Cartea lui Daniel debutează cu o confruntare militară – Babilonul asediind Ierusalimul: „În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului și l-a împresurat” (1:1).
Dincolo de bătălia locală în care erau implicate două puteri istorice, autorul ne îndreaptă atenția spre un alt conflict – unul universal. Asocierea clasică „Babilon-Ierusalim” sugerează deja un astfel de mod de a citi versetul. În plus, interpretarea este confirmată și prin evocarea Șinearului (vers. 2), denumirea legendară a Babilonului, care este strâns legată de episodul biblic al Turnului Babel (Geneza 11:2). Încă din cele mai vechi timpuri, Babilonul a simbolizat în Biblie forțele răului, care se opun lui Dumnezeu și care caută să preia prerogativele și privilegiile divine.
Narațiunea din Geneza 11:1-9 descrie modul în care, în zilele de după potop, oamenii au decis să construiască un turn care să-i ducă la porțile cerului. Textul ne spune apoi, nu fără umor, despre o coborâre devastatoare a lui Dumnezeu, hotărât să pună capăt proiectului lor încurcându-le limba. Printr-un joc de cuvinte, Scriptura pune numele Babel în legătură cu rădăcina bll, care înseamnă „a încurca” (vers. 9). Ca atare, Babel, cuvântul ebraic pentru Babilon, este simbolul biblic pentru lumea de jos, care încearcă să uzurpe puterea ce aparține exclusiv lumii de sus.
Mai târziu, profeții vor folosi din nou aceeași temă atunci când amenințarea babiloniană va deveni din ce în ce mai concretă: „Vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului: «(…) Tu ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopții; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt»” (Isaia 14:4-14; vezi și Ieremia 50:17-40; Ezechiel 31).
În spatele confruntării dintre Babilon și Ierusalim, profetul vede un conflict de o dimensiune mult mai mare. Așadar, trebuie să citim cartea lui Daniel având în minte această perspectivă.
I. DEPORTAREA (1:2)
Cartea denunță exilul israeliților ca fiind o acțiune uzurpatoare din partea Babilonului. Poporul lui Dumnezeu și lucrurile sfinte ale templului devin acum proprietatea lui Nebucadnețar: „Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, și o parte din vasele Casei lui Dumnezeu” (vers. 2). Pentru a înțelege mai bine aceste cuvinte, este nevoie de o scurtă trecere în revistă a contextului istoric în care s-au desfășurat evenimentele descrise.
Suntem în anul 605 î.Hr.1. Caldeenii au asediat Ierusalimul, capitala regatului Iuda, și i-au deportat pe locuitori. Cu un secol mai înainte (722 î.Hr.), asirienii invadaseră regatul din nord, Israelul (2 Împărați 17:3-23). Regatul Iuda, ca atare, reprezintă ultima regiune liberă a vechiului regat al lui David.
După moartea lui Solomon, regatul lui David se rupsese în două. Cele 10 seminții din nord formaseră regatul Israel, iar cele două seminții din sud – regatul Iuda. După această schismă, în ciuda unor conflicte fratricide, istoria externă a celor două regate prezentase aproximativ aceleași caracteristici. Fiind situate între cele două superputeri ale vremii, Egiptul, la sud, și Asiria, la nord, atât Israelul, cât și Iuda fuseseră ispitite să se alieze cu puterea din sud pentru a face față celei din nord. Ambele regate avuseseră aceeași soartă, nefericita alianță accelerându-le căderea.
NOTE
1 Teologii au stabilit data nu numai pe baza cronologiei biblice, ci și în conformitate cu ciclurile astronomice menționate în cronicile babiloniene care datau domniile împăraților după eclipsele de lună și conjuncțiile planetelor.