Însă asta nu e tot. Structura literară a cărții lui Daniel dezvăluie o legătură organică între părțile ei istorice (capitolele 1 – 6) și cele profetice (capitolele 7 – 12). Schema acestei structuri poate fi reprezentată în două moduri:

  • în „paralelisme concentrice”27:

Picture1.jpg

Capitolul 1 este separat, constituind introducerea întregii cărți. Cât despre capitolele următoare, acestea sunt legate între ele printr-un joc de paralelisme și de corespondențe tematice și verbale (pentru moment, ne mulțumim să facem această observație, pe care o vom demonstra și o vom dezvolta pe măsură ce vom avansa în studiul nostru).

Astfel, cele două perspective, istorică și profetică, sunt interconectate, ca pentru a sublinia legătura strânsă dintre evenimentul care se distinge în istorie și profeția care proiectează viziunea viitorului. Semnificația acestei legături este clară: evenimentele istorice relatate în această carte sunt și de natură profetică, iar aceasta nu doar din perspectiva trecutului, prin faptul că ele sunt adesea împliniri ale profeției, ci și din cea a viitorului, deoarece sunt semne ale destinului care așteaptă această lume. Pe de altă parte, viziunile profetice sunt și de natură istorică, în sensul că trebuie interpretate pe planul istoriei, nu doar ca niște simple lecții de morală sau mesaje spirituale.

Acest caracter în același timp istoric și profetic al cărții lui Daniel ne-a inspirat și ne-a condus metoda de interpretare. Dat fiind că profeția și istoria sunt strâns legate, ne-am asumat riscul de a crede textul pe cuvânt și am privit și în istorie, în paralel cu profeția. Vom avansa capitol cu capitol, invitând cititorul să ne urmeze utilizând versiunea biblică pe care o preferă sau pe care o are la dispoziție. Pentru fiecare capitol, studiul nostru se va lăsa condus de indicațiile textului și ale structurii sale29. Ne vom deplasa cu prudență de la text la istorie, nu invers. Acest mod de abordare ne va ajuta să evităm să cădem în speculații fanteziste, permițându-ne totuși să verificăm dacă profetul a „văzut bine” (Ieremia 1:12, NTR).

În același timp, vom fi în măsură să ne plasăm pe noi înșine și vremurile în care trăim în raport cu profeția, căci, dacă este adevărat că viziunea profetică a lui Daniel se raportează la istoria reală a lumii, atunci la fel de adevărat este și că viziunea sfârșitului ne vizează pe noi toți: „Vedenia privește vremea sfârșitului” (Daniel 8:17).

Mesajul cărții lui Daniel depășește, așadar, toate aspectele particulare, pentru că ceea ce îi unește pe oameni, dincolo de diferențele religioase, psihologice, culturale și politice, este, mai întâi de toate, perspectiva unui destin comun, pe care Daniel îl numește „sfârșit”.

Au fost vremuri când acest cuvânt stârnea râsete. Astăzi, ne face să tremurăm sau să cădem pe gânduri, pentru că datele sunt prea clare pentru a ne mai lăsa reci sau ignoranți. La acest început de mileniu și în ciuda optimismului, sub amenințarea războiului nuclear și a dezechilibrelor ecologice, economice și politice, începem să ne dăm seama că sfârșitul nu este doar o idee născocită de un profet visător și utopic. Sfârșitul a devenit un eveniment probabil și real, care, pentru prima dată, dă motive de îngrijorare întregii lumi. Cuvântul acesta face parte, la ora actuală, din vocabularul ecologiștilor, al politicienilor, al filosofilor și al economiștilor. Oameni dintre cei mai diverși dezbat chestiunea cu seriozitate. Problema zilei de mâine devine din ce în ce mai tulburătoare. Omul simte că a ajuns la sfârșit. Prin urmare, cartea lui Daniel, cartea sfârșitului, nu a fost niciodată mai actuală și mai universală.

NOTE

27 Vezi A. Lenglet, „La structure littéraire de Daniel 2-7”, Biblica, 53, 1972, p. 169-190.

28 Structura chiasmatică (de la litera grecească chi: χ) este un procedeu clasic în literatura ebraică, însă este atestat și în literatura extrabiblică a Orientului Mijlociu antic (vezi John W. Welch, „Chiasmus in Ugaritic”, Ugarit-Forschungen, 6, 1974, p. 425-428).

29 Structura fiecărui capitol va fi prezentată la începutul lui. Este vorba de o figură retorică, ce constă în a face să corespundă două grupe de cuvinte sau de teme a căror ordine este inversată (ABC/CBA). De exemplu: „Cine varsă (A) sângele (B) omului (C), / de om (C) sângele-i (B) va fi vărsat (A)” (Geneza 9:6, NTR).