărbătoarea Trâmbițelor și Ziua Ispășirii, servind astfel ca timp de pregătire și de probă.
11 Abraham Heschel, God in Search of Man, New York, Farrar, Straus & Cudahy, 1955, p. 238.